E: Gerondissa, vă rugăm să ne spuneţi cum putem noi practica acest „eu nu exist” despre care ne vorbiţi mereu?
M. G.: Permiteţi-mi să vă spun că, în ultimii douăzeci de ani din viaţa mea, am înţeles foarte bine acest lucru. Atunci când o persoană vine să-ţi spună ce probleme are, însă în acel moment mintea ta este distrasă de ceva personal, atunci încerci în zadar, pentru că nu vei fi capabil să ajuţi acea persoană. Dar dacă uiţi că exişti şi devii tu însuţi acel om – chiar dacă ar fi, să zicem, un hoţ, un mincinos, un criminal – poţi intra în sufletul lui şi să te gândeşti: „Doamne, bietul om! Cum poate să depăşească asta? Ce poate face?”. Atunci, în starea în care se află, fără să-l judeci, fără să-l condamni, fără să-l urăşti, începi prin a-i spune: „Nu a spus Mântuitorul că El a devenit om pentru a alina suferinţa umană, pentru a-l elibera din răutate şi toate celelalte?”În felul acesta, devii una cu acea persoană. Şi chiar dacă acel om a venit la tine plin de disperare, acum pleacă voios, pentru că ştie că Hristos este cu el şi că va reuşi să facă faţă problemelor sale.
Aşadar, când devii celălalt, unul pleacă, altul vine, apoi al treilea, al patrulea, al cincilea… La sfârşitul zilei te întrebi: „Cine sunt eu? Dintre toţi aceşti oameni, eu cine sunt? Nimeni, eu sunt un nimeni”. Ce amuzant! Apoi spun: „Să-l privesc pe Hristos, chiar dacă eu nu exist. Ce-mi pasă de existenţa mea?”
Am spus asta o dată, de două ori, de trei ori… Oamenii mă întreabă: „Vă e frig?” Cui să-i fie frig? Cum să-mi fie frig din moment ce nu exist? „Vă e foame?” Cum să-mi fie foame dacă nu exist? Ei bine, au crezut că sunt puţin sărită de pe fix… Apoi, într-o zi, întorcând foaia într-un calendar bisericesc, am găsit următoarele cuvinte ale Sfântului Nil: „Cel ce crede că nu există se cunoaşte pe sine cel mai bine. „Domnul fie lăudat, am spus. Voi lua acest cuvânt şi-l voi lipi pe perete. De acum înainte nu voi mai spune „eu nu exist”, ci le voi spune ce zice Sfântul Nil…
E: Cum ne putem antrena în acest „eu nu exist”?
M.G.: V-am spus deja. Gândiţi-vă tot timpul la ceilalţi, nu la voi înşivă. De exemplu: „Pfiu, ce zăpuşeală e azi, mi-e atât de cald” sau „Ah! Sunt mort de oboseală” sau iarăşi „O, ce foame îmi e!” Cu alte cuvinte, gânduri care ne privesc pe noi, tot timpul.”
E: Maică, dar dacă într-adevăr nu poţi suporta canicula?
M.G.: Nu o spune! Spunând aceasta, oricum nu scapi de căldură; nu reuşeşti decât să o simţi de două ori mai puternică. Înţelegi? O vezi disproporţionat, îi dai o entitate, o transformi în, să zicem… Majestatea Sa căldura, Majestatea Sa oboseala, Majestatea Sa foamea. De ce atâta agitaţie? În ceea ce mă priveşte, nici măcar persoana care stă cu mine nu ştie nimic din problemele cu care mă confrunt. Niciodată. Este posibil să îmi petrec toată noaptea în dureri şi nimeni nu va şti asta dimineaţa. De ce ar trebui să vorbesc despre asta? Din moment ce s-a sfârşit… Aşadar? Aş putea fi foarte obosită şi să am încă mulţi oameni de care trebuie să mă îngrijesc. Ce rost are să spun că sunt obosită de vreme ce nu pot face nimic în privinţa asta? Grecii antici aveau o vorbă: „Nu dori ca lucrurile să se întâmple aşa cum vrei tu. Ca să fii fericit, doreşte-ţi ca totul să se întâmple aşa cum se întâmplă.”
Maica Gavrilia, Asceta Iubirii