Toţi suntem vase. Când ai Luminii, când ai întunericului.
În vreme de criză şi de probleme să nu-ţi deschizi gura. Să nu spui nimic, deoarece te vei pocăi de mii de ori. Spune-le Îngerilor să o ducă la picioarele Domnului şi cere-I un Înger al Păcii ca să te împăciuieşti.
Oamenii câteodată ne cer îndrumări şi sfaturi, ca să se ascundă după ele. După aceasta „de vină” eşti tu. Însă este foarte probabil să nu le aplice. Deci este osteneală pierdută.
Când Eul se sparge şi devine Tu, şi când şi Tu-ul se sparge şi se fac amândouă împreună Acela, atunci noi toţi ne facem ai Lui.
Dacă vreodată te încearcă frica, închide-ţi urechile şi zi rugăciunea.
Fă tu ceea ce trebuie să faci ‒ şi Dumnezeu va face şi El ce trebuie să facă.
Noi înşine nu putem să ne desfacem de la vreo neputinţă. Dumnezeu este Cel care ne va dezlega, una câte una.
Trebuie în fiecare zi să-I cerem să ne taie voia, să o facă pe a Lui, ca să devenim cum Acela vrea.
Harul lui Dumnezeu vine când ne ridicăm mâinile. Asta este credinţa care atrage Harul lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este gata să dea Harul Lui… însă unde sunt mâinile? Dumnezeu „plouă” Harul Lui, dar noi purtăm pălărie şi deschidem umbrela.
Nu trebuie să discuţi despre cei absenţi.
Trăim în deşertăciune şi credem că trăim cumva. Bieţii oameni…
O, Doamne! Iartă-ne dacă vreodată umblăm orgolioşi precum cocoşii cu creasta lor, care cred că sunt ceva.
Bieţii oameni! Înţelegem palpabilul ca Nemuritor şi Nemurirea ca inexistentă.
Biata ceapă! Şi aceasta oferă din ale ei – după putere…
Ce frumos că este Taina Zilei de Mâine!
Omul, câteodată, îşi primeşte lecţia. Dacă n-o primeşte pe prima asta vrea să spună că ceva în subconştientul său îl împiedică.
Traducere și adaptare: Vlad Botez
Sursa: Γερόντισσα Γαβριηλία: Η Ασκητική της Αγάπης, 19η έκδοση, Εκδόσεις Το Τάλάντο, 2006, pp. 360-362, via doxologia.ro