Potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, a fi bolnav cu trupul și a-L slăvi pe Dumnezeu în boală este o dovadă a sănătății duhovnicești. Părinții nevoitori pun în lumină multe fațete ale acestui adevăr. După Sfântul Diadoh al Foticeii, răbdarea în încercările vieții și mulțumita adusă lui Dumnezeu în nenorociri reprezintă o a doua mucenicie. Boala este socotită atunci de Dumnezeu mucenicie, a cărei cunună omul o va primi, după cuvântul lui Hristos: „Cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui” (Matei 10:22).
De multe ori, o boală trupească este îngăduită de Dumnezeu spre curățirea noastră duhovnicească. Sfântul Ioan Scărarul arată că există boli menite să ne curățească de păcate și boli care să ne smerească cugetul. Numai cei ce au darul deosebirii pot pune un diagnostic adevărat. De aceea, Sfântul Ioan îndeamnă să nu căutăm a afla pricina bolii unui om, pentru a nu cădea în înșelare, ajungând să judecăm cu o judecată nedreaptă. Trebuie să primim boala cu răbdare și să-I dăm slavă lui Dumnezeu pentru ea.
Știm că bolile trupești au un caracter cathartic, îl curățesc pe om. Sfântul Isaac Sirul accentuează faptul că răbdarea în încercările vieții ne mijlocește sănătatea duhovnicească, sănătatea duhovnicească ne dăruiește cunoașterea lui Dumnezeu, cunoașterea naște dragostea de Dumnezeu, iar aceasta, la rândul ei, este mai puternică decât însăși viața. Mare însemnătate au răbdarea, precum și ascultarea de Pronia Dumnezeiască!
Dacă omul cunoaște sensul vieții sale și sufletul îi este sănătos, nu va avea frământări psihologice, chiar dacă trupul său, pentru felurite pricini, bolește. Iar dacă Dumnezeu voiește să purtăm o boală timp îndelungat, atunci, prin răbdarea noastră și prin recunoștința pe care I-o arătăm, ne facem mucenici și vom primi cununa muceniciei. Și, desigur, putem primi o cunună mai mare decât cea a mucenicilor, deoarece aceia au îndurat atâtea ispite pentru puțină vreme, pe când noi ne purtăm boala de-a lungul întregii vieți. Este însă trebuință de răbdare și de mulțumită adusă lui Dumnezeu.
Am văzut mai înainte, pe scurt, care sunt cele patru feluri de boli: cele duhovnicești-sufletești, cele psihologice, cele neurobiologice și cele somatice (trupești). Așa cum am arătat, între ele există, desigur, o înrâurire reciprocă, dar se pot foarte bine manifesta și independent unele față de altele. Aceasta depinde de maturitatea duhovnicească a omului. Se poate întâmpla ca un om să fie bolnav duhovnicește, deoarece mintea (nous-ul) îi este plină de răni și întunecată, însă cu trupul să fie sănătos. Și, iarăși, poate fi atins de o boală trupească, psihologică sau neurobiologică, însă mintea sa (nous-ul) să funcționeze corect, așa încât, din punct de vedere duhovnicesc, să fie sănătos. Toate acestea depind de stilul său de viață, de legătura pe care o are cu Dumnezeu și cu oamenii și de măsura îmbisericirii sale.
Astfel, lucrul cel mai de seamă este să avem sănătate duhovnicească. Nu trebuie să ne necăjim pentru boala noastră, fie ea trupească, psihologică sau neurobiologică, ci pentru cea a sufletului, întrucât, așa cum am arătat, se poate întâmpla ca trupul să fie bolnav, iar sufletul sănătos. Un om bolnav mi-a spus odată: „Nu mă preocupă faptul că trupul meu este încercat de dureri. Ceea ce mă preocupă și mă necăjește este că nu am sănătate duhovnicească, că nu le înfrunt, adică, pe toate așa cum s-ar cuveni. Mă frământ, îmi lipsește părtășia cu Dumnezeu.” Iar un altul mi-a zis: „Simt dragostea lui Dumnezeu, nu-mi pasă de boala trupului.” Omul sănătos duhovnicește are gânduri bune, înfruntă corect toate problemele, face ascultare de Dumnezeu și de Părinții duhovnicești, nu este stăpânit de deznădejde, oricât de nevrednic ar fi.
Chiar și cei care suferă de boli psihologice și neurobiologice ar trebui să poată primi ajutor duhovnicesc de la un Părinte duhovnicesc bun, cunoscător al metodei isihaste a Bisericii, precum și ajutor medical, prin lucrarea unui bun medic psihiatru sau, după caz, neurolog, care le va prescrie anumite medicamente și, dacă va găsi de cuviință, îi va îndruma și către un psiholog. Atât în privința Părintelui duhovnicesc, cât și a medicului specialist, trebuie cerut ajutorul lui Dumnezeu, Care să lumineze în vederea punerii unui diagnostic corect și a indicării unui tratament potrivit, dincolo de propriile cunoștințe și de descoperirile științei. Astfel, buna colaborare dintre Părinții duhovnicești și medici se va dovedi aducătoare de multe roade.
— Mitropolit Hierotheos Vlachos
Știința medicinei duhovnicești. Practica psihoterapiei ortodoxe, Editura Sophia, București, 2017, p. 90–91.