Am să vă vorbesc despre bunica mea, care a ajuns la venerabila vârstă de nouăzeci și cinci de ani. Într-o zi, după ce a încercat fără spor să spele vasele, i-au scăpat din mână și s-au spart. M-a chemat, mi-a arătat cioburile și mi-a spus:
„De ce îmi mai dă Dumnezeu zile? Nu mai sunt bună de nimic…”

Continuare …

Continuare …

Mama mea a fost cuprinsă de boală vreme de trei ani, suferind de cancer. A fost supusă unei operații, dar fără izbândă. Doctorul mi-a spus aceasta și a adăugat: „Desigur, nu-i veți spune nimic mamei dumneavoastră.” Iar eu i-am răspuns: „Ba da, desigur că-i voi spune.” Și i-am spus.

Continuare …

Există și alte dificultăți în viața soției de preot. Oricine altcineva, când ceva nu merge bine, se poate întoarce la Dumnezeu. Soția preotului, uneori, nu se poate întoarce la Dumnezeu liber și cu inima deschisă, pentru că tocmai El este cauza suferinței ei sufletești. Căci tocmai în slujba Lui, în numele Lui, din cauza Lui apar dificultăți care altfel n-ar fi existat; și acest lucru trebuie înțeles și luat în considerare de amândoi – și de soț, și de soție – și ei trebuie să-și aducă dificultățile lui Dumnezeu în toată simplitatea și deschiderea. Și pe lângă călăuzirea lui Dumnezeu, uneori este necesară și judecata și intervenția altcuiva: a unui duhovnic, a unui prieten sau a episcopului.

Continuare …

Mi se pare că niciodată nu trebuie să începi spovedania fără să te rogi împreună cu omul. În Molitfelnic există un întreg șir de rugăciuni – și, desigur, ele sunt mai multe decât putem citi cu fiecare credincios în parte, mai ales când se strânge rând la spovedanie. Dar ceea ce se poate face este să te rogi pe scurt, dar cu liniște și evlavie, astfel încât sufletul omului să intre în sine mai înainte de a începe să vorbească. Căci mărturisirea trebuie să izvorască din adâncurile ființei sale. Dacă nu pătrunde, măcar puțin, în acele adâncimi, va grăi doar din minte, iar inima nu se va zdrobi.

Continuare …

Continuare …

Adesea vedem moartea ca pe o des­părţire, deoarece ne gândim la noi şi la ceea ce se întâmplă pe pământ: a murit omul drag, am rămas orfani, suntem ne­voiţi să ne trăim zilele rămase fără el, fără ea; prin această moarte parcă întreaga lume ar fi pierdut un om, ar fi rămas or­fană. E doar o aparenţă însă.

Continuare …

Continuare …

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Ne plângem mereu că împrejurările vieții sunt de așa natură încât nu avem posibilitatea să trăim o viață lăuntrică adâncă. Prin aceasta ne îndreptățim pe noi înșine pentru că nu știm să ne rugăm, că simțirile noastre sunt de suprafață, că nu este adâncime în sufletul nostru.

Continuare …

Tema cuvântului meu este viața duhovnicească, ori, dacă socotiți mai potrivit să spunem, povățuirea duhovnicească sau purtarea de grijă față de suflete.

Continuare …

De cele mai multe ori, rugăciunea noastră nu are destulă însufleţire, destulă convingere, destulă credinţă tocmai pentru că deznădejdea noastră nu este destul de adâncă, îl vrem pe Dumnezeu împreună cu atât de multe alte lucruri pe care le avem, dorim ajutorul Lui dar în acelaşi timp încercăm să obţinem ajutor de oriunde putem, şi-L ţinem pe Dumnezeu în rezervă, aşa, pentru orice eventualitate, poate pentru ceasul ultimei noastre încercări.

Continuare …