Este important să stăruim puţin asupra modului în care se stârnesc patimile în noi, pentru că aceasta ne va indica şi modul cum să ne opunem stârnirii lor. Precizăm că modul stârnirii este în esenţă acelaşi cu modul zămislirii patimilor. Atâta doar că zămislirea e mai grea decât stârnirea, neexistând încă patima în noi ca o fiară adormită ce are doar să se trezească. Dar un material inflamabil se găseşte în noi încă înainte de orice patimă, constituit din afecte, şi aceasta ajută într-o oarecare măsură la zămislirea patimii, aşa cum ajută patima deja existentă la stârnirea ei.

Continuare …

În Noul Testament, credincioșii hirotoniți de Apostoli, iar mai apoi de episcopi, în treapta de presbiteri nu se mai numesc „jertfitori” sau „sacerdoți”, cum se numeau cei din Vechiul Testament, pentru că aceste nume erau prea legate de ideea de aducători de jertfe sângeroase de animale. Față de jertfele de animale, evreiești și păgânești, jertfa lui Hristos era în fond o jertfă duhovnicească, iar cei prin care se săvârșea vizibil această aducere trebuiau să se aducă și ei duhovnicește.

Continuare …

Toate Tainele au legătură cu Jertfa și Învierea lui Hristos, cu care ne unim în modul cel mai deplin în Euharistie. De aceea, prin Euharistie se desăvârșește unitatea Bisericii. […] Și, în general, unirea credinciosului cu Biserica își găsește ultima întărire în împărtășirea de Hristos, care nu trebuie să fie prea rară.

Continuare …

În persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relații, prin extrema sa atenție față de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruiește lui Hristos, umanitatea este tămăduită și înnoită. Cum se manifestă în mod concret aceasta umanitate înnoită? Sfântul lasă să se întrevadă, față de fiecare ființă umană, un comportament plin de delicatețe, de transparență, de puritate în gânduri și în sentimente. Delicatețea sa se răsfrânge chiar și asupra animalelor și a lucrurilor, pentru că în tot și în toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu și pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare și indiferență.

Continuare …

Cel milostiv de nu e şi drept, e orb. Prin aceasta înţeleg că el trebuie să dea altuia din cele câştigate prin ostenelile sale şi nu din cele dobândite prin minciună, nedreptate şi meşteşugiri. De voieşti să semeni în cei săraci, seamănă din ale tale; iar de voieşti să semeni din ale altora cunoaşte că ceea ce semeni e mai amar decât neghina.

Continuare …

Problema care se pune este aceea de a-L recunoaşte pe Duhul Sfânt şi de a nu-L confunda cu vreun alt impuls, cu vreo altă inspiraţie venită din lume, sau cu o mişcare de natură doar psihică sau fizică. Duhul Tatălui nu ne poate insufla un gând sau o acţiune care să vină în contra Fiului Său Divin. De aceea insuflarea Duhului lui Dumnezeu este în mod fundamental legată de o rugăciune adresată lui Hristos.
Insuflarea Duhului este foarte precis legată de credinţă.

Continuare …

Libertate şi păcat
Fecioara Maria este prima fiinţă umană cu adevărat liberă în istoria omenirii. Ea se păzeşte de păcat şi răspunde în mod liber iubirii lui Dumnezeu, cu o iubire neînfrânată. Această libertate îi îngăduie să se umple şi să se bucure de harul Duhului Sfânt. Păcatul este pierderea libertăţii. Este pierderea sensului existenţei: o viaţă în întregime superficială, materială, o viaţă de plăcere, egoistă, marcată de un conflict cu ceilalţi şi uitarea lui Dumnezeu. Ostilitatea faţă de ceilalţi şi iresponsabilitatea vin din faptul că ne-am rupt de sensul suprem care este Dumnezeu.

Continuare …

Spiritualitatea ortodoxă este strâns legată de pocăinţă, pentru că este întemeiată pe experienţa faptului că Dumnezeu mântuieşte şi iartă pentru a-l face pe om viu. Spiritualitatea implică experiența curăţirii sufletului de patimi: această experienţă conduce prin recunoştinţă la starea de iubire a credinciosului faţă de Dumnezeu; că dacă Dumnezeu mă curăţeşte, o face din iubire pentru mine.
Curăţirea este condiţia oricărei spiritualităţi reale, pentru că ea eliberează sufletul de tot ceea ce-l împiedică să se realizeze în Dumnezeu.

Continuare …

În mândrie există uitarea lui Dumnezeu şi uitarea limitelor noastre. Smerenia nu poate fi dobândită fără o conştiinţă sporită a prezenţei lui Dumnezeu. Cine are smerenia se bucura în Dumnezeu, se bucura de infinitatea lui Dumnezeu, nu însă că de o posesiune, ci ca de un dar. El primeşte în acelaşi timp nemărginirea şi iubirea.
Nu-i place să fie remarcat de ceilalţi, dar are bucuria de a trăi, de a se îmbogăţi în Dumnezeu; prin aceasta el este mai fericit decât alţii.

Continuare …

Adevărata cunoaştere este condiţionată de iubire. Pentru a cunoaşte în iubire trebuie să ajungem la iubire.
Dar nu ajungem la iubire fără asceză, fără o autolimitare legată de recunoaşterea drepturilor celuilalt. Ne putem impune limite nouă înşine din respect pentru ceilalţi şi pentru Dumnezeu. Trebuie să ne deprindem să ne gândim la Dumnezeu; prin aceste limitări ne înfrânam poftele. Atunci când poftele nu pot fi satisfăcute, vine mânia, precum şi o anumită tristeţe, o pierdere a nădejdii, o nerăbdare legată cu mânia.

Continuare …

Mincinosul prezintă un chip neadevărat al realităţii, ca să pună pe cineva în situaţia de a nu lucra potrivit cu ea şi deci de a se păgubi. Dar uneori cineva trebuie cruţat de a afla realitatea în toată grozăvia ei, pentru a-l pregăti pe încetul pentru ea.
Mincinosul făţarnic dat pe faţă spune uneori: mi-am prilejuit, prin minciună, pierderea sufletului meu, pentru a scăpa pe alţii. Deci el socoteşte chiar pierderea sufletului său ca o faptă de dreptate. E aici o dublă făţărnicie.

Continuare …

“L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Şi aici L-am auzit spunându-mi: Îndrăzneşte să înţelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!

Continuare …