Dacă, prin urmare, şi tu, iubite, doreşti să dobândeşti harisma aceasta, se cuvine să cunoşti şi să păstrezi următoarele opt lucruri:
1. Trebuie să respecţi poruncile lui Dumnezeu şi prin întâmpinarea lor să ajungi la contemplare, precum te sfătuieşte Grigorie Teologul, zicând: „Vrei să devii teolog vreodată, şi vrednic de contemplarea lui Dumnezeu? Păzeşte poruncile, mergi prin viaţă cu săvârşirea faptelor bune; căci prin fapte ajungi la contemplaţie; de la trup nevoieşte-te către suflet”.
2. Trebuie să-ţi stăpâneşti trupul şi patimile trupului şi să-ţi curăţeşti simţurile trupului şi ale sufletului; căci înainte de a te curăţi pe tine însuţi nu poţi avea siguranţa pe tine, nici răspundere pentru sufletele altora, nici să teologhiseşti. Sau dacă n-ai ajuns la curăţire deplină, ci abia te curăţeşti, nici atunci nu se cuvine să teologhiseşti.
3. Se cuvine să ştii că teologia este de două feluri, un fel precede şi un altul urmează. Pe de o parte teologia care precede este grăitoare despre existenţa lui Dumnezeu; pe de altă parte cea care urmează este aceea care, prin creaţie şi purtarea de grijă a făpturilor, dovedeşte că există Dumnezeu care a creat toate şi le poartă de grijă.
4. Trebuie să te ocupi cu citirea şi studierea Vechiului şi mai ales a Noului Testament; căci Sfânta Scriptură se numeşte şi teologie în foarte multe locuri de către Dionisie Areopagitul, iar Sfinţii Apostoli sunt numiţi de el teologi prin excelenţă. Să te ocupi cu studierea teologiei dogmatice, mai ales a Sfântului Ioan Damaschin şi Panoplia dogmatică a lui Atanasie, şi să citeşti învăţăturile teologice ale Sfinţilor Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Maxim Mărturisitorul, Grigorie de Nyssa, Grigorie Palama, Iosif Vrienios şi ceilalţi.
5. Trebuie să cunoşti ceea ce recomandă Iosif Vrienios: „Cel care teologhiseşte, înainte de toate să stăpânească cu exactitate atributele persoanelor treimice; adică ce înseamnă că Dumnezeu este Unul şi ce înseamnă Trei; ce înseamnă Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ce înseamnă Dumnezeire, esenţă (ousia) şi fire (phisis) şi ce înseamnă persoană, ce sunt atributele, ipostasul şi deofiinţimea, ce înseamnă enipostasul şi celelalte.
6. Trebuie să cunoşti regulă pe care o recomandă acelaşi Vrienios cititorilor cărţilor de teologie, zicând: „Cei care citesc pe teologi, înainte de toate trebuie să se gândească că toate cele ce s-au spus despre Sfânta Treime, s-au spus că despre o fiinţă şi trei ipostasuri, şi deci, când vorbim despre activitatea Sfintei Treimi trebuie să nu greşim atribuind ceea ce este propriu numai Fiinţei Divine, fiecăruia din cele trei ipostasuri separat, şi nici cele spuse numai pentru fiecare din cele trei ipostasuri să le socotim comune Fiinţei Divine”.
7. Dacă îţi place să teologhiseşti, urmează ceea ce te învaţă Purtătorul-de-Dumnezeu şi Teologul Maxim, zicând: „Dorind să teologhiseşti să nu cauţi raţiunile referitoare la Dumnezeirea însăşi, adică raţiunile despre Fiinţa cea mai presus de înţelegere, căci nu poate să găsească această mintea omenească, nici mintea altcuiva afară de Dumnezeu, ci să cauţi raţiunile despre El cât se poate, adică energiile lui Dumnezeu precum sunt: veşnicia, nemărginirea, bunătatea, înţelepciunea, puterea Sa creatoare şi purtătoare de grijă a toate, căci dintre oameni acela este mai mare teolog care descoperă aceste raţiuni, cât se poate” (A doua sută de capete despre dragoste, 27).
8. Punctul opt şi ultim: roagă-te Duhului Sfânt, frate, ca să-ţi dăruiască şi ţie darul teologhisirii; sau mai bine zis al contemplării – căci ai văzut mai sus că teologia se dă în Duhul Sfânt. Pentru că, să ştii, cel care e mişcat de darul Sfântului Duh în inima sa, acela este cu adevărat teolog, teolog neclintit şi plin de siguranţă. Iar cel ce nu este mişcat de Duhul Sfânt în inima sa, acela cât teologhiseşte toate sunt cuvinte care vin din afară prin auz, şi nu dintr-o inimă mişcată de Duhul Sfânt. În această privinţă a şi spus Kalist Katafighiotul, teologul cel cu mintea înaltă: „Cel care este mişcat de Dumnezeu în Duhul Sfânt nu este înstrăinat de teologhisire; ci, dintr-o dată, devine teolog şi teologhiseşte întotdeauna.
Iar fără darul ceresc pomenit mai sus şi fără lucrarea vie a Duhului Sfânt în mijlocul inimii sale, din păcate toate câte cu mintea vede sunt imaginaţie a minţii şi toate câte teologhiseşte sunt cuvinte aruncate în vânt, căci acela este mişcat prin auz şi cuvintele lui vin dinafară. De aici vine înşelarea gândurilor şi a teologiei însăşi – ceea ce este şi mai rău” (Filocalia greacă, cap. 34, p.1135). Dacă deci teologhiseşti mişcat fiind de Duhul Sfânt, atunci laudă şi cinste aduci lui Dumnezeu, după cum se spune în psalm: „Aduceţi Domnului laudă şi cinste” (Ps. 28) – pe care interpretându-l Marele Vasile zice: „Tot cel care teologhiseşte fără eroare, neîndreptându-se de înţelegerea corectă a învăţăturilor despre Tatăl şi despre dumnezeirea Fiului Unul-Născut şi despre Sfântul Duh, acela aduce Domnului slavă şi cinste”.
Sfântul Nicodim Aghioritul