Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influenţă spirituală asupra celorlalţi, nu numai asupra duhului, ci şi a trupului. Dumnezeu lucrează asupra trupului prin duhul omului. Dumnezeu poate face totul prin rugăciunea credinciosului plină de încredinţare. Sfântul care se roagă nu spune: „Vom vedea, vom căuta o soluţie”. Niciodată sfinţii nu spun aşa ceva. Sfinţii sunt plini de convingere şi se roagă. Fiecare om poate dobândi această încredinţare, această certitudine. Astfel, adeseori problemele se rezolvă prin rugăciune.
Cum să ajungem aici? Fiind mereu preocupaţi de Dumnezeu într-o stare existenţială de vibrantă sensibilitate faţă de Dumnezeu. Şi în vremea noastră pot fi găsite exemple concrete ale acestei puteri a rugăciunii. În cutare mănăstire este un preot care face multe vindecări. De la orele patru dimineaţa şi până la miezul nopţii el se roagă pentru credincioşi şi ascultă mărturisirea păcatelor lor. Nu mănâncă aproape nimic; spovedeşte mereu. Este neîncetat dăruit oamenilor. Şi oamenii au o mare încredere în el.
Vindecările depind şi de credinţa celor care vin împreună cu bolnavii. Şi ei sunt într-o stare existenţială. Sunt în deznădejde, au pierdut orice speranţă într-o vindecare naturală, şi atunci aleargă la Dumnezeu, singurul refugiu, singura speranţă. Uneori, când preotul nu este atât de puternic duhovniceşte, credinciosul care vine cu credinţă e cel ce produce minunile. El este atunci cel care se roagă. Strigă către Dumnezeu. Poate că un strigăt către Dumnezeu este mai important decât rostirea unei rugăciuni. Strigă cu disperarea celui care nu mai are resurse naturale, dar cu credinţă: „Doamne Dumnezeule, Tu eşti Singurul care mă poţi mântui!”.
Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, Dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 202-203