Fericit cel care nu se îndestulează cu viața lumii acesteia, care din cele dumnezeiești și-a făcut cugetarea lui.
Fericit cela ce pe pământ s-a făcut ca un înger, asemenea serafimilor, avându-și curat cugetul său totdeauna.
Unde sunt cei ce zic, toate câte le zice Pavel, le facem. Şi cine este mai fericit decât tine; dacă vei grăi adevărul? Însă, vezi, să nu te afli mânios, zicând şi nu făcând. Că, iată, iarăşi te îndeamnă pe tine Pavel: „Următori mie faceţi-vă”. Întru tot lucrul alcătuiţi-vă pe voi ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu; întru răbdare multă, întru necazuri, întru nevoi, întru strâmtori, în bătăi, în temniţe, în osteneală, în privegheri, în posturi, în bunătate, întru Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, următori mie faceţi-vă, fraţilor. Cine este atât de viteaz, ca lui Pavel să-i urmeze şi să se facă vas de alegere?
Să nu fim nebăgători de seamă de mântuirea noastră. Să nu ne desfătăm cu dulceţile lumii acesteia, că sunt trecătoare şi aduc înlăuntru căinţă, iar pe urmă se duc la alţii. Şi toată slava lumii acesteia este din pământ şi se duce în pământ, și nimic altceva nu călătoreşte împreună cu noi, fără numai singur păcatul şi munca cea pentru el.
“Frate, aşteaptă în fiece zi ieşirea ta [din această viaţă]; şi găteşte-te pentru călătoria aceea. Căci porunca cea înfricoşătoare va veni în ceasul în care nu te aştepţi şi vai de cel găsit nepregătit.
De eşti tânăr, duşmanul de multe ori îţi şopteşte: “Încă eşti tânăr. Bucură-te de plăcerile tale, iar la bătrâneţe te vei pocăi. Doar ştii mulţi care s-au mângâiat şi cu desfătările acestei vieţi, iar apoi, pocăindu-se, au dobândit şi bunătăţile cereşti. Ce cauţi să-ţi macini trupul de la o asemenea vârstă? Vezi, nu cumva să mai cazi şi în vreo boală!”
Deci, încetează creştine, cu lucrurile cele păgâneşti şi elineşti, ca nu prin călcarea Legii să necinsteşti pe Dumnezeu, ca să nu-ţi îngrămădeşti asupră-ţi urgie, în ziua urgiei şi a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, când va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, după bunăvestirea Sa. Când şi îngerii, cu cutremur; vor sta înainte. Unde nu numai pentru fapte, ci şi pentru gând şi cuvânt deşert vom fi osândiţi.
“Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc.
Îndelung-rabdă și ascultă pe Apostolul grăind: „Deși poți să fii slobod, mai mult te supune”. Dar tu, iubitule, ca cel ce te sârguiești a plăcea lui Dumnezeu, îndelung-rabdă și ascultă pe Apostolul grăind: „Deși poți să fii slobod, mai mult te supune” (I Corinteni 7, 21).
Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică. Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului şi să vă îmbrăcaţi cu credinţa cea curată, ca, văzând Domnul silinţa sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune.
Rog dragostea voastră, a tuturor, binecuvântații lui Hristos și părtașii Raiului, sârguiți-vă a plăcea lui Hristos, Cel ce v-a făcut pe voi ostași, ca nu cumva vreunul din voi să se arunce afară, ca unul ce a fost nebăgător de seamă și s-a lenevit! Câți, cu darul lui Hristos, sub jug vă aflați, luați aminte să nu faceți voile trupului, ca nu fără de răspuns să ne aflăm la înfricoșatul divan, unde se va face răsplătirea fiecăruia, ori bine de a lucrat, ori rău.
Încetează, creştine, a călca Legea şi a necinsti pe Dumnezeu. Încetează să trăieşti după obiceiurile păgânilor, pentru ca, după ce te vei duce dincolo, să nu afli strâmtorare şi necinste. Voieşti să auzi cum a poruncit Stăpânul să umble şi să salte creştinul? Ascultă: „Fericiţi cei ce plâng, fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează”. Acesta este întâiul praznic al creştinilor. Şi iarăşi: „Nevoiţi-vă a intra pe calea cea strâmtă”. Şi iarăşi: „Amin zic vouă, că veţi plânge şi vă veţi tângui, iară lumea se va bucura, iar voi vă veţi întrista”. Şi iarăşi zice: „Să nu vă înălţaţi, că acestea toate neamurile păgânilor le fac, deci să nu vă asemănaţi lor”.
Fraţilor, se cuvine ca cei ce sunt ucenici, să nu fie nicidecum neascultători sau împotrivă-grăitori către cei întru Domnul învăţători, ci toată smerita cugetare a o arăta înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Iar de se va întâmpla ca învăţătorul cu cuvântul să propovăduiască fapta bună, iar de lucrare a se cam lenevi, să nu dăm, din această pricină, încăpere Satanei spre surparea sufletului nostru, ci să ne aducem aminte de Cel ce a zis: „Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii; deci toate câte vă vor zice vouă a face, faceţi, iar după lucrurile lor să nu faceţi, că ei zic şi nu fac” (Matei 23: 2-3).
Slavă Ţie, Dumnezeule, Slavă Ţie. Şi iarăşi zic: Slavă Ţie Dumnezeule, Cel prealăudat şi preaînălţat în veci. Datori suntem a mulţumi totdeauna lui Dumnezeu, iubiţilor. Celui ce ne-a învrednicit pe noi sub jugul cel bun şi ne-a izbăvit de cele vremelnice şi stricăcioase. Voiesc a vă sluji cu cuvinte cu care darul a luminat mintea mea, şi voiesc să grăiesc nu cu cuvinte înţelepte, că eu sunt om prost şi prea de nimic.
Dacă cineva a venit la viaţa monahicească din mare slavă a vieţii, să se păzească pe sine de dracul înaltei cugetări, ca să nu cadă în duhul mândriei şi al nesupunerii şi să se păgubească pe sine. Iubite, nu îţi este ţie aceasta ruşine, dacă eşti întru supunere pentru Domnul, nici dacă lucrezi cu mâinile tale lucrul cel bun. Că această mică strâmtorare şi necaz ce rabzi întru Domnul, ţi se face pricinuitoare de viaţa cea veşnică.
Aţi auzit, fraţi iubiţi, câţi Sfântul Botez aţi luat, cum vom fi judecaţi, şi cum iese sufletul din trup. Pentru aceea zicea Proorocul: „Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura”.
Că va veni ziua şi ceasul, fraţilor, când va lăsa omul pe toate şi pe toţi şi se va duce singur singurel, gol, fără de ajutorare, fără de ocrotire, fără de însoţire, negătit, fără de îndrăzneală, în ziua în care nu nădăjduieşte şi în ceasul în care nu ştie, când se desfată, când agoniseşte, când benchetuieşte, când nu se îngrijeşte.
Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Şi fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărţi, iar sârguinţa, îndeletnicirea şi cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceaţa. Încât şi el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea.
De atunci a avut tovarăşe fapta bună şi sârguinţa în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvârşit de dânsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos?
“Fraţilor, mare şi de necuprins cu mintea este slava ce s-a gătit sfinţilor, în vreme ce [slava] vieţii acesteia trece ca o floare, care se scutură grabnic, şi ca verdeaţa ierbii. Mulţi domni şi împăraţi au stăpânit ţinuturi şi cetăţi nenumărate şi în scurtă vreme pomenirea lor s-a şters de parcă nici n-ar fi fost vreodată. Oare câţi împăraţi, care au cârmuit neamuri multe, nu şi-au făcut chipuri [cioplite] şi monumente, crezând că prin acestea vor fi vestiţi şi după moarte? Au venit însă alţii, care au surpat chipurile cioplite şi au sfărâmat statuile. La unele dintre statui, înlăturând doar feţele, s-au înfăţişat pe ei în loc; dar şi lucrul acestora, la rândul lui, a fost stricat de alţii.