Pr. Dumitru Stăniloae

Pilda samarineanului milostiv

Niciodată Bisericile n-au fost preocupate atât de mult de datoria slujirii oamenilor ca în vremea noastră. Profesorul japonez Takenake spunea la Adunarea Generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la New Delhi (1961) că creştinismul şi-a redescoperit azi „dimensiunea slujirii“ ca cea mai proprie însuşire a sa, ca „marcă indispensabilă a Bisericii lui Hristos“.
Bisericile au slujit de fapt în toate timpurile oamenilor, unele mai mult, altele mai puţin.

Dar astăzi tema slujirii a devenit tema centrală care frământă conştiinţa Bisericilor.

Continuare …

Omul adevărat se revelează prin tărie şi Dumnezeu îl vrea tare

Chinul iadului, constând în despărţirea de Dumnezeu cel iubitor şi iubit, nu poate consta şi într-o ură a Lui. Dar cei din iad nu trăiesc în simţirea iubirii lui Dumnezeu, ci mai degrabă într-o recunoaştere teoretică a faptului că El e iubitor şi merită să fie iubit, dar nu-L poţi iubi. Neputinţa de a-L iubi în mod real şi recunoaşterea că El ar merita să fie iubit şi că El e iubitor se unesc în mod paradoxal.

Continuare …

Preoția slujitoare și preoția generală

În Noul Testament, credincioșii hirotoniți de Apostoli, iar mai apoi de episcopi, în treapta de presbiteri nu se mai numesc „jertfitori” sau „sacerdoți”, cum se numeau cei din Vechiul Testament, pentru că aceste nume erau prea legate de ideea de aducători de jertfe sângeroase de animale. Față de jertfele de animale, evreiești și păgânești, jertfa lui Hristos era în fond o jertfă duhovnicească, iar cei prin care se săvârșea vizibil această aducere trebuiau să se aducă și ei duhovnicește.

Continuare …

Lucrarea Sfintelor Taine în viața noastră

Toate Tainele au legătură cu Jertfa și Învierea lui Hristos, cu care ne unim în modul cel mai deplin în Euharistie. De aceea, prin Euharistie se desăvârșește unitatea Bisericii. […] Și, în general, unirea credinciosului cu Biserica își găsește ultima întărire în împărtășirea de Hristos, care nu trebuie să fie prea rară.

Continuare …

✝) Duminica a IV-a după Pogorârea Sfântului Duh (Vindecarea slugii sutaşului)

  Rugaţi-vă unii pentru alţii“ (Iacob 5, 16)
S
fânta Scriptură ţine în mare cinste rugăciunea. Pe fiecare pagină vorbeşte despre puterea şi roadele rugăciunii. În rugăciune se înfăptuieşte legătura omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se află în starea de rugăciune, Dumnezeu nu mai este numai o temă de gândire, ci o realitate prezentă în faţa lui. În momentele de rugăciune creştinul nu este singur, chiar dacă nu e în legătură cu nimeni dintre oameni, ci vorbeşte cu Dumnezeu, mai bine zis este în dialog cu Dumnezeu, întrucât nu numai el vorbeşte către Dumnezeu, ci şi Dumnezeu vorbeşte către el, răspunzând cu făgăduinţele, cu asigurările şi cu mângâierile Lui la cererile celui ce se roagă, la grijile şi la durerile acestuia.

Continuare …

Sfântul reprezintă firea umană curățită de zgura subumanului sau inumanului

În persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relații, prin extrema sa atenție față de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruiește lui Hristos, umanitatea este tămăduită și înnoită. Cum se manifestă în mod concret aceasta umanitate înnoită? Sfântul lasă să se întrevadă, față de fiecare ființă umană, un comportament plin de delicatețe, de transparență, de puritate în gânduri și în sentimente. Delicatețea sa se răsfrânge chiar și asupra animalelor și a lucrurilor, pentru că în tot și în toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu și pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare și indiferență.

Continuare …

Din Hristos cresc virtuțile noastre

Creșterea noastră e din puterea lui Hristos sălășluit în noi. Fiecare vârstă duhovnicească a noastră e din puterea aceleiași vârste a lui Hristos, pe care o retrăiește în fiecare din cei ce se nevoiesc, așa cum mama retrăiește cu copilul vârstele lui, îndrumându-l în trăirea dreaptă a lor. Din Hristos cresc virtuțile noastre. Dar El însuși se arată crescând cu noi, împărtășindu-ne numai atâta putere pentru ele, câtă suntem în stare să folosim.

Continuare …

Despre milostenia din cele furate într-un fel sau altul

Cel milostiv de nu e şi drept, e orb. Prin aceasta înţeleg că el trebuie să dea altuia din cele câştigate prin ostenelile sale şi nu din cele dobândite prin minciună, nedreptate şi meşteşugiri. De voieşti să semeni în cei săraci, seamănă din ale tale; iar de voieşti să semeni din ale altora cunoaşte că ceea ce semeni e mai amar decât neghina.

Continuare …

Recunoaşterea Duhului Sfânt

Problema care se pune este aceea de a-L recunoaşte pe Duhul Sfânt şi de a nu-L confunda cu vreun alt impuls, cu vreo altă inspiraţie venită din lume, sau cu o mişcare de natură doar psihică sau fizică. Duhul Tatălui nu ne poate insufla un gând sau o acţiune care să vină în contra Fiului Său Divin. De aceea insuflarea Duhului lui Dumnezeu este în mod fundamental legată de o rugăciune adresată lui Hristos.
Insuflarea Duhului este foarte precis legată de credinţă.

Continuare …

Întoarce-mă la Tine prin rugăciunea pe care Ţi-o aduc!

Libertate şi păcat
Fecioara Maria este prima fiinţă umană cu adevărat liberă în istoria omenirii. Ea se păzeşte de păcat şi răspunde în mod liber iubirii lui Dumnezeu, cu o iubire neînfrânată. Această libertate îi îngăduie să se umple şi să se bucure de harul Duhului Sfânt. Păcatul este pierderea libertăţii. Este pierderea sensului existenţei: o viaţă în întregime superficială, materială, o viaţă de plăcere, egoistă, marcată de un conflict cu ceilalţi şi uitarea lui Dumnezeu. Ostilitatea faţă de ceilalţi şi iresponsabilitatea vin din faptul că ne-am rupt de sensul suprem care este Dumnezeu.

Continuare …

Spiritualitatea implică experiența curăţirii sufletului de patimi

Spiritualitatea ortodoxă este strâns legată de pocăinţă, pentru că este întemeiată pe experienţa faptului că Dumnezeu mântuieşte şi iartă pentru a-l face pe om viu. Spiritualitatea implică experiența curăţirii sufletului de patimi: această experienţă conduce prin recunoştinţă la starea de iubire a credinciosului faţă de Dumnezeu; că dacă Dumnezeu mă curăţeşte, o face din iubire pentru mine.
Curăţirea este condiţia oricărei spiritualităţi reale, pentru că ea eliberează sufletul de tot ceea ce-l împiedică să se realizeze în Dumnezeu.

Continuare …

Cine are smerenie recunoaşte ce anume este el însuşi în fața atotputerniciei lui Dumnezeu

În mândrie există uitarea lui Dumnezeu şi uitarea limitelor noastre. Smerenia nu poate fi dobândită fără o conştiinţă sporită a prezenţei lui Dumnezeu. Cine are smerenia se bucura în Dumnezeu, se bucura de infinitatea lui Dumnezeu, nu însă că de o posesiune, ci ca de un dar. El primeşte în acelaşi timp nemărginirea şi iubirea.
Nu-i place să fie remarcat de ceilalţi, dar are bucuria de a trăi, de a se îmbogăţi în Dumnezeu; prin aceasta el este mai fericit decât alţii.

Continuare …

Voinţa centrală cea mai uşor de acceptat pentru toţi este voinţa lui Dumnezeu

Adevărata cunoaştere este condiţionată de iubire. Pentru a cunoaşte în iubire trebuie să ajungem la iubire.
Dar nu ajungem la iubire fără asceză, fără o autolimitare legată de recunoaşterea drepturilor celuilalt. Ne putem impune limite nouă înşine din respect pentru ceilalţi şi pentru Dumnezeu. Trebuie să ne deprindem să ne gândim la Dumnezeu; prin aceste limitări ne înfrânam poftele. Atunci când poftele nu pot fi satisfăcute, vine mânia, precum şi o anumită tristeţe, o pierdere a nădejdii, o nerăbdare legată cu mânia.

Continuare …

Cel ce minte se ţine cu sufletul despărţit de cel faţă de care minte

Mincinosul prezintă un chip neadevărat al realităţii, ca să pună pe cineva în situaţia de a nu lucra potrivit cu ea şi deci de a se păgubi. Dar uneori cineva trebuie cruţat de a afla realitatea în toată grozăvia ei, pentru a-l pregăti pe încetul pentru ea.
Mincinosul făţarnic dat pe faţă spune uneori: mi-am prilejuit, prin minciună, pierderea sufletului meu, pentru a scăpa pe alţii. Deci el socoteşte chiar pierderea sufletului său ca o faptă de dreptate. E aici o dublă făţărnicie.

Continuare …

“Îndrăzneşte să înţelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!”

L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Şi aici L-am auzit spunându-mi: Îndrăzneşte să înţelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!

Continuare …

Rugăciunea este un factor de însănătoşire şi întărire spirituală

În Ortodoxie se practică o formă de rugăciune permanentă, rugăciunea inimii sau a minţii pe altarul inimii ori a sensibilităţii pline de iubire şi de milă în care se află Hristos cu iubirea şi mila Sa. Este adevărat că în această rugăciune pare că cerem mila lui Hristos numai pentru persoana noastră: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Se pare deci că prin aceasta ne interesăm doar de noi înşine. Dar în măsura în care mă consider păcătos, în mod sigur mă gândesc la toate păcatele pe care le-am făcut faţă de fraţii mei, deci mă rog şi pentru relaţii mai bune cu aceştia sau pentru ca ei să nu rămână pe vecie atinşi de nedreptăţile mele faţă de ei. In acest sens, Sfântul Isaac spune:

Continuare …

Când te afli la lărgime să nu te bucuri, iar când te afli în necazuri, să nu te întristezi

Adevărat este cuvântul Domnului, pe care l-a spus, că nu poate cineva dobândi dragostea de Dumnezeu odată cu poftirea lumii, nici nu e cu putinţă să dobândească părtăşia de Dumnezeu (comuniune cu El) împreună cu părtăşia de lume, nici să aibă grija lui Dumnezeu împreună cu grija lumii: Căci când părăsim cele ale lui Dumnezeu pentru slava deşartă, sau de multe ori pentru trebuinţa trupului, mulţi dintre noi se apleacă spre celelalte. Aceştia declară că lucrează pentru împărăţia cerurilor, dar nu-şi aduc aminte de porunca Domnului pe care a spus-o: «De veţi avea toată grija pentru împărăţia cerurilor, nu vă voi lipsi de cele trebuitoare firii celei văzute, ci vă vor veni vouă toate împreună cu celelalte».

Continuare …