Cine începe să-și piardă legătura cu pocăința suferă un dezechilibru: mai întâi se dedă la mâncare, apoi la vorbărie și, în cele din urmă, la încercarea de a atrage dragostea celorlalți, de a ajunge centrul atenției, de a voi să fie ceva în mediul lui. Dar nimeni nu-l recunoaște, pentru că fiecare este aplecat spre propriile sale probleme, spre propriile lui griji, spre propria sa viață. Și așa începe să se îmbolnăvească…!
Dacă vrei viața cea nouă, leapădă, mai întâi, lăcomia pântecelui și, apoi, străduiește-te să te ostenești cât poți mai mult. Osteneala ta este munca pe care o faci, canonul tău, slujba de la biserică. Îți sporește osteneala, rugăciunea, postul, duhul de comuniune? Te iubesc toți frații? Dacă da, atunci Dumnezeu îți va dărui isihia, premisele nepăcătuirii.
Noi, oamenii, suntem nemulțumiți de toate, nicicând nu-I vom spune mulțumesc lui Dumnezeu. De-ar coborî chiar și îngerii și Maica Domnului ca să ne lumineze și să ne întărească și să ne binecuvinteze, nici atunci nu vom fi mulțumiți. Când vor pleca, o să ne exprimăm nemulțumirea: „De ce a plecat Maica Domnului? Ce-am făcut?” Avem nevoie de isihie, de siguranța Sfântului Duh în inima noastră.
Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la canoanele monahale ale sfinților Antonie, Augustin și Macarie, Editura Egumenița, 2015