Înțelepciunea lui Dumnezeu poate să găsească mijloace să ascundă dumnezeirea. Pentru care pricină? Fiindcă omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, se teme de veșnicie și în locul lor preferă orice îl face să simtă că este singur, fiindcă Dumnezeu înseamnă ceva universal și mondial.
Spun Părinții, anume că legea lui Dumnezeu este valabilă pentru fiecare personal, și nu pentru alții.
Ce este Liturghia? Adunarea sfinților. „Acolo sunt sfinții, Hristos. Uite, Cel pe care-L cauți, închină-I-te!” Ce imagine minunată! Asta este Liturghia! Lucrul după care însetează un suflet, pentru care ne-am botezat, pentru care ne-am miruns, pentru care am fost chemați în Biserica Ortodoxă, îl găsim la Liturghie. Ceea ce citești în cărțile noastre, în Sfânta Scriptură, ai acum la Liturghie înaintea ta.
Plata înfrânării este nepătimirea, iar a credinţei este cunoştinţa. Iar nepătimirea naşte discernământul, iar cunoştinţa, iubirea pentru Dumnezeu.
Cuvintele plata înfrânării este nepătimirea înseamnă că harisma, darul lui Dumnezeu pentru înfrânarea pe care o face omul, este nepătimirea. Nepătimirea nu există fără înfrânare, dar nu înfrânarea aduce nepătimirea.
Să nu ne înşelăm pe noi înşine! Dumnezeu există cu siguranţă, dar pentru noi nu există atunci când nu avem semne simţite ale Sale, când nu lasă întipăriri asupra noastră.
Dragul meu, când viaţa dumitale creştinească începe să devină grea şi când crucea pare a vă fi imposibil de ridicat, rămâi ferm, fă-te mucenic. Spune: „Să rămânem în picioare!”, rămâi neclintit. Spune precum prorocul: „Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit”, sau precum Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: „Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău!”.
Rugăciunea este însăşi înfăţişarea (prezenţa) raţiunii (minţii) mele înaintea Lui Dumnezeu, fiindcă, chiar dacă trupul meu este prezent, adevărata mea existenţă este reprezentată de mintea-raţiunea mea. Ea trebuie să se înfăţişeze înaintea Lui Dumnezeu, de vreme ce El este Cel care mă însufleţeşte. Marea problemă este dacă va putea să se smerească şi să se înfăţişeze înaintea Lui Dumnezeu.
Când te rogi, memoria îţi aduce [în minte] fie nălucirile unor lucruri din trecut, fie griji noi, fie chipul celui ce te-a întristat.
„Căci ajutor mai mare decât Iisus nu vei afla în toată viața ta. Fiindcă numai Domnul singur cunoaște, ca Dumnezeu, vicleniile, meșteșugirile și înșelăciunile dracilor.” (Sfântul Isihie)
De dai vreodată ceva cuiva, de i-o ierți, imiți firea lui Iisus. Se referă la trei feluri de legături cu oamenii, folosind exemplul simplu al dării și al luării. Într-o bună zi, cineva îți cere bani. Dacă îi dai și trece termenul, trebuie să ți-i dea înapoi. Dar nu ţi-i dă. Dacă tu nu-i vei cere, atunci imiți firea lui Iisus, Care spune că dacă cineva îți cere haina, dă-i și cămașa (Mt. 5, 40). De i-o ceri, imiți firea lui Adam, care încă nu a cunoscut harul desăvârșit pe care l-a adus cel de-al doilea Adam, adică Iisus. De ceri şi dobândă, te arăți mai jos și de firea lui Adam.
In vremurile de odinioară, eremiţii obişnuiau să se trezească la miezul nopţii şi să săvârşească slujba de noapte. În continuare, dimineaţa, după ce se lumina de ziuă, săvârşeau Dumnezeiasca Liturghie. Chiar şi acum, la multe mănăstiri de la Sfântul Munte, slujba de dimineaţă, în special Liturghia, începe abia după ce răsare soarele. Deja la ultima rugăciune a Utreniei preotul mulţumeşte lui Dumnezeu fiindcă ne-a trimis lumina soarelui. Mai apoi, slujba de noapte a fost unită cu Utrenia şi Dumnezeiasca Liturghie.
În vremurile de odinioară, eremiţii obişnuiau să se trezească la miezul nopţii şi să săvârşească slujba de noapte. În continuare, dimineaţa, după ce se lumina de ziuă, săvârşeau Dumnezeiasca Liturghie. Chiar şi acum, la multe mănăstiri de la Sfântul Munte, slujba de dimineaţă, în special Liturghia, începe abia după ce răsare soarele. Deja la ultima rugăciune a Utreniei preotul mulţumeşte lui Dumnezeu fiindcă ne-a trimis lumina soarelui. Mai apoi, slujba de noapte a fost unită cu Utrenia şi Dumnezeiasca Liturghie.
Pr. Emilianos Simonopetritul: Dacă vedeți pe cineva fără poftă de viață, ofilit, e ca și cum ar fi un om mort. Dacă vedeți pe cineva melancolic, trist, posomorât, care nu știe să râdă, să se bucure, să nu credeți că acel om Îl respiră pe Dumnezeu. Sufletul trebuie să se lege strâns de dorul dumnezeiesc ca să ajungă până la Creatorul Său…
Orice s-ar întâmpla, Dumnezeu trăiește pentru mine și eu trăiesc pentru Dumnezeu!
Dacă vedeți pe cineva fără poftă de viață, ofilit, e ca și cum ar fi un om mort. Dacă vedeți pe cineva că e melancolic, trist, posomorât, care nu știe să râdă, care nu știe să se bucure, să nu credeți că acel om Îl respiră pe Dumnezeu. Sufletul trebuie să se lege strâns cu dorul dumnezeiesc, ca să ajungă până la Creatorul său. Este nevoie ca sufletul să fie plin de bucurie, să fie vesel [binedispus] și să aibă bucuria și în cazul în care ceilalți pierd bucuria.