Toți strigăm către Dumnezeu: „Doamne miluiește-ne!” și „Stăpâne, iartă-ne nouă fărădelegile noastre!”, dar când Dumnezeu ne trimite mila Sa și iertarea păcatelor noastre, noi le alungăm de la noi.
Noi alungăm mila lui Dumnezeu?
Sf. Nicodim Aghioritul
Să ne alăptăm din Sfânta Împărtăşanie, ca nişte prunci care se alăptează cu Harul Sfântului Duh
Şi aşa cum pruncul, când s-a născut, plânge şi cere cu multă stăruinţă hrana şi laptele lui, iar dacă nu suge şi n-are poftă este semn că este bolnav şi în primejdie să moară, tot aşa şi noi trebuie să stăruim ca să ne alăptăm din hrana cea duhovnicească, Sfânta Împărtăşanie, ca să vieţuim, iar dacă nu o facem ne primejduim de moartea sufletească.”
Smerește-te cu toți și sub toți, dacă voiești a slăvi pe Dumnezeu
Acesta-i fundamentul tuturor virtuților, Dumnezeu ne-a făcut din nimic și acum, fiindcă suntem ceea ce suntem prin Dânsul, voiește a întemeia toată ființa noastră duhovnicească pe această cunoștință că de la noi înșine nu suntem nimic. Cu cât ne vom adânci mai mult în această observare, cu atât vom vedea mai clar neajunsurile și ticăloșiile noastre, iar Dumnezeu va pune pietre mai tari ca să se ridice duhovniceasca noastră zidire.
Nu este cineva care să o cheme cu credință și să nu fie ascultat cu milostivire
Dacă cele nouă cete ale îngerilor ar cădea din Cer și ar deveni demoni, dacă toți oamenii ar deveni răi, dacă toate făpturile, cerul, luminătorii, preoții, animalele s-ar lepăda de Dumnezeu – toate aceste rele ale făpturilor, comparate cu plinătatea sfințeniei Născătoarei de Dumnezeu, nu ar fi posibil să-L întristeze pe Dumnezeu. Deoarece numai Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu a fost în măsură să-L mulțumească pe Dumnezeu în toate. Numai aceasta, stând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fii ai lui Dumnezeu.
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate”
Pentru a te putea feri de aceste loviri ale amărăciunilor și necazurilor, două lucruri ai să faci: primul, a socoti cui sunt potrivnice acele fapte: Duhului și sufletului; egoismului și poftelor noastre. Pentru că, de sunt contrare apetiturilor și egoismului (care-i universal și primul tău dușman), să nu le numești potrivnice, ci socotește-le ca binefaceri și ajutoare ale Preaînaltului Dumnezeu.
Sfântul Nicodim Aghioritul: „De-am vedea o dată cu ochii minții sufletului nostru de ce bunuri înalte și mari ne lipsim neîmpărtășindu-ne încontinuu”
(…) Împărtășania rară produce însă creștinilor toate cele contrare; căci cine întărzie să se împărtășească, acela nu face nicio pregătire, nu devine atent, nu are o pază strânsă față de gândurile rele, pentru că întârzierea îl face să cadă în nepăsare, iar înflăcărarea evlaviei și a iubirii dumnezeiești se răcește; lungimea timpului îi permite să umble cu ușurătate și indiferența în viață lui, să nu aibă teama în suflet, contracție în simțuri și pază la mișcările lui, ci-l face să aibă o dezlegare desăvârșită și la mâncăruri și la cuvinte și la priveliști necuviincioase și să ajungă asemenea unui dobitoc care, fiindca n-are frâu alunecă în prăpastia păcatului. Că toate acestea urmează celor zăbavnici la împărtașire e un lucru adevărat, precum le pățim noi înșine cu fapta și în experiența de zi cu zi.
„Blestemat este cel ce face lucrurile Domnului cu lenevire”
Ca să nu cazi în ticălosul viciu al lenevirii, care-ţi astupă calea desăvârşirii şi te-aruncă în mâinile vrăjmaşilor, trebuie să fugi de orice curiozitate, de orice ataşare pământească şi de orice afacere nepotrivită stării tale. Apoi, se cade a te sili să asculţi repede de orice povăţuire bună şi de orice poruncă a superiorilor şi părinţilor tăi duhovniceşti, făcând orice lucru la timpul cerut şi aşa cum le place lor.
Imaginaţia şi memoria sunt treptele înşelăciunii vrăjmaşului
Frate, de doreşti a te elibera degrabă de aceste răutăţi și pasiuni, de voieşti a fugi de diferite curse şi meşteşugiri ale diavolului și de iubeşti a te uni cu Dumnezeu și a dobândi dumnezeească luminare, luptă, bate război din toate puterile tale a-ţi goli mintea de orice formă, culoare şi distanţă în scurt, de orice imaginaţie şi aducere amintea lucrurilor bune ori rele, pentru că toate sunt nişte necuraţii şi întinăciuni care întunecă curăţenia, nobleţea și strălucirea minții.
„Ai căzut? Scoală-te!”
Să nu te amăgească pe tine, frate, tâlcuirea Părinţilor care au hotărât: „Ai căzut? Scoală-te!”, adică de câte ori vei cădea, scoală-te, şi te vei mântui. Oare aceasta este pocăinţa, a cădea şi iarăşi a te scula, a te scula şi iarăşi a cădea? Rea şi amăgitoare este înţelegerea aceasta ce o faci tu la zicerea Părinţilor, căci Părinţii au zis această ca să scoată din oameni frica deznădejdii, şi nu ca să-i facă pe ei să păcătuiască cu nădejdea mărturisirii şi a pocăinţei. Nicidecum!
Fără Împărtăşirea frecventă n-am putea să ne eliberăm de patimi şi să urcăm spre înălţimea nepătimirii…
Şi înainte de a se împărtăşi, şi atunci când se împărtăşeşte şi după ce se împărtăşeşte, creştinul primeşte un mare folos de la dumnezeieştile Taine atât în şuflet, cât şi în trup. Înainte de a se împărtăşi cineva trebuie să facă cuvenita pregătire, adică să se mărturisească duhovnicului, să-şi zdrobească şi străpungă inima, să se îndrepte, să ia seama la el însuşi; să se păzească, pe cât e cu putinţă, de gândurile pătimaşe şi de orice altă răutate.
Cum vindecăm rănile sufletești
Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine, cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu era de aşteptat decât cădere şi prăbuşire”. Şi aici, condamnă-te în ochii tăi de ajuns, frânge-ţi inima de mare durere pentru ceea ce ai pricinuit lui Dumnezeu, dar, fără să te tulburi, condamnă-ţi patimile rele şi mai ales acea pasiune care ţi-a produs căderea. Apoi zi: „Domnul meu, nici până acum n-aş fi putut sta, dacă nu m-ai fi sprijinit prin suprema Ta bunătate”.
„Nu întârzia să te întorci la Domnul şi nu amâna de pe o zi pe alta”
De aceea şi tu, frate, dacă ai căzut din pricina necazurilor sau a slăbiciunii, nu te lăsa înşelat spunându-ţi: am mai căzut şi altă dată, mai cad şi acum, ce înseamnă un păcat mai mult?
Cât de mult S-a smerit Hristos pentru noi
Ia seama, meditează, cugetă şi contemplă batjocoririle următoare:
Dumnezeu are mai multă dorință a te salva, decât vrăjmașul de a te nimici
Când te scoli dimineața și te-ai rugat puțină vreme, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, primul lucru de care trebuie să-ți dai seama este acesta, că tu ești într-un loc, numit stadion [stadion însemnează locul unde se dau luptele atletice], care nu-i altceva decât inima ta și tot omul dinăuntru.
Să nu amâni niciodată vremea dobândirii virtuţilor
Câteva lucruri trebuincioase biruirii patimilor și dobândirii unor noi virtuți.
Chiar dacă până acum ţi-am spus destule lucruri, ca să-ţi arăt mijloacele prin care să te chiverniseşti spre a te învinge pe tine însuţi şi a te întrarma cu virtuţile, e totuşi de trebuinţă să-ţi mai dau câteva sfaturi:
Chiar dacă până acum ţi-am spus destule lucruri, ca să-ţi arăt mijloacele prin care să te chiverniseşti spre a te învinge pe tine însuţi şi a te întrarma cu virtuţile, e totuşi de trebuinţă să-ţi mai dau câteva sfaturi:
a) Mai întâi îţi spun că, dacă voieşti, frate, să dobândeşti virtuţile, să nu pui în practică rânduiala neschimbată a unora care urmează în fiecare zi a săptămânii pentru fiecare virtute în parte deprinderi diferite.
Pași pentru vindecarea rănilor sufletești
Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu era de aşteptat decât cădere şi prăbuşire”.
Cuvânt închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil
Dacă, iubiţii mei Părinţi şi fraţi, Domnul ar vrea să-mi dea mie, smeritului, această harismă de a vorbi o limbă dintre cele ale Îngerilor, aşa cum spune Pavel, Apostolul lui Hristos, „dacă aş vorbi în limbile îngerilor” (1 Cor 13, 1), cu siguranţă – şi ar fi o urmare firească aceasta – că prin această limbă îngerească ar vrea să pot aduce laude după vrednicie lui Mihail şi Gavriil, Arhanghelilor Domnului; pentru că, în chip firesc, cel asemenea poate fi lăudat şi înfăţişat celorlalţi doar de cel asemenea lui. De cumva aş fi vorbit una dintre acele limbi de foc şi nematerialnice care s-au dat Sfinţilor şi Dumnezeieştilor Apostoli, Domnul ar fi dorit să spun după cuviinţă laudele mai presus de fire ale Maimarilor Îngeri celor de foc şi nematerialnici – şi dacă nu, cel puţin – ar fi dorit să am gura curăţită, precum a lui Isaia, de acel cleşte îngeresc. Atunci am fi putut avea nădejde că ar fi dorit să spun ceva vrednic de măreţia Arhanghelilor.