Îmi scrii de starețul tău că vrea să vină la Sfântul Munte pentru închinare. Lucru bun și sfânt are de gând să facă. Cât despre mine, să nu țină seamă că mă cunoaște sau că exist în această viață, întrucât trăiesc în retragere desăvârșită, cu altă rânduială decât cea obișnuită. Este greu să mă întâlnească. Poarta mea este închisă de obicei și se deschide numai la anumite ore.
“Vino, buna şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale. Vino, şi vom binecuvânta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gură şi care răsună în minte. Spunând: “Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui”.
Desăvârşirea ascultării, ca virtute de temelie, identifică pe ucenicii ei cu Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut ascultător până la… moarte. Şi precum I S-a dat lui Iisus toată stăpânirea şi toată bunăvoirea Tatălui, astfel şi ascultătorilor li se dă vestirea voii dumnezeieşti şi harul spre izbândire şi deplina ei săvârşire.
Atunci când voiţi să aflaţi voia lui Dumnezeu, lăsaţi cu desăvârşire pe cea a voastră dimpreună cu orice alt gând sau program şi, cu multă smerenie, cereţi în rugăciunea voastră cunoaşterea acesteia.
Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte.
Apoi, dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii şi a omului, pe care-l iubeşte atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea şi nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalţi. Şi, în general, pătimeşte împreună pentru orice întristare şi mâhnire, chiar şi pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înţelege că ele suferă.
„Văzând toate aceste bunătăţi, pruncul, cel care nu are cunoaşterea ce se cere pentru a cunoaşte şi a distinge Pronia lui Dumnezeu – fiindcă până aici încă mai mănâncă lapte şi nu a dobândit ochii cei curaţi, ci până acum izvorăşte deopotrivă lumina şi întunericul, iar faptele sale sunt amestecate cu patimile –, începe să cugete că, pentru nevoinţele şi necazurile sale, iată ce îi dăruieşte Dumnezeu. Demonul cel rău seamănă în ascuns otrava precum odinioară Evei. Şi pruncul îşi deschide urechile. Aceasta se petrece potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, pentru a învăţa smerenia. Vicleanul demon vine şi îi spune: «Vezi că astăzi toţi spun că Dumnezeu nu mai dă harul? Vezi? Fiindcă aceştia nu vor să se nevoiască, îl împiedică şi pe celălalt şi îi spun: te vei înşela, vei cădea, vei slăbi”.
Este adevărat lucru cât omul aleargă să ajute pe ceilalţi, tot atât prisoseşte harul lui Hristos în el, pentru că iubirea este porunca lui Dumnezeu, prima şi cea mai mare: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău şi din toată inima ta”. Iar cea de-a doua asemenea ei: „Şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
„În aceste două porunci se cuprind Legea şi proorocii”. Cât de mult însetează cineva pentru mântuirea fratelui său, atât de mult este copleşit sufletul său de iubirea lui Dumnezeu.
Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină, 2003, p. 323
Un alt motiv, la fel de necesar, care impune rânduiala programului este nestatornicia caracterului omului după căderea lui Adam. Dar şi starea de păcătoşenie, pe care fiecare dintre noi o poartă, toceşte curajul şi hotărârea.
De asemenea, şi lipsa de experienţă, neştiinţa, felul necunoscut al războiului nevăzut şi inegalitatea acestei lupte, măresc, cum este şi firesc, descurajarea. Nici un alt factor omenesc nu întăreşte atât de mult reuşita noastră, cum fac hotărârea noastră tare şi stăruitoare şi programul bine rânduit.
„Doamne lisuse Hristoase, Preadulce Părinte, Dumnezeule şi Doamne al milei şi a toată făptura Ziditorule, caută spre smerenia mea şi iartă-mi toate păcatele pe care în toată viaţa mea le-am făcut până în ziua şi ceasul de acum.
Şi trimite pe Preasfântul şi Mângâietorul Tău Duh, ca să mă înveţe, să mă lumineze, să mă acopere spre a nu păcătui, ci a Te iubi din tot sufletul şi inima mea pe Tine, Preadulcele meu Mântuitor şi binefăcător Dumnezeu, Cel vrednic de toată dragostea şi închinarea.
Dragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif.
Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare închinată ei.
Nu vom arăta amănunţit felurimea ispitelor – de ce, unde, cât şi de unde – pentru că, potrivit Psalmistului „îi vor număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi”.
Ele au fost explicate în amănunt şi fără greşeală de Părinţii noştri în scrierile lor. Noi numai atât vom reaminti: că datoria de căpetenie a celor ce vor să se mântuiască este înfruntarea ispitelor, spre dovedirea credinţei şi mărturisirea acesteia împotriva lepădării, la care răul ne îmbrânceşte cu sila.
Precum în cele ale harului există mijloace ajutătoare ce fac să prisosească sporirea în timp şi cantitate, aşa şi în latura înşelării există cele ce contribuie la micşorarea ei.
În latura harului, când cu harul lui Hristos călătoreşte omul pe calea cea strâmtă şi cu scârbe a poruncilor, după măsura înţelegerii sale, dacă adaugă la această călătorie a sa smerenie şi bună dispoziţie în slujirea dragostei, se măreşte doza harului şi a iluminării.
Pentru orice situaţie ce părea grea sau complicată, Stareţul avea răspunsul gata: „Unde este Dumnezeu?”.
Apoftegma Părinţilor „Dă sânge, ca să primeşti Duh”[1] poate fi socotită deviza permanent valabilă a pururea-pomenitului Stareţ. Fire curajoasă şi bărbătoasă cum era, nu lăsa loc semnelor de întrebare sau îndoielii în viaţa sa. La această îmbinare minunată de însuşiri a contribuit însă şi credinţa sa fierbinte, astfel ca roadele nevoinţei sale să fie întotdeauna bune.
Iubitul meu frate întru Hristos, îţi doresc să fii bine. Astăzi am intrat în posesia scrisorii tale şi îţi dau răspuns la toate câte îmi scrii. Informaţiile pe care mi le ceri nu cer nici timp şi nici osteneală pentru a ţi le oferi.
Pentru mine, rugăciunea minţii este ca meşteşugul fiecăruia ( ca meseria fiecăruia ), din moment ce o lucrez de mai bine de treizeci şi şase de ani.