Despre Dumnezeu să vorbeşti cu toată căldu­ra, mai ales despre bunătatea şi dragostea Lui, dar totuşi cu frică, gândindu-te să nu păcătuieşti cumva şi în aceasta, zicând ceva necuvenit despre cele dumnezeieşti şi tulburând inimile ascultătorilor simpli. De aceea, mai degrabă să iei aminte la împreună-vorbirile altora despre lucrurile acestea, punând cuvintele lor în vistieriile cele mai dinlă­untru ale inimii tale – iar dacă se va vorbi despre altceva, numai sunetul glasului să se lipească de auzul tău, însă noima să nu se lipească de mintea ta, care trebuie să tindă nestrămutat către Dumnezeu.

Continuare …

Iar dacă un fur ca acesta va reuşi să te răpească vreodată, să te nevoieşti ca măcar să nu laşi idolul Afroditei, adică al poftei celei urîte să se întipărească în sufletul tău. Şi cum asta?

Sau să năzuieşti la Dumnezeu prin rugăciune – acest lucru fiind mai puternic, căci „a Domnului este mîntuirea” (Psalmi 3, 8), după cuvîntătorul de psalmi – sau să-ţi întorci închipuirea spre un alt gând oarecare. Că idol pe idol şi închipuire pe închipuire se şterg. Căci – zice înţelepciunea populară – „cui pe cui scoate.”

Continuare …

Nu se cuvine creştinilor să spună sau să facă glume, ghiduşii şi să râdă!

Întâi, fiindcă glumele sunt o risipire a unirii şi a rugăciunii minţii; precum adeverează Marele Vasile zicând: „Nici la cuvintele şăgalnicilor şi ale oamenilor pricinuitori de râsuri, care au obicei mai ales a dezlega puterea firii sufletului, să nu luăm aminte” (Epistola 1), pentru că ele sunt o ameţeală şi schimbare a aşezării gândurilor şi o surpare şi cădere din partea cea mai de sus, nepătimaşă şi stăpânitoare a sufletului, în partea cea mai de jos, pătimaşă şi robită.

Continuare …

-Părinte, oare vrăjile prind întotdeauna?

-Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină serioasă și să nu se fi aranjat corect cu pocăința și spovedania. De unul care se spovedește nu se prind vrăjile, de le-ai arunca cu lopata asupra lui. Pentru că, atunci când se spovedește și are inimă curată, vrăjitorii nu potlucra împreună cu diavolii ca să-l vatăme.

Continuare …

– Părinte, lumea ne cere talismane.

– Mai bine să le dați cruciulițe atunci când vă cer talisman. Nu faceți talismane, pentru că și vrăjitorii fac acum talismane. Pun pe dinafară o iconiță sau cruce, însă înăuntru au diferite vrăji. Oamenii văd icoana sau crucea și se încurcă. Iată, cu câteva zile mai înainte mi-au adus un talisman de la un turc, Ibrahim, care avea și o cruce brodată pe deasupra. Am aflat și despre un netemător de Dumnezeu că înfășura diferite iconițe și înăuntrul lor punea păr, lemnișoare, cuie, mărgele etc.

Continuare …

Ah, frate! Nu te lasa înșelat de simțurile tale și de plăcere! Chiar dacă deocamdată aceste plăceri deșarte nu-ți pricinuiesc mult rău, dar după puțin timp îți vor pricinui. “Dacă iubești cele deșarte, ele se preschimbă în rele” zice Fericitul Augustin.

Cel ce voiește să guste toate cele îngăduite și neoprite, se deprinde, de câtăva vreme, să guste și cele neângăduite sau oprite și nelegiuite, precum s-a întâmplat cu poporul Israil:

Continuare …

Tot binele ce-l avem și-l facem este al lui Dumnezeu și vine de la Dânsul.

De aceea suntem datori a-I mulțumi pentru orice nevoință, pentru orice biruință a noastră și pentru toate binefacerile vădite și ascunse, deobște și aparte, ce am primit din mâna milostivă, cum este scris – ” În toate multumiți, căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Iisus Hristos spre voi ” ( I Tes. 5, 18 ).

Continuare …

Păstreaza tăcerea acela care nu se bizuie pe sine, ci se încrede în Dumnezeu. Tăcerea cheamă în inima noastră dorul de rugăciune și practicarea virtuţilor.

Tăcerea e o mare împuternicire a războiului nevăzut şi o durabilă nădejde de biruinţă. Ea este foarte iubită de cel ce nu se bizuie pe sine, ci se încrede în Dumnezeu.

Continuare …

Faţă de această poruncă greşesc bărbatul sau femeia, dacă s-au sulemenit, ori s-au împodobit peste măsură, ori au folosit vopsele sau miresme într-un scop ticălos şi au pricinuit sminteală altuia.

Faţă de această poruncă greşesc nu numai cei ce desfrânează cu femeia măritată a aproapelui, ci şi cei care desfrânează cu o femeie necăsătorită. Fiindcă, după cel de al patrulea canon al Sfântului Grigorie al Nisei şi desfrânarea se socoteşte preadesfrânare.

Continuare …