Așadar, în lume, când nu avem pe Hristos strigând și urlând în viața noastră, în existența noastră, ci trăim absența lui Hristos, trebuie să arătăm dragoste față de aproapele, să facem milostenie, ca să putem să ne întărim cumva viața noastră. Prin aceste virtuți ne lepădăm în parte de noi înșine și trăim pentru Hristos. Dar în mănăstire nu trăim pentru Hristos, ci Îl trăim pe Hristos, trăim în Hristos. De aceea Biserica noastră spune mirenilor: „Ai? Să dai”. În timp ce monahilor le zice: „Să nu ai nimic al tău”.

Continuare …

Dacă ar fi să analizăm conţinutul unui suflet doritor de linişte (heisychia), cu siguranţă ca am găsi în el mai mulţi factori care completează, influenţează şi formează chemarea către viaţa monahală. Să menţionăm doar câţiva: 1) Pocăinţa, un dor mistuitor sau o nevoie a sufletului un simţ al naivităţii, al caracterului iluzoriu şi întunecat al obiectelor şi fenomenelor, mai exact al lucrurilor după care tânjim, al întregii noastre lumi care nu este altceva decât o imagine sau o amintire a alteia – pământul vieţii adevărate.

Continuare …

Dorind să te rogi cum trebuie, să nu întristezi vreun suflet, iar de nu, alergi în zadar.

Dacă întristezi vreun suflet, alergi şi te lupţi în zadar, te rogi şi strigi în zadar. In ce fel poţi să întristezi un suflet? Cu un cuvânt sau cu o privire, cu o mişcare, cu o împotrivire sau cu un cuvânt răspuns înapoi, cu o tachinare sau cu o glumă.

Continuare …

Prelungirea cugetului Stareţului este şi crează cadrul, locul şi modul în care ucenicul va încerca să dobândească pe Duhul Sfânt. Desigur, de vreme ce Duhul cel Sfânt, „unde vrea, suflă” (In. 3, 8), este cu putinţă să-L afle pretutindeni. Dar nu-L află decât în felul pe care Dumnezeu l-a scris mai dinainte pentru el.

Continuare …

Şarpele nu a înşelat-o pe Eva spunându-i vreo minciună grosolană sau târând-o în vreun păcat anume, ci făcându-i din cuvântul lui Dumnezeu o ideologie. Dumnezeu i-a spus că va deveni dumnezeu cultivând grădina, trăind cu Adam viaţa din rai, ţinându-se departe de pomul cunoştinţei. S-a apropiat atunci satana şi i-a zis: „De ce îţi pierzi timpul cultivând grădina? De ce hoinăreşti fără nici o ţintă? Dacă vei mânca din rodul pomului cunoştinţei, o să ajungi pe dată dumnezeu.”

Continuare …

Dacă se întâmplă vreo sminteală din pricina unui tânăr care n-a îmbrăcat încă schima monahală, nu-l îmbrăca cu ea, ci alungă-l din mănăstire.
Cu toate ca Sfântul Antonie alunga cu greutate pe cineva care ajunsese deja monah – în mănăstiri există, în general, îndelungă răbdare şi bunătate -, îngăduia totuşi egumenului să-l scoată din mănăstire pe începătorul care era o sminteală publică şi o cursă în mănăstire.

Continuare …

Aș vrea să vorbim despre ceva care are legătură cu trezvia și cu bucuria și care se numește canon.
Canonul reprezintă mâncarea și băutura zilnică a omului, iar în limbajul ascetic, el este numit «liturghie» [lucrare]. Atunci când Părinții ascetici vorbesc despre liturghie, nu se referă la Sfânta Liturghie. De aceasta rareori aveau parte.

Continuare …

„Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci” (Avva Isaia)

Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi. De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut.

Continuare …