Bucuraţi-vă de iubirea, compasiunea, sinceritatea preotului duhovnic la care mergeţi! Nu-i cereţi să facă imposibilul. Când mergem în munţi căutăm o călăuză care a străbătut drumul şi s-a întors cu bine. Nimeni dintre noi [preoţii] nu poate spune că am parcurs tot drumul până în Împărăţia lui Dumnezeu şi am intrat în ea. Nu putem decât spune: „Ne aflăm pe cale şi putem merge cu voi, putem împărtăşi cu voi toată cunoaşterea noastră, putem să vă sprijinim în momentele de slăbiciune. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca voi să ajungeţi în Împărăţia lui Dumnezeu”.
Cine dintre noi poate spune că a făcut-o?
Sfântul Serafim de Sarov a refuzat să fie părinte duhovnicesc celor care veneau la el. Le făgăduia că o să se roage pentru ei. Le făgăduia că-i va sprijini înaintea lui Dumnezeu, şi, într-adevăr, rugăciunea sa era mântuitoare. Iar în Viaţa Sfântului Macarie Egipteanul citim că atunci când a murit, un ucenic de-al lui a avut o vedenie în care a văzut cum sufletul Sfântului Macarie urca la Ceruri, iar diavolii puneau stavile înaintea lui. Şi la fiecare stavilă îl întrebau despre un păcat sau altul, iar el trecea slobod. Când a ajuns la porţile Împărăţiei, diavolii şi-au dat seama că un singur lucru mai puteau face pentru a-l doborî. Aşadar, când a ajuns la porţile Împărăţiei, diavolii au început să-l aplaude şi să strige: „Macarie, ne-ai biruit!”. Iar Macarie s-a întors, a zâmbit, aşa spune Viaţa lui, şi a spus: „Nu încă”. Şi abia apoi a intrat în Împărăţie.
Mitropolitul Antonie de Suroj, „Mai aproape de Hristos. Spovedania si Iertarea”, Ed. Doxologia, Iasi 2014