Fraților, de mare nevoie este să ne împărtășim des, ca să avem în noi Viața, Care este Iisus Hristos și ca să nu murim moarte sufletească. Căci acei care nu se hrănesc adesea cu această hrană duhovnicească, cu adevărat mor. Și deși se arată că trupește trăiesc, sufletește însă sunt morți, pentru că s-au îndepărtat de viața cea duhovnicească și adevărată, pe care o face Sfânta Împărtășanie.
Și așa cum pruncul, când s-a născut, plânge și cere cu multă stăruință hrana și laptele lui, iar dacă nu suge și n-are poftă e semn că e bolnav și în primejdie să moară, tot așa și noi trebuie să stăruim ca să ne alăptăm din hrana cea duhovnicească, Sfânta Împărtășanie, ca să viețuim, iar dacă nu o facem, ne primejduim de moartea sufletească.
De vom lua aminte cu atenție la Sfânta Liturghie, vom vedea că de la început și până la sfârșit un singur scop are: să aducă la împărtășire pe credincioșii creștini adunați. Pentru că și rugăciunile pe care preotul le citește în taină, și ecfonisele și, în scurt, toate sfintele rugăciuni și rânduieli care se săvârșesc aici, acest lucru arată.
Din toată sfânta rânduială a Sfintei Liturghii, nu se vede oare că sunt îndatorați creștinii care merg la Sfânta Liturghie să se împărtășească adesea? Nu sunt oare îndatorați să facă acest lucru, ca să arate că împărtășirea este adunare și cină, și să nu fie călcători ale acelora pe care le cred și le mărturisesc? Iar dacă nu se împărtășesc precum o mărturisesc, mă tem, mă tem ca nu cumva să fie călcători. Ci și preotul care îi cheamă, și celelalte cuvinte și sfințite lucrări și rânduieli care se fac la Sfânta Liturghie, nu știu dacă își mai au adevărata lor rânduială și cuvenitul lor rost. Fiindcă toți, până la unul, se leapădă, și nu găsește nici un creștin care să le împlinească și să asculte chemarea preotului, sau mai bine-zis a lui Dumnezeu, ci se întorc acasă neîmpărtășiți cu cele Sfinte, fără să fi binevoit cineva să se apropie și să se împărtășească.
De aceea și dumnezeiescul Ioan Gură-de-Aur, urmând Sfintelor canoane ale Sfinților Apostoli, socotește nevrednici chiar și de intrarea în biserică pe cei ce merg la Sfânta Liturghie și nu se împărtășeasc.”

                                                                                   Revista „Familia ortodoxă”, nr. 7 (66), luna iulie, 2014, pp. 68-69

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.