„Ce bine m-am simțit la Liturghie!” Întâi de toate, Liturghia nu este o simțire. Adevărul Litughiei este independent de propria noastră simțire. Astăzi slujba mi s-a părut de nesuferit, seacă, n-am înțeles nici măcar ce Evanghelie s-a citit, dar asta nu înseamnă că nu am fost la Liturghie. Astăzi m-am împărtășit, dar nu am simțit nimic, nu înseamnă că nu m-am împărtășit. Dumnezeiasca Liturghie nu depinde de starea sentimentală a omului, pentru că aceasta este înșelătoare.
Cine este mânios să-şi întoarcă toată mânia, toată tensiunea sa lăuntrică spre dragostea lui Dumnezeu, spre pace, spre cuvintele mântuirii, spre „Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, folosind orice mijloc care-l ajută. Cineva zicea rugăciunea lovindu-şi mâinile. L-am văzut şi l-am întrebat:
Așadar, rugăciunea noastră, în înaintarea ei – ce înseamnă în înaintarea ei – în ieșirea ei, când urmează să iasă rugăciunea dinlăuntrul nostru, ca să devină cu adevărat o mișcare către Dumnezeu, vom vedea că ea este o «tăcere în tăcere» înlăuntrul tăcerii. Adică o tăcere absolută.
Nu ajunge numai să citesc sau să mă rog. E necesar să urmăresc zdrobirea inimii, care se poate realiza și cu poziția mea și cu anumite gânduri legate de Dumnezeu sau în orice alt fel. Pot chiar să îngenunchez înaintea lui Dumnezeu și să-L rog să-mi ierte păcatul, pe care poate nici nu-l știu, nu mi-l închipui, dar știu că sunt păcătos.
Și tu, fratele meu, acolo unde stai, plin de lipsuri, zdrobit, acolo unde spui că ești necredincios, că nu există Dumnezeu, numai puțin dacă îți amintești de El, se poate să-I auzi glasul! Acel „Eu” al lui Dumnezeu înseamnă că nu ești singur: „Aici sunt și Eu, Dumnezeul tău!”. Trebuie să fim foarte învârtoșați la inimă ca să nu putem pricepe asta!
Căci voia noastră, netăiată de noi de bunăvoie, obişnuieşte să se mânie pe cei care încearcă să o taie fără să vrem.
Vorbim adesea de şapte taine. În această privinţă, o „taină” este semnul prezenţei mistice a unei persoane sau a unei întâmplări adevărate. O icoană, de pildă, este o taină.
Odinioară era legea, dar legea conducea la păcat. A fost înlocuită legea prin har, și harul este lumină, mișcarea luminii.
Un mare rol a jucat în chip minunat Născătoarea de Dumnezeu în viața lui Hristos cu simplitatea firii ei, cu înțelepciunea inimii ei și cu deplinătatea voinței și curăției ei. Când a încercat arhiereul pe Iosif și pe Născătoarea de Dumnezeu, s-a uimit de deplinătatea curăției, a sfințeniei și neprihănirii vieții ei.
Aici vorbește de cele patru virtuți generale (…): chibzuința, bărbăția, întreaga cugetare și dreptatea. Mai întâi, chibzuința este virtutea corespunzătoare părții raționale, crezului omului, adică dacă cuget drept despre Dumnezeu, despre mine însumi și despre lume.
Legea lui Dumnezeu este valabilă pentru fiecare persoană, dar el având pururea în minte poruncile Stăpânului, ca și cum ar fi fost spuse numai către el, și amintindu-și că „cel ce zice fratelui său: Racca, vinovat va fi focului gheenei!” (Mt. 5, 22), nu a spus niciodată către acesta vreun cuvânt rău.
Numai să nu slăbească până la ieşirea lui să strige către Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ziua şi noaptea.
Dacă astăzi nu suferim, să nu uităm că s-ar putea ca mâine să suferim şi că în jurul nostru se află atâţia fraţi de-ai noştri, prieteni de-ai noştri, oameni apropiaţi sau străini, care nu încetează să fie mădulare ale trupului nostru. Să ne rugăm pentru aceşti oameni cu acest psalm sau cu cuvinte asemănătoare. Am spus însă că dacă nu suferim astăzi, vom suferi poate mâine. Dar mai degrabă suferim întotdeauna.