Când eşti îndrăgostit, ultimul lucru de care ai chef este să gândeşti – şi în special să te gândeşti la anumite sarcini. Şi totuşi, îndrăgostitul are de rezolvat sarcini spirituale importante. In primul rând, trebuie să treacă prin îndrăgostire – să treacă, fără să ia decizii cu privire la intrarea într-o relaţie serioasă, la căsătorie, la divorţ. Indrăgostirea nu este vremea potrivită pentru asemenea decizii. Câte tragedii ar putea fi evitate dacă am şti lucrul acesta!

Iar a doua sarcină de rezolvat în această perioadă este cea de a-I cunoaşte cât mai bine pe celălalt. Cât mai bine, adică să scruteze dincolo de perdeaua idealizării, dincolo de măşti, deoarece se ştie că atunci când suntem îndrăgostiţi vedem în celălalt ceea ce e mai bun şi evităm sau pur şi simplu nu suntem în stare să vedem ceea ce este rău. Aşa e omul: când se întâlneşte cu celălalt îşi pune fără să vrea anumite măşti; când se îndrăgosteşte, şi-o pune pe cea mai bună dintre ele. în această perioadă e foarte greu să îţi dai seama cum e de fapt omul de care te-ai îndrăgostit. Or, este evident că decizia continuării relaţiei poate fi luată doar după ce ne-am cunoscut destul de bine unul pe altul din cele mai diverse laturi. Dacă cunoaşterea celuilalt este imposibilă, a dezvolta în continuare relaţia e ceva care se compară cu a intra orbeşte într-un câmp minat.

Cunoaşterea reciprocă şi respectul reciproc încă din stadiul de îndrăgostire le dă celor doi posibilitatea de a fi fericiţi împreună – însă aceasta este, ca să zic aşa, o fericire responsabilă: fără ca ei să-şi piardă capul, fără să fie îmbătaţi de patimi. Lucrul acesta e foarte important.

Ce este dragostea fără cunoaştere, dragoste oarbă? De pildă, dragostea copilului faţă de părinţi. Copilul îşi iubeşte părinţii absolut orbeşte, el nu-i cunoaşte, fiindcă trăieşte oarecum în interiorul lor. Pentru el, mama şi tata sunt o parte inseparabilă a vieţii sale. Copilul îşi cunoaşte părinţii pentru prima dată la vârsta adolescenţei, când încearcă să se separe de ei. Şi aici, în sfârşit, îşi priveşte părinţii fără a-i idealiza. Şi totuşi, nici aceasta nu se poate numi cunoaştere obiectivă – este o primă tentativă. Ei bine, la fel e şi cu îndrăgostiţii. Când se sfârşeşte perioada de îndrăgostire, la ei apare posibilitatea firească de a se privi unul pe celălalt mai mult sau mai puţin lucid şi de a reflecta: „Cine eşti tu? Vreau să dezvolt în continuare relaţia cu tine sau nu vreau?”

Zona de risc

Este o tragedie uriaşă atunci când îndrăgostirea trece şi cei doi se văd unul pe celălalt fără ochelari roz, dar ei au întreţinut deja relaţii sexuale sau – Doamne, fereşte – chiar s-au căsătorit. Şi vine înţelegerea faptului că nu vor să continue relaţia lor, că sunt străini unul de celălalt, iar diferenţele dintre ei sunt atât de profunde, în cât sunt cu neputinţă de depăşit. Asta priveşte şi diferenţele religioase, şi pe cele de viziune asupra vieţii în general, şi chiar diferenţele sociale. O mezalianţă este un lucru absolut real, şi ea nu va dispărea niciodată. Şi nu trebuie să credem că în vremurile noastre, când nu mai există bariere de castă, când nu mai există împărţire formală în aristocraţi, negustori, cler, ţărani şi proletari, nu mai există nici mezalianţe. Această părere este total greşită.

Bărbaţii şi femeile care aparţin aceluiaşi grup social au şanse mai mari de a construi o relaţie mai apropiată, o relaţie de încredere. Dacă ei sunt din grupuri sociale diferite ori sunt total diferiţi ca nivel de studii, se află deja în zona de risc. Cel mai degrabă, între ei vor apărea diferende serioase, care îi pot duce la limita ruperii relaţiei. Şi practica arată că lucrul acesta se întâmplă tot timpul: divorţează persoane provenite din grupuri sociale diferite, din culturi diferite, din tradiţii religioase diferite. Sugem odată cu laptele mamei foarte multe particularităţi de acest gen şi le ducem cu noi prin viaţă, câteodată fără să ne dăm seama. Şi dacă ele nu comod cu particularităţile corespunzătoare ale celui drag, lucrul acesta poate deveni prilej de conflict.

Poate ieşi la iveală faptul că există contradicţii esenţiale între personalităţile soţilor şi că aceştia nu pot renunţa la ele. De pildă, tradiţiile familiilor lor parentale respective. Tocmai aceasta este, in mod frecvent, cea dintâi criză din viaţa de familie. Tânărul soţ îşi sună mama şi-i spune: „Mama, nu face bine omleta! Nu o face ca noi!” Câteodată, aşa ceva este suficient pentru a distruge căsnicia. Sau fiica îşi sună mama: „Mama, sforăie noaptea şi îşi aruncă ciorapii prin casă! Zice că la ei aşa se obişnuieşte.” Pentru un străin, lucrurile acestea pot părea bagatele, nişte prostii, dar, din păcate, ele pot deveni cauză de serios conflict.

In vremea noastră se întâlneşte în mod frecvent genul de mezalianţă când unul dintre soţi are studii superioare, iar celălalt nu. Pe urmă vin copiii, soţiei nu-i mai arde de studii, şi astfel se pun bazele unei crize foarte serioase, care se va face apoi simţită. Şi numai dacă ambii soţi au o atitudine spirituală lucidă faţă de această diferenţă de studii o vor putea depăşi (iar în viitor, poate, chiar echilibra şi şterge). Acesta este însă un factor foarte important, care nu trebuie subapreciat.

O situaţie deosebit de dificilă apare în familiile care, în ce priveşte tradiţiile culturale naţionale şi/sau cele religioase, sunt destul de diferite una de alta. Să zicem că la noi se pot uni printr-o alianţă matrimonială o familie de orăşeni ruşi şi o familie de, să zicem, ţărani tătari. Două credinţe diferite, două tradiţii diferite, două etnii diferite. Ele au foarte puţine elemente comune, atâta doar că toţi vorbesc ruseşte. Poate exista dragoste între doi tineri din asemenea familii? Şi încă cum! Dar ce este de făcut? Să se încumete la o asemenea căsătorie pot numai un bărbat şi o femeie care se iubesc foarte mult. A fi fericit într-o astfel de căsnicie e greu, însă posibil. Apropo, din asemenea căsătorii mixte rezultă copii foarte puternici, frumoşi şi talentaţi – lucrul acesta s-a observat de mult. Prin ce crize trec însă părinţii lor, nimeni nu ştie.

Andrei Lorgus, „Cartea despre fericire”, Editura Sophia, 2017

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.