Să nu uiţi nicicând că lumina sufletului, a minţii şi a inimii tale vine de la însuşi Iisus Hristos, Cel ce este lumina ochiului inimii noastre! Nu precum lumina soarelui, care apare şi apoi piere, şi nu poate pătrunde corpurile cele solide, nestrăvezii, lăsând multe lucruri în întuneric, căci nu-i stă în putinţă să lumineze nici măcar un suflet cufundat în întunericul păcatului. Hristos este „lumina care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1,9)- adică sufletul omului, partea cea mai însemnată a fiinţei sale. Da!

Continuare …

“Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu.

Continuare …

De ce se luptă permanent în noi binele cu răul?

Continuare …

Iubesc să mă rog în biserică, mai ales în sfântul altar, la jertfelnicul lui Dumnezeu, fiindcă în biserică mă schimb în chip minunat prin harul lui Dumnezeu; în rugăciunea de pocăinţă şi umilinţă cad de pe sufletul meu spinii şi lanţurile patimilor şi mă uşurez atât de mult; toată vraja, tot farmecul patimilor piere şi sunt ca mort pentru lume, iar lumea cu toate bunătăţile ei este ca moartă pentru mine;

Continuare …

Nu soarele este cel ce luminează. Domnul luminează cu neasemuita Sa bunătate, cu negrăita Sa lumină.
Dacă Domnul i-a dat soarelui atâta lumină, de bună seamă Domnul are infinit mai multă lumină; de vreme ce i-a dat soarelui o asemenea lumină, înseamnă că drepţilor, în veacul ce va să fie, le va da neasemuit mai multă lumină, soarele neînsemnând nimic faţă de sufletul raţional al omului.

Continuare …

Când ne rugăm suntem neapărat datori să punem stăpânire pe inimă și s-o întoarcem către Domnul. Este nevoie ca inima să nu fie rece, vicleană, necredincioasă, îndoită: altminteri ce folos de la rugăciunea noastră, de la postirea noastră? Oare bine este să auzim de la Domnul glas mânios: Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine (Matei 15, 8)?

Continuare …

Doar Ziditorul ştie întreaga vrednicie a sufletului omenesc, pe care El l-a zidit după chipul şi asemănarea Sa, şi numai El poate preţui după vrednicie toată nemărginita lui dragoste şi dăruire faţă de Dânsul.

Continuare …

De ce uneori ne rugăm atât de greu?

Continuare …

De ce se luptă permanent în noi binele cu răul?
În viața aceasta, o viață a încercărilor și a luptelor, creștinul se află mereu între două tendințe: între bine și rău, între ispitirea și necazurile pricinuite de vrăjmași, și liniștirea și ajutorul de la Dumnezeu. Parcă ar avea loc un fel de întrecere între Dreptul, Sfântul și Multmilostivul Dumnezeu și răul, vicleanul și ucigașul vrăjmaș.

Continuare …

Observaţi un fenomen interesant în natură. Când sădeşti o plantă într-un ghiveci mai mare sau într-un ciubăr, ea îşi dezvoltă îndeosebi rădăcinile. Sloboade în adânc mai multe ramificaţii, în schimb partea de la suprafaţă se dezvoltă mai puţin, dă ramuri, frunze şi flori sărace.

Continuare …

Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greșeală și vrednică de crezământ a creștinului celui adevărat? Nădejdea vieții veșnice și a răsplății veșnice. La împlinirea ei au ajuns toți cei care s-au nevoit întru adevăr după duhul Bisericii și al tuturor sfinților.

Continuare …

Din bunătatea lui Dumnezeu există anumite plăceri nevinovate şi în această lume, care ne-au fost lăsate nouă, celor răniţi de boldul morţii, spre a ne uşura această cale a pribegiei, a necazurilor şi întristărilor, dar de plăcerile acestea trebuie să ne folosim cu mare cumpătare şi să nu ne lipim deloc de ele, ci să năzuim către fericirea făgăduită mai degrabă pe calea cea strâmtă a ostenelii, privegherii, rugăciunii, înfrânării, curăţiei şi a toată virtutea, în care este cu neputinţă a spori fără mari necazuri şi ispite.

Continuare …