Psaltirea este o obştească vindecare care cuprinde doctoria fiecărei patimi, după Marele Vasile. Şi dar nu este la oameni nici faptă, nici cuvânt, nici patimă, nici cugetare, căreia să nu-i poată afla omul leacul în cartea aceasta [psaltirea], fiindcă aceasta este o adunare plină de tot felul de petrecere şi de privire cu mintea, este o vistierie obştească de învăţături, care fiecăruia îi dăruieşte ceea ce îi trebuieşte, pentru că şi rănile cele vechi ale patimilor le curăţă, şi celui ce de curând s-a rănit de vreo patimă, în grabă îi dă vindecare, şi pe cel întreg după fapta bună, îl păzeşte, şi toată patima cu totul i-o ridică, şi toate acestea le lucrează cu oarecare dulce mângâiere, şi cu o întreagă-înţeleaptă şi cinstită îndulcire, adică cu dulceaţa glasului, ca, împreună cu ascultarea cea domoală şi veselitoare (care se pricinuieşte prin dulceaţă şi cântare), nesimţit primim folosul cel din cuvinte, după pilda înţelepţilor doctori, care, când voiesc să adape pe vreun bolnav cu vreo băutură amară şi iute, ung marginea paharului cu miere, precum zice Marele Vasile. Şi aşa, după ceea ce se vede, cântăm cu dulceaţă, iar după lucru şi adevăr, ne învăţăm cu sufletele, şi pomenirea cuvintelor celor ce se cântă neştearsă o întipărim în închipuirea noastră.
Deci psalmul este cuvânt către Dumnezeu, venire a îngerilor, izgonire a demonilor; psalmul este aşezare lină a sufletelor, odihnă a ostenelilor celor de zi, depărtare a fricilor nopţii; psalmul este întărire a începătorilor, creştere a celor ce sporesc şi împuternicire a celor deplini; psalmul este arma nebiruită, odor nejefuit, împodobire de suflet prea-bună, deopotrivă împăraţilor şi celor simpli, stăpânitorilor şi celor ce sunt stăpâniţi, ostaşilor şi ne-ostaşilor, înţelepţilor şi neînvăţaţilor, monahilor şi chinoviarhilor, preoţilor şi celor din lume, locuitorilor uscatului şi ai ostroavelor, lucrătorilor de pământ şi corăbierilor, bătrânilor şi tinerilor; pe scurt, fiecărei vârste, şi stări, şi voinţe, şi obşteşte, şi în parte şi totdeauna. Psalmii lui David sunt prea-folositori de suflet şi prin case, şi prin târguri, şi prin biserici, şi prin căi, şi în fiecare loc, precum îndeobşte este suflarea aerului şi revărsarea luminii şi întrebuinţarea focului şi a apei, şi câte altele sunt ca acestea obşteşti la toţi şi de trebuinţă. Şi cel mai minunat este lucrul acesta, că psalmii, cu dulcea lor cântare, nu numai mângâie sufletul celor ce-i cântă, când lasă meşteşugurile şi lucrul mâinilor lor, ci încă şi pe înşişi cei ce ostenesc, cântând întru lucrare, îi mângâie şi îi uşurează. Iar sfârşitul tuturor acestor minunate lucrări este unul: a face adică pe cel ce-i cantă şi-i citeşte, şi înţelept, şi dumnezeu după har…
Cuviosul Eftimie Zigabenul şi Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, Editura Cartea Ortodoxă şi Editura Egumeniţa, Galaţi, pp. 29-30