Am spus deja cât de greu este să descrie cineva oameni duhovniceşti. Lucrul acesta îl repet iarăşi şi adaug că este o cutezanţă prea mare să încerce cineva să intre în adâncimile şi înălţimile cugetărilor celor luminaţi şi în sufletele purtătorilor de Duh. Încercarea aceasta devine mai grea atunci când cel ce cutează să facă aceasta este neiniţiat şi sărac în această lucrare.
Stareţul Iosif îi spunea părintelui Efrem: „Dacă mergi într-o casă şi ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh se află în acea casă. Adică dacă există duh de rugăciune, duh de înfrânare, duh de nevoinţă sau duhul răpirii, al minciunii, al lăcomiei, al vrăjitoriei…”.
În scara treptelor sporirii unui suflet nevoitor, după eliberarea lui de patimi şi ieşirea sa în iluminarea dumnezeiască, se află discernământul şi perspicacitatea, care sunt cele mai comune harisme ale omului obişnuit.
„Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte. Apoi dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii şi a omului, pe care-l iubeşte atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea şi nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalţi. Şi, în general, pătimeşte împreună pentru orice întristare şi mâhnire, chiar şi pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înţelege că ele suferă.
Fiul meu preaiubit, sufletul meu! De ce te laşi cuprins de întristare? De ce deznădăjduieşti? De ce te dai bătut? Aşa de uşor părăseşti tu lupta?
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta.
Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea.
Printre îndatoririle pe care pururea-pomenitul Stareţ ne învăţa să le împlinim încă din primele zile ale înţeleptei lui povăţuiri, erau şi cea a bunei rânduieli şi a programului, descriindu-ne în acelaşi timp neorânduiala în cele mai întunecate culori. Adesea ne spunea apoftegma Sfântului Efrem Sirul: „cei care nu au povăţuitor cad ca frunzele”, ceea ce înseamnă, aşa cum ne spunea el, lipsa programului.
„În războiul nevăzut, ispitele se fac pricinuitoare de cunoaştere duhovnicească pentru cei cu luare-aminte. Ispită se numeşte şi orice împotrivire faţă de nevoinţa noastră pentru credinţă şi evlavie, atunci când ne silim să ne supunem lui Dumnezeu.
“Iată, iarăşi vin smerit, ca un părinte, să-ţi trezesc prin cuvinte voinţa cea bună. Scoală-te, fiul meu, din somnul nepăsării. Ascultă-mă şi nu mai dormi. Trezeşte-te şi alungă de la tine somnolenţa nepurtării de grijă. Pune-ţi din nou armura şi stai cu curaj împotriva duşmanilor tăi. Luptă-te cu răbdare. Nu întoarce spatele. Luptă-te piept la piept. Este mai de folos pentru noi să cădem în luptă decât să fim biruiţi.
O, minune a minunilor! Cei din lume pentru a pescui doi peştişori se luptă câteodată o noapte întreagă.
Am primit, fiul meu, scrisoarea ta şi am văzut în ea neliniştea ta.
Nu deznădăjdui dacă ai căzut, ci ridicându-te degrabă, fă metanie și spune: „Iartă-mă, Doamne Hristoase, sunt om și sunt slab”.
Îmi scrii de starețul tău că vrea să vină la Sfântul Munte pentru închinare. Lucru bun și sfânt are de gând să facă. Cât despre mine, să nu țină seamă că mă cunoaște sau că exist în această viață, întrucât trăiesc în retragere desăvârșită, cu altă rânduială decât cea obișnuită. Este greu să mă întâlnească.
Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregătire. Lucrare (praxis) nu înseamnă numai a încerca şi a te lăsa păgubaş. Fapta se numeşte când pătrunzi în lucrare, te lupţi, biruieşti sau eşti biruit, câştigi sau pierzi, cazi, te ridici, răscoleşti totul, ridici totul în picioare, când primeşti lupta până la ultima suflare. Şi niciodată să nu te descurajezi până la ieşirea sufletului tău. Dar când ajungi până la cer, trebuie să te aştepţi ca ziua următoare să cobori în iad. Să nu mai spunem că uneori coborârea se întâmplă chiar în aceeaşi clipă. De aceea, nu trebuie să te pierzi în rătăciri, ci să ai înaintea ochilor că amândouă sunt ale tale.
Documentarul despre viața Sfântului Iosif Isihastul realizat de Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, cu Jonathan Jackson în rol principal, este de acum disponibil online în LIMBA ROMÂNĂ!
Îmi scrii de starețul tău că vrea să vină la Sfântul Munte pentru închinare. Lucru bun și sfânt are de gând să facă. Cât despre mine, să nu țină seamă că mă cunoaște sau că exist în această viață, întrucât trăiesc în retragere desăvârșită, cu altă rânduială decât cea obișnuită. Este greu să mă întâlnească. Poarta mea este închisă de obicei și se deschide numai la anumite ore.
“Vino, buna şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale. Vino, şi vom binecuvânta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gură şi care răsună în minte. Spunând: “Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui”.