Hristos Domnul atunci iubeşte mai mult Biserica-Mireasa Sa, când picură sânge din ea. S-a jertfit pentru ea din iubire, a întemeiat-o prin jertfă şi suferinţă, de aceea Biserica renaşte prin suferinţă şi Îi întoarece lui Dumnezeu dragostea tot prin jertfă şi suferinţă.

În iconomia Sa, Iubitor de oameni fiind, dar şi Drept Judecător, Dumnezeu a îngăduit ca Biserica în vremurile ’’fericirii roşii’’ să fie încercată şi prigonită. Întreaga istorie a Bisericii nu este altceva decât un şir de lungi suferinţe prin care ea a reînviat, a devenit mai puternică, mai măreaţă şi purificată.

Continuare …

În icoanele ortodoxe, stâlpnicii apar desenați ireal, de la brâu în sus, îmbrăcați în haine călugărești, și neapărat suiți pe o coloană înaltă, de lemn.

Sfinții Deșertului sunt uimitori prin felul lor de a trăi (în văzul lumii, doar cu cerul drept acoperiș) și prin durata vieții (mulți au depășit 90 de ani)

Continuare …

În martie 1959, problema seminariilor monahale era reanalizată de funcţionarii Departamentului Cultelor, într-un referat arătându-se: „Nici una dintre acestea nu sunt şcoli pentru pregătirea deservenţilor de cult, ci ele servesc ca piese în acţiunea de intensificare şi dezvoltare a vieţii monahale iniţiată şi dusă de Patriarh (…).

Atât punerea acestor şcoli sub conducerea patriarhului, cât şi declararea ca stavropighii a mănăstirilor care le adăpostesc sunt acte nejustificate şi reprezintă doar mijloace prin care s-a căutat ca ele să poată fi folosite de patriarh în scopul urmărit de el în legătură cu viaţa monahală. Din analizarea organizării şi funcţionării seminariilor monahale pentru călugăriţe, rezultă următoarele:

Continuare …

Al doilea seminar pentru monahii a fost deschis la 20 martie 1949 de către Întâistătătorul român la Mănăstirea Văratec. În primul an de studiu au frecventat 51 de eleve, monahii şi surori, iar un an mai târziu, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod din 5 octombrie, seminarul a fost mutat la Mănăstirea Agapia, având hramul „Cuvioasa Parascheva“, şi conducerea asigurată de maica stareţă Veronica Constantinescu.

Cele mai multe subvenţii pentru buna organizare şi funcţionare a seminarului veneau din partea Patriarhiei Române şi a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. În 1950, seminarul avea 8 profesori şi 35 de eleve în clasa a I-a, 14 eleve în clasa a II-a şi 26 de eleve în clasa a III-a.

Continuare …

Primul seminar monahal deschis de Patriarhul Justinian a fost cel de la Mănăstirea Plumbuita. Iniţial, noua şcoală monahală trebuia să funcţioneze în cadrul Mănăstirii Bistriţa olteană, care prin hotărârea sinodală din 24 mai 1948 fusese transformată în chinovie de maici şi în stavropighie patriarhală.

Probabil că autorităţile statului au fost cele care s-au opus acestui demers, deoarece, în urma unor discuţii, Patriarhul Justinian obţinuse o hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens.

Continuare …

Cea mai importantă şcoală de formare a călugărilor şi călugăriţelor a fost seminarul monahal, instituţie care a suferit modificări şi constante vexaţiuni din partea autorităţilor comuniste. Întâi de toate, în 1948 toate seminarele au fost desfiinţate. Totuşi, la insistenţele Patriarhului Justinian, Ministerul Cultelor a aprobat înfiinţarea de cinci seminare, cu o şcolarizare de patru ani.

Candidaţii la înscrierea în seminar trebuia să aibă vârsta de până la 30 ani şi să fie monahi, fii de preoţi, diaconi sau cântăreţi. Însă, în presa bisericească din 1949 se arăta că, „din motive practice, s-au înfiinţat deocamdată 3 seminarii monahale“.

Continuare …