Iată coasta Katunakiei. De cealaltă parte am ajuns când razele arzătoare ale soarelui – era sfârșitul lunii secerișului – degustau ultimele delicatese ale stâncilor. Seara târziu am ajuns la coliba cuviosului Efrem. Prin lumina scăzută se distingea figura lui gheron. Înalt, bine legat cum era, semăna cu trunchiul bătrân al unui platan. Mai târziu avea să-mi povestească:
În vremurile acestea atât de delicate și complicate pentru noi oamenii, realizăm cât de fragili și limitați suntem. Dispunem de tehnologie foarte avansată, dar nu putem face față unei epidemii ca cea cu care ne confruntăm.
Atunci când drepţii, înţelepţii şi cei cuminţi văd un păcătos pocăindu-se, se bucură şi sunt mulţumiţi. Dar cel mai mult se bucură îngerii din ceruri.
Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos.
Când te scoli dimineață, să te bucuri că te-ai trezit! Pe mine dimineața mă dor oasele cam tare, am reumatism. Și zic: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție, că toate mă dor!”. Da. E o minune să poți să zici „slavă Ție” când te doare ceva, și „binecuvântează-mă și ajută-mă să pornim și astăzi pe Cale!”…
Virtutea ta nu se arată atunci când eşti mângâiat (cu mângâierea şi fiarele devin mieluşei – zice proverbul), ci atunci când eşti insultat, în funcţie de reacţia ta la insulta primită, treci sau nu testul!
Nu fi mândru şi măreţ – ca să nu te asemeni dracilor; nu te înălţa cu inima – ca să nu fii la măsura lor. Ci fii blând şi smerit – şi vei fi înălţat de Însuşi Domnul şi te vei uni cu îngerii: „Spre unii ca aceştia îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu!”, grăieşte Domnul (Isaia 66, 2).
Ce exprimă cuvintele: „Doamne, miluiește!”, dacă nu puternica încredințare a sufletului credincios că Dumnezeu poate să ierte fiecare păcat și să miluiască pe orice păcătos care se pocăiește? Aceste cuvinte înseamnă: „Doamne, fie-Ți milă de mine, păcătosul, cel vrednic de plâns!”.
Tristețea nu este un lucru bun. Dar, în spatele tristeții, în spatele durerii, în spatele mâhnirii, în spatele încercării se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renașterea noastră spirituală, plămădirea din nou a omului, a familiei.
Când tu ai răspuns cu batjocură la batjocură, ai fost biruit, nu de oameni, ci, ceea ce este mai ruşinos, ai fost biruit de patima mâniei, care stăpâneşte pe omul lipsit de libertate; iar dacă ai tăcut, atunci, pe lângă faptul că ai biruit, ai câştigat şi trofeul fără nici o osteneală, şi în acelaşi timp vei avea pe cei mulţi de partea ta, care te vor încununa şi vor cunoaşte clar neadevărul şi nedreptatea batjocorii suferite.
Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşti fiu al lui Dumnezeu. Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla.
Eu văd patimile ca pe niște puteri ale sufletului. Dumnezeu nu dă slăbiciuni, ci puteri. Însă atunci când nu valorificăm aceste puteri pentru săvârșirea binelui, vine aghiuță, le exploatează și ele devin patimi, iar apoi cârtim și ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu. Pe când, dacă le-am valorifica întorcându-le împotriva răului, ne-ar ajuta în nevoința duhovnicească.
Când Domnul nu ne dă ceva ce noi Îi cerem cu insistenţă, se întâmplă două lucruri: ori nu ne dă spre binele nostru, ori nu ştim noi cum şi când să-I cerem! Şi nu e exclus, uneori, ca ambele aspecte să fie valabile în acelaşi timp!
Evanghelia nu este dată sector căsătoriţi, sector necăsătoriţi, sector monahi! Este identică, este una pentru toţi. Iar prima fericire spune: Fericiţi cei săraci cu duhul! Adică acei ce se golesc de duhul lor şi se umplu de Duhul lui Dumnezeu.
Ştiu şi ce am de făcut: am greşit, zic: „Doamne iartă-mă!”. Am lovit pe cineva, zic: „Iartă-mă!”. Lupt să nu ţin minte răul, lupt să iert imediat, lupt să nu am resentimente, lupt împotriva oricărei forme de răzvrătire…
Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni. Trei şi două cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”. Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi. Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii.
La ceasul rugăciunii, memoria îţi aduce închipuirile vechilor lucruri, sau grijile noi, sau persoana celui care te-a întristat. Deci, păzeşte-ţi bine mintea, ca să nu-ţi pună înainte problemele ei. Şi să te îndemni continuu să conştientizezi înaintea cui te afli, pentru că este foarte firesc pentru minte să fie atrasă cu uşurinţă de ţinerea de minte a lucrurilor la ceasul rugăciunii.