A doua venire a lui Hristos și învierea morților sunt în strânsă legătură cu Judecata viitoare, când toți oamenii vor sta înaintea înfricoșătorului tron de judecată al lui Hristos. Paragraful despre cea de-a doua venire a lui Hristos, urmat de Judecata tuturor oamenilor, este prezentat în capitolul 25 al Evangheliei după Matei.
Cât despre inegalități, ele sunt produsul naturii, nu nedreptăți, și nu trebuie confundate cu excesele. Ele aduc cu sine fraternitatea și astfel contribuie la viața și armonia lumii. Într-un mediu de perfectă egalitate, viețuirea ar fi nu numai monotonă și plictisitoare, dar și imposibilă.
Iată una din întâmplările mele, petrecută în Franţa, în anii douăzeci, înaintea plecării mele la Athos (1925).
A venit deci, pe pământ Domnul Păcii, ne-a adus o Pace fără sfârșit și se află permanent în mijlocul nostru făcător de Pace. De ce dar, nu este pace în lume? De ce lumea, ca și cum nu ar avea-o, o caută, o dorește, suspină după Pace?
Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu. Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu. Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.
Așa cum îi uşurăm pe cei întemniţaţi aducându-le sucuri răcoritoare etc., atunci când îi cercetăm, tot astfel şi pe morţi îi uşurăm prin rugăciunile şi milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi şi parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutaţi cu nimic.
Principalul şi singurul scop al vieţii noastre, fraţilor, este să agonisim Duhul Sfânt. Viaţa duhovnicească este o viaţă în Duhul Sfânt. Viata duhovnicească nu înseamnă să citeşti cărţi, să agoniseşti cunoştinţe, să domini în discuţii, să asculţi muzică şi să fii un bun cunoscător al scrierilor bisericeşti. Nu înseamnă nici chiar o bună dispoziţie a minţii sau a inimii. Viaţa duhovnicească este tânjire după Duhul Sfânt, agonisire, trăire a Lui, cunoaşterea Adevărului.
Un ţăran fără carte ştie mai multe decât îşi în chipuie un orăşean cu carte. Dumnezeu îl învaţă. Un orăşean cu carte ştie mai puţin decât îşi închipuie un ţăran fără carte. Mândria scade ştiinţa lui.
Învaţă ce vrei şi să ştii ce poţi; însă un lucru trebuie ştiut: întotdeauna este mai de preţ purtarea cea bună, decât multa știință.
Era un părinte, un călugăr care cădea mereu în păcatul desfrânării și după aceea plângea cu lacrimi și dracul a venit și i-a spus: „Ce tot te smiorcăi acolo? Că n-ai nicio șansă! N-ai cum să te mântuiești, n-ai cum să scapi! Mai bine hai cu mine, cât trăiești să te distrezi și tu, să te bucuri de viață, nu mai stai aici ca prostul să plângi și să te tânguiești!”. Și el a zis: „Nu! Eu sunt al lui Dumnezeu! Sunt păcătos, sunt neputincios, dar sunt al Lui, nu sunt al tău și dacă Dumnezeu mă trimite în iad, asta este! Eu vreau să mă duc în iad, dar să mă trimită Dumnezeu, nu să mă chemi tu!”.
Începe Postul cel Mare al Sfintelor Paşti. Liturgic, el este integrat în ceea ce numim perioada Triodului, care debutează cu trei săptămâni speciale, fiecare cu o rânduială diferită în privinţa (ne)postirii.
Într-o zi, un călugăr veni să îl caute pe unul dintre cei mai faimoşi Părinţi ai pustiei egiptene, pe Avva Pimen, care era ucenicul Avvei Macarie cel Mare şi care primise veşmântul călugăresc din mâinile Sfântului Antonie însuşi, părintele tuturor monahilor creştini. „«Câţiva fraţi locuiesc cu mine, vrei să le poruncesc?». Bătrânul zice: «Nu, fă tu întâi ce ai de făcut şi, dacă ei vor să trăiască, vor vedea şi vor face şi ei». Fratele îi zice: «Părinte, dar ei vor să le poruncesc».
Aș vrea să vă reamintesc parabola „Vameșului și a Fariseului”. Vameșul intră în Templu și rămâne la ușă. Se știe condamnat, știe că după dreptate nu are nicio speranță, fiindcă este străin de Împărăția lui Dumnezeu, de împărăția dreptății, de împărăția dragostei, fiindcă el nu ține nici de lumea dreptății, nici de aceea iubirii.
Ah, ce lucru grozav este un om care a gustat odată din dulceaţa mântuirii sufleteşti şi pe urmă s-a întors iarăşi la patimi!
Probabil, însă, că cineva dintre cei care nu vor să se roage fierbinte şi cu sârguinţă ar putea să susţină că Dumnezeu a grăit aceste cuvinte, adică: „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21).
Dacă nu este înviere creştinii sunt cei mai de plâns în lumea aceasta, zice Sfântul Pavel. De ce? Pentru că dragostea lui Hristos este, în lumea aceasta, totdeauna răstignită. Viaţa noastră va fi o suferinţă necurmată, câtă vreme lumea, în întregul ei, nu va fi mântuită.
O călugăriță mi-a scris, zice: Gheronda, auzim că vin turcii și nu știm ce să facem.
– A! ascultă copila mea, îi spun. Nu ai ascultare. Fiindcă dacă ai avea ascultare atunci ai spune: Ce mă interesează pe mine? Ce îmi va spune gherontissa, ce îmi va spune stareța. Nu este stareță cutare? Atunci ce spune ea voi face, pe mine nu mă interesează. Asta este ascultarea. Dar pentru că te temi, ai înlăuntrul tău voie proprie, ai voie proprie înlăuntrul tău, ai voie proprie.
La nunta din Cana nu era vin de ajuns. Născătoarea de Dumnezeu a văzut oaspeţii miraţi, iar pe stăpânul casei ruşinat și, împinsă de milă şi împreună-pătimire, ea a cerut sfat sau ajutor de la Fiul său, zicând: „Nu mai e vin”. La care Iisus i-a răspuns: „Ce este Mie şi ţie, femeie?”