Îndelung-rabdă și ascultă pe Apostolul grăind: „Deși poți să fii slobod, mai mult te supune”. Dar tu, iubitule, ca cel ce te sârguiești a plăcea lui Dumnezeu, îndelung-rabdă și ascultă pe Apostolul grăind: „Deși poți să fii slobod, mai mult te supune” (I Corinteni 7, 21).
Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică. Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului şi să vă îmbrăcaţi cu credinţa cea curată, ca, văzând Domnul silinţa sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune.
Rog dragostea voastră, a tuturor, binecuvântații lui Hristos și părtașii Raiului, sârguiți-vă a plăcea lui Hristos, Cel ce v-a făcut pe voi ostași, ca nu cumva vreunul din voi să se arunce afară, ca unul ce a fost nebăgător de seamă și s-a lenevit! Câți, cu darul lui Hristos, sub jug vă aflați, luați aminte să nu faceți voile trupului, ca nu fără de răspuns să ne aflăm la înfricoșatul divan, unde se va face răsplătirea fiecăruia, ori bine de a lucrat, ori rău.
Încetează, creştine, a călca Legea şi a necinsti pe Dumnezeu. Încetează să trăieşti după obiceiurile păgânilor, pentru ca, după ce te vei duce dincolo, să nu afli strâmtorare şi necinste. Voieşti să auzi cum a poruncit Stăpânul să umble şi să salte creştinul? Ascultă: „Fericiţi cei ce plâng, fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează”. Acesta este întâiul praznic al creştinilor. Şi iarăşi: „Nevoiţi-vă a intra pe calea cea strâmtă”. Şi iarăşi: „Amin zic vouă, că veţi plânge şi vă veţi tângui, iară lumea se va bucura, iar voi vă veţi întrista”. Şi iarăşi zice: „Să nu vă înălţaţi, că acestea toate neamurile păgânilor le fac, deci să nu vă asemănaţi lor”.
Fraţilor, se cuvine ca cei ce sunt ucenici, să nu fie nicidecum neascultători sau împotrivă-grăitori către cei întru Domnul învăţători, ci toată smerita cugetare a o arăta înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Iar de se va întâmpla ca învăţătorul cu cuvântul să propovăduiască fapta bună, iar de lucrare a se cam lenevi, să nu dăm, din această pricină, încăpere Satanei spre surparea sufletului nostru, ci să ne aducem aminte de Cel ce a zis: „Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii; deci toate câte vă vor zice vouă a face, faceţi, iar după lucrurile lor să nu faceţi, că ei zic şi nu fac” (Matei 23: 2-3).
Slavă Ţie, Dumnezeule, Slavă Ţie. Şi iarăşi zic: Slavă Ţie Dumnezeule, Cel prealăudat şi preaînălţat în veci. Datori suntem a mulţumi totdeauna lui Dumnezeu, iubiţilor. Celui ce ne-a învrednicit pe noi sub jugul cel bun şi ne-a izbăvit de cele vremelnice şi stricăcioase. Voiesc a vă sluji cu cuvinte cu care darul a luminat mintea mea, şi voiesc să grăiesc nu cu cuvinte înţelepte, că eu sunt om prost şi prea de nimic.
Dacă cineva a venit la viaţa monahicească din mare slavă a vieţii, să se păzească pe sine de dracul înaltei cugetări, ca să nu cadă în duhul mândriei şi al nesupunerii şi să se păgubească pe sine. Iubite, nu îţi este ţie aceasta ruşine, dacă eşti întru supunere pentru Domnul, nici dacă lucrezi cu mâinile tale lucrul cel bun. Că această mică strâmtorare şi necaz ce rabzi întru Domnul, ţi se face pricinuitoare de viaţa cea veşnică.
Aţi auzit, fraţi iubiţi, câţi Sfântul Botez aţi luat, cum vom fi judecaţi, şi cum iese sufletul din trup. Pentru aceea zicea Proorocul: „Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura”.
Că va veni ziua şi ceasul, fraţilor, când va lăsa omul pe toate şi pe toţi şi se va duce singur singurel, gol, fără de ajutorare, fără de ocrotire, fără de însoţire, negătit, fără de îndrăzneală, în ziua în care nu nădăjduieşte şi în ceasul în care nu ştie, când se desfată, când agoniseşte, când benchetuieşte, când nu se îngrijeşte.
Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Şi fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărţi, iar sârguinţa, îndeletnicirea şi cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceaţa. Încât şi el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea.
De atunci a avut tovarăşe fapta bună şi sârguinţa în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvârşit de dânsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos?
“Fraţilor, mare şi de necuprins cu mintea este slava ce s-a gătit sfinţilor, în vreme ce [slava] vieţii acesteia trece ca o floare, care se scutură grabnic, şi ca verdeaţa ierbii. Mulţi domni şi împăraţi au stăpânit ţinuturi şi cetăţi nenumărate şi în scurtă vreme pomenirea lor s-a şters de parcă nici n-ar fi fost vreodată. Oare câţi împăraţi, care au cârmuit neamuri multe, nu şi-au făcut chipuri [cioplite] şi monumente, crezând că prin acestea vor fi vestiţi şi după moarte? Au venit însă alţii, care au surpat chipurile cioplite şi au sfărâmat statuile. La unele dintre statui, înlăturând doar feţele, s-au înfăţişat pe ei în loc; dar şi lucrul acestora, la rândul lui, a fost stricat de alţii.
“Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade şi, dacă face a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte. Deci, aceasta să o ai în inima ta şi aleargă la pocăinţă cu osârdie şi roagă-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit şi umil, flămând şi în suspine pătimind durerea, pentru cele trecute păzindu-te şi luând aminte la cele de aici înainte ale vieţii tale.
Că aşa, oarecând şi Zaheu vameşul s-a mântuit, aşa iarăşi şi Matei, rob al lui Hristos s-a arătat. La fel şi desfrânata, căzând la picioarele Mântuitorului, şi-a dezlegat împletiturile părului şi i-a şters picioarele cu părul capului şi aşa a ieşit din groapa patimilor.
Frate, aşteaptă în fiecare zi ieşirea ta şi te găteşte către călătoria aceea. Că, în ceasul întru care nu te aştepţi, înfricoşătoarea poruncă va veni şi vai aceluia ce se va afla nepregătit.
Iar de eşti tânăr de multe ori vrăjmaşul îţi pune în gând, zicând: „Eşti încă tânăr, îndulceşte-te de dulceţile vieţii şi la bătrâneţe te vei pocăi. Că ştii pe mulţi îndulcindu-se şi de dulceţile acestea de aici şi, la urmă pocăindu-se, dobândesc şi bunătăţile cereşti. Şi tu ce voieşti să-ţi chinuieşti trupul încă din tinereţe? Vezi, nu cumva şi în boală să cazi”.
Întrebare: Care păcat este mai greu, afară de păcatul ereziei?
Răspuns: Precum, dintre toate faptele bune, mai înaltă este iubirea, aşa şi, decât toate păcatele, mai greu este a urî pe fratele tău. Că cela ce urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni, după cum a zis Apostolul. Cel ce urăşte pe fratele său, pe Iisus, însuşi Dumnezeu, Îl urăşte. Cela ce urăşte pe fratele său, întru întuneric este şi întru întuneric umblă şi nu ştie unde merge, că întunericul i-a orbit ochii lui.
Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Văi de cei cîţi murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!
Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade şi, dacă face a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte.
RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI EFREM SIRUL / SIRIANUL[1]
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei[2], al grijii de multe[3], al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu le da mie! (o metanie[4])
Iar duhul curăţiei[5], al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-le mie, slugii Tale[6]! (o metanie)
Fericit este omul care nu se mânie degrab şi nu primeşte mânia. Cel ce nu este stăpânit de duhul iuţimii, nu supără pe Duhul Sfânt. Un om blând ca acesta, de toţi se slăveşte, de îngeri se laudă şi este iubit de Hristos. Trupul şi sufletul acestuia, totdeauna este sănătos. Iar cel ce este stăpânit de duhul iuţimii, se mânie de multe ori pentru nimic şi-şi ucide sufletul său.