– Gheronda, cum se face că un om se schimbă într-o lună, iar altul se nevoieşte ani de zile şi tot nu sporeşte?
Sporire duhovnicească există acolo unde există multă smerenie
Sfaturi duhovniceşti
Dumnezeu este prezent, Dumnezeu mă aude…
Ascet este luptătorul, nevoitorul. A exersa (în grecește ασκεω = „a exersa”, de unde provine „asceza”) înseamnă a lupta, a lucra, a acționa. Ascetul nu merge ca să aibă vedenii, ca să-L vadă pe Dumnezeu, pe sfinți, ci ca să facă asceza, să se lupte.
A-L iubi pe Dumnezeu…
A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a-l iubi pe aproapele și a fi milostivi față de toți oamenii și în primul rând față de cei mai mici, cei mai sărmani și mai oropsiți dintre toți.
Nu iubiți lumea, toată înșelăciunea lumii, pentru că trece repede și toate bucuriile ei se duc în vânt…
Fiul meu cel iubit, copilul meu.
Omul funcţional şi eficient al epocii noastre neagă în mod ostentativ durerea
Viaţa este dulce-amară, un amalgam de trăiri contradictorii. O continuă prefacere a zonelor lăuntrice. Nu e neagră, dar nici albă; nici bună, dar nici rea. Este o fină combinaţie de culori care uneori întunecă, alteori luminează orizontul nostru.
Noi, aici, în mediul nostru cultural, învăţăm de veacuri cum viaţa este tragicomică.
Să porţi numele unui înger şi să fii ateu?
Acum câţiva ani a venit la mine un tânăr student. Mi-a spus că e ateu şi, deşi are multe îndoieli, caută intens şi cu seriozitate, şi şi-ar dori să creadă în Dumnezeu, dar nu poate. Încearcă de mulţi ani, însă nu reuşeşte. A vorbit cu profesori, cu tot felul de oameni învăţaţi, dar niciunul nu i-a satisfăcut setea după un răspuns serios. Atunci a auzit de mine şi s-a hotărât să-mi împărtăşească nevoia sa existenţială.
Să nu vă poticniţi în credinţa voastră!
Lumea care nu-L cunoaște pe Dumnezeu nu ne înțelege pe noi. Nu suntem din această lume, din acest mod de a gândi al unei lumi separate, depărtate de Dumnezeu.
O căsătorie, ca să fie reuşită, trebuie să se facă în Hristos
Biserica şi-a exprimat teologia pentru fiecare lucru în slujbele şi cântările Bisericii. Teologia despre căsătorie a introdus-o în textele Tainele Căsătoriei. Din păcate, nimeni nu este atent la textele Tainei nunţii atunci când se săvârşeşte nunta şi nici nu facem ceea ce fac unii creştini mai evlavioşi care, în fiecare an, în ziua aniversării căsătoriei, stau şi citesc rugăciunile din slujba nunţii, aşa cum şi monahul, în ziua de aniversare a tunderii în monahism, ar trebui să citească rugăciunile din slujba tunderii.
Când omul nu vrea să se mustre pe sine, va ajunge să-L învinuiască pe Dumnezeu
Ascultați ce spune Însuși Domnul nostru: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Iată că aici ne-a arătat, pe scurt, rădăcina și pricina tuturor relelor, precum și doctoria împotriva lor, care este pricina a tot binele; ne-a arătat că semeția ne-a doborât, că nu este cu putință să fim miluiți altfel decât prin lucrul potrivnic ei, adică prin smerita cugetare.
„Și nu ne duce pe noi în ispită…”
Cuvântul „ispită” este adesea greșit înțeles, generând confuzie. De ce ne-ar duce Dumnezeu pe noi în ispită? De ce ar trebui să-I cerem să nu facă acest lucru? Mulți percep ispita ca fiind lucrarea lui Satana, care caută să ne ducă spre pierzania morală și spirituală.
Evanghelia Semănătorului – Sfântul Nicolae Velimirovici
Lumea întreagă e o lungă pildă, alcătuită dintr-un şir fără număr de pilde. Lumea aceasta cu toate dintrînsa e trecătoare ca o poveste pe care o auzi şi se termină. Dar sâmburele de duh ascuns în tâlcul fiecărei pilde e nepieritor. Cei care-şi hrănesc numai ochii şi urechile cu pildele acestea rămân flămânzi duhovniceşte, pentru că duhul se hrăneşte cu miezul lor, la care ei nu pot ajunge. Omul trupesc ia frunzele verzi a multe pilde şi nu se satură cu ele, iar foamea nu-i dă odihnă. Iar omul duhovnicesc caută miezul mulţimii de pilde şi, hrănindu-se cu miez, e odihnit şi are pace. Toate câte sunt, sunt pilde, şi toate se înfăşoară, că frunzele şi coaja, în jurul unui miez ascuns. Tot ce se întâmplă e ţesătura pildei, haina inimii duhoviceşti, a miezului, a ceea ce hrăneşte.
Rugăciunea este o călătorie către Dumnezeu
Se presupune totuși că și rugăciunea are spațiul ei cu totul propriu, numai al ei, un spațiu de taină, înlăuntrul căruia este cultivată, așa cum pentru a sădi o floare, sapi acolo pământul, pui gunoi, pui orice altceva e nevoie, ca să prindă rădăcină.
Dumnezeu trimite Harul Său tuturor, însă numai atunci când suntem noi dispuşi să răbdăm şi să suferim
Viaţa nu este benchetuială, aşa cum cred unii care ajung la nuntă şi apoi cad din cer pe pământ. Nunta este o mare întinsă care nu ştii ce-ţi scoate în cale. Te căsătoreşti cu persoana ce-ai ales-o cu frică şi cutremur, cu multă luare-aminte şi după un an, doi ani, cinci ani îţi dai seama că şi-a bătut joc de tine. Este o concepţie greşită să credem că nunta este calea în care trebuie să căutăm fericirea noastră, refuzul Crucii.
Să avem grijă să nu fim copleşiţi de falsele virtuţi care domină lumea de astăzi.
Pentru că trăim astăzi într-o societate în care se cultivă mintea în aspectele ei raţionaliste şi, în acelaşi timp, patimile cele mai josnice, în această lume ce repudiază mai mult ca niciodată cultura duhului şi a inimii, e foarte important să fim în gardă şi să avem grijă să nu fim copleşiţi de falsele virtuţi care domină lumea de astăzi.
„Să vă rugaţi cu această rugăciune, pentru că are toate vitaminele în ea”
Când iubeşti o persoană, îţi doreşti să fii mereu cu ea şi să vorbiţi. Prezenţa ei te umple de bucurie, absenţa ei te întristează. Dacă lucrul acesta se întâmplă în relaţiile dintre oameni, acelaşi lucru, dar la un nivel mai înalt, se întâmplă şi în relaţia omului cu Dumnezeu. Cu cât te apropii şi-L iubeşti mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult vrei să-I simţi prezenţa şi să vorbeşti cu El. Tocmai această părtăşie şi convorbire cu Dumnezeu e rugăciunea. De aceea lucrarea principală a monahului este rugăciunea. Sfinţii Bisericii au fost în primul rând oameni ai rugăciunii.
Ce păcat şi ce durere, dacă noi nu Îi îngăduim Domnului să intre în viaţa noastră!
Nu vedeţi, fraţii mei, unde creşte şi unde se dezvoltă răul? Nu creşte sub aripile lui Dumnezeu, ci în gândurile oamenilor. Răul este semănat în gândurile omeneşti, fie prin puterea demonului, fie prin patimile trupului. Răul se seamănă în gândurile omeneşti şi, încet-încet, prinde rădăcini, întinde ramuri, înfloreşte şi, în final, face roade.
Toate câte le face Dumnezeu cu noi le face pentru folosul nostru
Căci călugărul care a venit să slujească Domnului cu adevărat trebuie să-şi pregătească cu înţelepciune sufletul pentru încercări, ca să nu se mire, nici să se tulbure de cele ce i se întâmplă, socotind că nimic nu se întâmplă fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu.