Se întâmplă uneori ca omul să se nevoiască, să se străduiască, de pildă, să țină post, dar apoi să cadă în slăbiciune și să i se pară că a întinat întregul său post, că nimic nu mai rămâne din osteneala lui. Însă Dumnezeu privește toate acestea cu alți ochi.
Pocăiți-vă. Trebuie să luăm în serios acest îndemn al lui Hristos, să ne schimbăm radical modul lăuntric de a viețui și viziunea noastră despre lume, atitudinea față de oameni și față de toate fenomenele din lucrurile create: să nu ne zdrobim vrăjmașii, ci să-i învingem prin dragoste. Să ne aducem aminte că răul absolut nu există; absolut este doar Binele.
– Părinte, care gând este mai drept: cel în care nu mă simt vrednic de Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie sau dorinţa inimii de a mă curăţi Hristos de patimi?
Din perspectiva a ceea ce am spus mai înainte şi a presupunerilor care au fost în permanenţă prezente în fundalul discuţiei, rugăciunea este în mod evident o relaţie, o întâlnire, un mod în care avem o relaţie cu Dumnezeul cel Viu.
Într-adevăr, toţi oamenii îşi doresc fericirea, dar puţini sunt cei ce nu îşi pun grumazul sub un jug aspru pe care nu îl pot purta şi iau în spate o povară grea pe care nu o pot duce.
Luptă, copilul meu, pe cât poţi să capeţi tărie duhovnicească – nevoieşte-te în toate şi mai ales în tăcere şi lacrimi de pocăinţă. Atunci când tăcerea e practicată cu înţelegere şi păstrată cu lacrimi, este pusă piatra de temelie a monahismului, pe care se poate construi o casă trainică în care sufletul să-şi afle căldura şi mângâierea duhovnicească.
Considerați că spovedania este necesară înaintea fiecărei împărtășanii? Cât de des recomandați Sfânta Împărtășanie? În afara posturilor mari, e condiționată de alte zile de post în afara celor rânduite?
La începutul vieții mele la Athos îmi amintesc că am rugat pe un pustnic să-mi vorbească despre rugăciune. Observând în rugămintea mea dorința de a auzi despre rugăciunea cea înaltă, mi-a răspuns:
Este o diferenţă clară între pocăinţa psihică şi pocăinţa autentică, pocăinţa duhovnicească?
De câte ori nu le-a zis Hristos ucenicilor Săi: „Încă nu înțelegeți?” (Mc. 8, 17). Ei răspundeau: „Înțelegem, Doamne, înțelegem!”, dar curând se dovedea că nu pricepeau pe deplin. Dragostea lor față de Hristos le dădea impresia că înțeleg, dar în realitate, taina le rămânea ascunsă.
Un frate de la noi de la Athos, din mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon, obişnuia să se roage neîncetat lui Dumnezeu să-i dea iertarea păcatelor lui. A început să cugete la Împărăţia Cerurilor şi gândea: „Mă voi mântui poate, dacă-L voi ruga pe Dumnezeu din inimă să-mi ierte păcatele, dar dacă în rai nu voi afla părinţii şi rudele mele, mă voi mâhni pentru ei, fiindcă îi iubesc. Ce fel de rai va fi însă pentru mine acesta, dacă acolo mă voi întrista pentru rudeniile mele ce se vor duce poate în iad?”
Dumnezeu ne dăruieşte suficient de multă minte şi noi ne ascundem tot timpul în suficient de multă prostie încât să nu înţelegem că viaţa noastră este făcută ca să mergem spre Dumnezeu, nu doar spre ceilalţi. Toată lumea vrea ca biserica să fie precum o echipă de fotbal, investim, investim, investim şi apoi trebuie să marcăm. Algoritmul acesta nu merge în viaţa duhovnicească, în viaţa duhovnicească îţi iese uneori fără să investeşti, alteori investeşti o viaţă întreagă sufleteşte şi vezi că la capătul vieţii eşti trist.
Întrebare:
Cât durează de obicei această a doua perioadă? Putem vorbi despre o perioadă standard pentru toți oamenii? Vorbiți-ne, vă rugăm, mai pe larg despre această a doua perioadă a vieții duhovnicești.
Educația copiilor începe din ziua căsătoriei; trebuie ca soții să trăiască în rugăciune, cu frica lui Dumnezeu. Dacă mama se roagă atunci când este însărcinată, pruncul simte lucrarea rugăciunii. Mama, tot ceea ce face, cu rugăciune să facă. Să-l închine pe copil atunci când doarme, să se roage în timp ce-l alăptează sau când îi dă să mănânce.
