Pentru a-ţi agonisi virtutea neosândirii şi a nu ţine pizmă faţă de vrăjmaşii tăi, ci a-i iubi, a-i ierta şi a te ruga lui Dumnzeu din tot sufletul să fie iertaţi, chiar dacă te-au ocărât, chiar dacă te-au păgubit şi chiar dacă ţi-au pus şi viaţa în pericol de moarte, contemplă pe Domnul răstignit pe cruce.
Sf. Nicodim Aghioritul
„Toate câte au meteahnă în sine să nu le aduceţi Domnului, că nu vor fi primite”
Domnul este puterea vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?
Dumnezeu a înzestrat voia noastră cu o perfecţiune aşa de mare şi o putere aşa de covârşitoare încât, chiar de s-ar înarma împotriva ei toate simţurile, toţi demonii şi toată lumea, şi ar lupta în contra ei cu putere, totuşi, voinţa noastră poate, cu toată libertatea să le dispreţuiască.
De ce nu reușim să dezrădăcinăm patimile din viața noastră?
Află că-n acest război duhovnicesc sunt două voinţe în noi, una contrară alteia. Una a părţii raţionale, şi de aceea se numeşte Raţionalul şi voinţă superioară. Cealaltă a simţurilor, şi de aceea este numită sensibilă, voinţă inferioară. Ultima de obicei mai este numită voinţa iraţională, voinţa poftelor şi a pasiunilor corporale.
Cei ce se îndepărtează de Biserică şi de Sfânta împărtăşanie se fac vrăjmaşi lui Dumnezeu
Toate cele protivnice celor spuse până acum, le pricinuieşte creştinilor împărtăşirea cea rară. Pentru că cel ce întârzie să se împărtăşească nu face nici o pregătire, nu este atent, nu are atentă păzire faţă de gândurile rele. Pentru că amânarea îl face să cadă în lenevire şi să i se răcească căldura evlaviei şi a dumnezeieştii dragoste. Îndelungarea vremii îl face să se poarte în viaţă cu neglijenţă şi nepăsare, să nu aibă teamă în suflet, sfială în simţuri şi pază a mişcărilor, face dezlegare deplină la mâncare şi la vorbă, la necuviincioase priviri şi auziri şi se face ca un cal, care neavând frâu alunecă în prăpastia tuturor păcatelor.
„Fiule! Când vrei să te apropii să slujești Domnului Dumnezeu, gătește-ți sufletul tău spre ispită!”
Să nu crezi că virtutea în cazul unui creștin înseamnă o viață gingașă și că toată pacea noastră, la urma urmei, constă în aceea de a nu purta niciun război. Că ea este virtutea unui ostaș mărinimos și viteaz, care e întotdeauna înarmat, luptă mereu, rabdă toate relele, necazurile și ispitele ce vin asupra lui fie de la draci, fie de la oameni, fie de la firea lui stricată.
Nu este cineva care să o cheme cu credință și să nu fie ascultat cu milostivire
Dacă cele nouă cete ale îngerilor ar cădea din Cer și ar deveni demoni, dacă toți oamenii ar deveni răi, dacă toate făpturile, cerul, luminătorii, preoții, animalele s-ar lepăda de Dumnezeu – toate aceste rele ale făpturilor, comparate cu plinătatea sfințeniei Născătoarei de Dumnezeu, nu ar fi posibil să-L întristeze pe Dumnezeu. Deoarece numai Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu a fost în măsură să-L mulțumească pe Dumnezeu în toate. Numai aceasta, stând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fii ai lui Dumnezeu.
Să iubim toate prilejurile care duc la dobândirea virtuţilor
Despre faptul că trebuie să iubim toate prilejurile care duc la dobândirea virtuţilor, şi chiar mai mult pe acelea care ne fac să întâmpinăm mai multă greutate
Nu trebuie, iubite cititor, sub niciun chip să te fereşti de acele împrejurări care ţi se fac prilej de a dobândi virtuţile, ci mai degrabă trebuie să le primeşti întotdeauna cu bucurie, de îndată ce apar înaintea ta, şi să le socoteşti mai de cinste şi de dorit pe acelea faţă de care simţi mai multă repulsie şi silă. Şi vei reuşi acest lucru cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă îţi întipăreşti în minte următoarele cugetări.
Să ne luptăm neîncetat pentru virtuți
Despre faptul că fiind noi datori să ne luptăm neîncetat pentru virtuţi, nu trebuie să evităm nimic din ceea ce devine pentru noi prilej de dobândire a lor
Dacă vrei să înaintezi neîncetat, fără oprire, pe calea virtuţilor, trebuie să fii foarte atent să nu îţi scape nimic din ceea ce poate deveni prilej pentru a dobândi virtutea. De aceea, nu au socotinţă bună aceia care se feresc pe cât le stă în putere de acele întâmplări contrare lor, care ar fi putut să le fie de folos la dobândirea virtuţii.
Sfânta Împărtăşanie este ca o alifie care tămăduieşte
Doreşti, Creştine, să ţi se ierte şi cele mai mici greşale, pe care ca un om le-ai greşit fie cu urechile, fie cu ochii?
Nădejdea şi curajul ce arăţi către Maica Domnului sunt bogăţie, fericire şi scăpare temeinică
Când, cu îndrăzneală și credință, vrei să alergi la Născătoarea de Dumnezeu pentru orice trebuință a ta, poți obține acest har dacă vei cugeta acestea:
Părinţii au spus „cazi şi ridică-te” şi nu „ridică-te şi cazi”, cum pe dos înţelegi tu
Să nu te înşele, frate, gândul care-ţi spune aşa: iată, Sfinţii Părinţi zic „cazi şi ridică-te”, adică, de câte ori vei cădea, ridică-te şi vei fi mântuit. Asta să fie pocăinţa, să cazi, să te scoli şi iarăşi să cazi? Rătăcitor şi rău este felul acesta de a le răstălmăci zicala, pentru că Părinţii au spus-o ca să scoată din oameni teama de deznădejde şi nu ca să-l facă să păcătuiască cu speranţa că, mărturisindu-se şi pocăindu-se, oricum vor fi iertaţi.
Urăşte mai mult păcatul, mustră-te şi sileşte-te a trăi cu mai multă supraveghere
Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine, cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu era de aşteptat decât cădere şi prăbuşire”. Şi aici, condamnă-te în ochii tăi de ajuns, frânge-ţi inima de mare durere pentru ceea ce ai pricinuit lui Dumnezeu, dar, fără să te tulburi, condamnă-ţi patimile rele şi mai ales acea pasiune care ţi-a produs căderea . Apoi zi: „Domnul meu, nici până acum n-aş fi putut sta, dacă nu m-ai fi sprijinit prin suprema Ta bunătate”.
Orice ai avea să faci, nu amâna (lupta cu lenea)
Ca să nu cazi în ticălosul viciu al lenevirii, care-ţi astupă calea desăvârşirii şi te-aruncă în mâinile vrăjmaşilor, trebuie să fugi de orice curiozitate, de orice ataşare pământească şi de orice afacere nepotrivită stării tale. Apoi, se cade a te sili să asculţi repede de orice povăţuire bună şi de orice poruncă a superiorilor şi părinţilor tăi duhovniceşti, făcând orice lucru la timpul cerut şi aşa cum le place lor.
Toată durerea suferită de orice om, de la Adam până la sfârşitul veacului, toate, fără alegere le-a simţit Mântuitorul
Toată durerea suferită de orice om, de la Adam până la sfârşitul veacului, toate, toate, fără alegere le-a simţit Domnul într-Însul. De aceea, ocările, ispitele, hulirile, greutăţile, austerităţile, toate greutăţile şi muncile oamenilor au chinuit sufletul lui Iisus. Ba încă mai grozav decât cele ce le-a pătimit.
Durerea pocăinței
Lucrarea pocăinței trebuie să fie lucrătoare, adică să nu fie neputincioasă și slabă, încât să nu fie în stare să producă o lucrare vrednică de numirea ei. Ci ea trebuie să fie atât de puternică, încât să stăpânească inima, ca să n-o lase să fie biruită (ca să nu zic, nici să le simtă deloc), de pofta trupului și dulceața păcatului, care intră înlăuntru odată cu năvălirile vrăjmașului.
Fii gata de atac și netemător de moarte, dacă voiești a birui
Când te scoli dimineața și te-ai rugat puțină vreme, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, primul lucru de care trebuie să-ți dai seama este acesta, că tu ești într-un loc, numit stadion [stadion însemnează locul unde se dau luptele atletice], care nu-i altceva decât inima ta și tot omul dinăuntru. Ai în vedere că în față stă inamicul, pofta ta cea rea, contra căreia te-ai hotărât a lupta. Fii gata de atac și netemător de moarte, dacă voiești a birui.