Înfrânarea nu este grea, e de-ajuns să o dorești și să te ții departe de cauzele păcatului. Ia spune-mi, există un lucru mai ușor decât mersul? Și totuși, și acesta devine greu, obositor și dureros pentru unii oameni grași, neantrenați și comozi.
Multe ca acestea se fac şi astăzi. Fiindcă preoţii nu ştiu pe cei păcătoşi şi nevrednici a se împărtăşi de sfintele Taine, Dumnezeu face aceasta de multe ori, căci îi predă pe aceia Satanei. Când se întâmplă boli, sau curse, sau alte nenorociri de felul acestora, pentru aceasta se întâmplă. Aceasta o şi spune Pavel, zicând: „De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit”. (I Corinteni 11, 30) „Şi cum se întâmplă aceasta, zici tu, dacă noi ne apropiem de sfintele Taine o singură dată în cursul anului?”
În acea Zi a Judecății, Dumnezeu ne va judeca cu amănunțime nu numai pentru cele pe care le-am păcătuit noi înșine, ci și pentru judecățile pe care le-am făcut față de alții. Și adeseori, dacă un păcat este ușor de felul lui, îl face mai greu și de neiertat tocmai faptul că acela care l-a comis îl judecă pe altul.
“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!
Aud pe mulți spunând: „Când suntem în biserică și ascultăm predica ne căim de păcatele noastre; dar, după ce plecăm, ajungem alții; focul râvnei ni se stinge. Ce să facem ca să nu se mai întâmple asta?”.
Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginţi. Pe toți îi urăşte, şi pe săraci şi pe bogaţi; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, şi pe bogaţi de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu ştie ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar şi cea mai importantă, dacă nu-i aduce câştig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-şi mărească fie şi cu puţin bogăţia.
Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul. Sunt două lucruri: păcatul şi căinţa. Păcatul este rana, iar căinţa este leacul. Aşa cum sunt răni şi leacuri pentru trup, tot aşa pentru suflet sunt păcatele şi căinţa. Păcatul are ruşinea, iar căinţa are îndrăzneala.
Viaţa noastră este plină de tulburare şi nelinişte. Cu toţii suntem îngrijoraţi, cu toţii suntem nemulţumiţi, cu toţii ne plângem, fie că suntem bogaţi sau săraci, stăpânitori sau oameni simpli.
Mulţi oameni au vrut să se facă sfinţi. Luptele lor pentru dobândirea curăţeniei necesare sfinţeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase şi mult mai dure decât luptele din arene. Pentru dobândirea curăţeniei, atleţii lui Hristos luptau împotriva trupului lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi şi noapte, de-a lungul unei întregi vieţi. O luptă palpitantă şi fără nici un răgaz.
Biserica i-a atribuit acestui Sfânt supranumele de «Gură de Aur», pentru că Dumnezeu i-a dăruit darul elocinței (al oratoriei). Nu numai că vorbea frumos și avea o construcție a frazei deosebită ci, mai ales, cuvântul său avea puterea de a schimba viețile oamenilor. Cei care îl ascultau, se hrăneau spiritual – la modul cât se poate de propriu al cuvântului -, din ceea ce rostea acest mare bărbat al Bisericii.
Să fim şi noi, fraţilor, buni şi blânzi, la fel ca Hristos. El însuşi ne îndeamnă: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Mat. 11, 29).
Dacă ar întreba cineva „De ce Hristos a făcut ce I-au cerut demonii?”, de ce, adică, le-a îngăduit să intre în turma de porci (Luca 8, 32), i-am putea răspunde că n-a făcut-o ascultând de demoni, ci voind să ne arate multe cu această lucrare a Sa.
„Intră aici în biserică un om sugrumat de necazuri şi de împrejurări vitrege; tristețea îi înăbuşă sufletul; dar intrând aici, aude îndată pe profet zicând: Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce te turburi?
