Viaţa în lume se întemeiază pe forţă, pe silnicie. Ţelul creştinului este dimpotrivă. Silnicia nu ţine de viaţa vecinică. Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui.
Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui
Sfaturi duhovniceşti
Vindecare de boala fariseismului
Dragostea nu intră în cadrul șabloanelor rațiunii. Dragostea este mai presus de rațiune. Așa este și dragostea lui Dumnezeu. Ea depășește rațiunea oamenilor. Din această pricină nu putem judeca cu criterii raționale pe oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu. Pentru aceasta Sfinții lui Dumnezeu s-au mișcat după propria lor rațiune. Au avut o altă rațiune, nu rațiunea omenească. Și aceasta pentru că rațiunea lor a fost rațiunea dragostei.
Mergem la Liturghie cu acest dor? Atunci ne‑am asigurat Împărăția cerurilor
Chiar dacă obosesc la rugăciune în înfățișarea mea înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nu‑L cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă moțăi, sau nu înțeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii de întunecimi, sunt sigur că în această neștiință a mea, în orbecăiala mea, în acest întuneric al meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu mă aude, Dumnezeu mă vede, Dumnezeu este de față.
Tot ce-i de prisos şi peste trebuinţă firească e necumpătare, iar aceasta e calea diavolului spre suflet
Puterile sufletului: mintea, iubirea şi voinţa, după orânduirea cea străveche, îşi aveau lucrarea şi ţinta către Dumnezeu. Această tindere spre Dumnezeu a sufletului era lucrarea cea după fire; şi pe temeiul stăruinţei în această tindere, urma să creştem de la chip la asemănare. Aşa eram în sfatul, în ascultarea şi vederea lui Dumnezeu.
„În urma păcatului, cel viclean a ţintuit puterile sufletului încă de la început de firea celor văzute, întrucât toţi cei părtaşi de firea omenească îşi mărgineau puterea raţiunii şi a minţii la înfăţişarea lucrurilor sensibile şi nu mai aveau nici o înţelegere pentru cele mai presus de simţuri.”
Cât timp trăieşte omul, are dreptul să dea examene duhovniceşti
Cât timp trăieşte omul, are dreptul să dea examene duhovniceşti. După moarte, însă, nu mai poate da examene. Aşadar, să ne nevoim ca să luăm fie şi numai „nota de trecere”, astfel încât să intrăm în Rai.
Taina aceasta mare este…
„Apostolul spune: taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare să-şi iubească femeia sa ca pe sine însuşi, iar femeia să se teamă de bărbat (Efeseni 5, 32-33).
Fericiți cei ce nu au grijile vieții acesteia
Un călugăr egiptean viețuia aproape de Constantinopol pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450). Și umbla, trecând pe acolo, împăratul. Și, lăsând toți însoțitorii, împăratul a mers singur și a bătut în ușa călugărului. Și după ce i-a deschis, nu l-a cunoscut cine era, însă l-a primit pe el ca pe un ostaș, iar după ce a intrat, făcând rugăciune, s-a așezat.
Și a început a-l întreba împăratul: „Cum se află părinții cei ce sunt în Egipt?”.
Adevărata odihnă este aceea când omul dedică măcar puțin timp din viața sa pentru a se ruga
Să valorificăm duhovnicește timpul nostru. Unul din lucrurile pentru care vom fi judecați va fi realitatea timpului. Oamenii sfinți trăiesc această realitate. Ei au o foarte mare sensibilitate față de tema timpului, de a nu pierde deloc timp. Marii sfinți sunt aceia care puteau să valorifice și ultima secundă din viața lor.
„Trudesc pe cel ce mă trudește pe mine, că, odihnit fiind, acela mă sfătuiește spre călătorie”
Supărat-au odată pe Marele Macarie Alexandrinul gândurile slavei deșarte, ispitindu-se a-l scoate pe acesta din chilie; acestea-l sfătuiau, [chipurile] pentru iconomia harului, să meargă la Roma pentru pricina facerii de bine a celor bolnavi de acolo; căci harul Domnului lucra desăvârșit într-însul asupra duhurilor. Și dacă în multe supărându-l, el n-a ascultat, mai cu iuțime s-au apropiat de dânsul ca să-l gonească.
Asta înseamnă mucenicie în viaţa de familie! Viaţa plină de iubire!
Să dai dovada de cuget mucenicesc, acolo unde este arena ta zilnica, in casa ta, faţă de soţul şi soţia ta!
Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
Acest verset este una dintre cele mai frumoase alocuțiuni pe care le cunoaștem din Sfânta Evanghelie. Este vorba despre stăpânul unui serv, care vine la Iisus cu rugămintea de a-i vindeca sluga. Nu era iudeu. Mântuitorul îl întreabă: Crezi tu că pot să fac eu asta? Iar el spune: Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
„Roagă-te lui Dumnezeu până primești înștiințare ce să faci”
Rădulescu: Ce complică viața sufletească a unui om?
Necredinţa dă naştere iubirii de sine care este şi începutul şi sfârşitul tuturor relelor
Înaintea fiecărui păcat diavolii îl conduc pe om spre următoarele patimi: uitarea, mânia cumplită, care este răutatea neomenească şi neştiinţa, ca un întuneric dens. Aceste trei patimi preced fiecare păcat. Căci omul nici un păcat nu poate săvârşi înainte de a face rău prin uitare, mânie sau neştiinţă. Din acestea ia naştere nesimţirea sufletească, ceea ce înseamnă că mintea – ochiul sufletului, se întunecă şi se umple de toate patimile. Înainte de toate se naşte necredinţa. Necredinţa dă naştere iubirii de sine care este şi începutul şi sfârşitul şi rădăcina şi sămânţa tuturor relelor; ea este iubirea iraţională faţă de propriul trup, când peste tot şi în toate lucrurile caută să-şi aleagă pentru sine ceva folositor. Această rădăcină rea a patimilor se dezrădăcinează prin dragoste, milă şi renunţarea la voia proprie.
Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel
Mergeți, vă rog, și găsiți icoana celei de-a Doua Veniri, și veți vedea că în jurul lui Hristos sunt cei din Rai, care se află într-o lumină aurie. Lumina care-i învăluie este aurie. Aceeași lumină aurie, pe măsură ce se îndepărtează de Hristos, începe și își schimbă culoarea și, treptat, din aurie, pe măsură ce se îndepărtează, se face roșie, și în lumina asta roșie se află cei osândiți.
Adevărata menire a Bisericii este de a arăta oamenilor că ei sunt fii și fiice vecinicului Tată
Cea mai însemnată lucrare a femeii este Maternitatea: „Și a pus Adam numele femeii sale Eva, adică viață, pentru că ea este mumă tuturor celor vii” (Facere 3, 20). Pentru a înălța omenirea femeile trebuie să nască, așa cum ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt sunt două feluri de naștere: unul – după trup, celălalt – după duh. Hristos a spus lui Nicodim: „Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira căci am zis ție: Se cade vouă a vă naște de sus” (Ioan 3, 6-7).
Să nu ne pierdem curajul și îndrăzneala cea bună
Mitr. Athanasie de Limassol: Cel mai cumplit lucru nu este săvârșirea vreunui păcat, ci pierderea curajului și a nădejdei. Deznădejdea este mai grea decât păcatul, pentru că aceasta vine imediat după săvârșirea păcatului. Iar diavolul o amplifică pentru că vrea să ne arăte că dragostea, milostivirea și compătimirea lui Dumnezeu sunt limitate…
Răutatea sufletului și neputința voinței se fac piedică virtuții
Unde sunt acum cei care critică moartea și zic că trupul acesta, care este supus patimii și stricăciunii, este piedică pentru virtute? Să audă despre biruințele Apostolului Pavel și să oprească această batjocură vicleană! Pentru că, spune-mi, cu ce a lovit neamul omenesc moartea? Și ce piedică pentru virtute a provocat stricăciunea? Gândește-te la Apostolul Pavel și vei vedea că moartea ne-a oferit foarte multe de când am devenit muritori.