Bolile provin din cauze naturale (v. Tobie 2, 9-10), din lucrarea dracilor (v. Luca13,16; I Corinteni 5, 5), din lucrarea sfinților îngeri (v. Fapte 12, 21-23) și din lucrarea lui Dumnezeu Însuși (v. Psalmul 38, 15).
Adeseori, diferitele motive și cauze se întrepătrund de așa manieră, că este greu să deosebim principalul de secundar. De pildă, boala dreptului Iov a fost condiționată de vicleniile satanei, pa care Dumnezeu, în ultimă instanță, le-a întors în bine. Cel Preaînalt l-a rușinat pe satana, iar sfântului i-a dăruit cununa munceniciei.
Sensul duhovnicesc al bolii și-a găsit o remarcabilă exprimare în cuvintele Sfântului Tihon de Zadonsk: „În timpul bolii, simțim că viața omenească se aseamănă cu o floare ce se ofilește îndată ce și-a deschis petalele și cu un nor care se destramă fără să lase urmă; că zilele noastre pier ca umbra; că trupul nostru se usucă asemenea ierbii câmpului; că viața celui mai tare om este doar suflare; că ea se scurtează cu fiecare răsuflare și că bătăile inimii lui, ca bătăile unui metronom, îl apropie de ceasul ultim, care aproape întotdeauna bate în clipa când el crede că până în acel ceas mai e încă mult”.
Altfel spus, boala (mai ales când e gravă) ajută la îndeplinirea sfatului pe care l-a dat înțeleptul vechi-testamentar: în toate lucrurile tale adu-ți aminte de sfârșitul tău, și în veac nu vei păcătui (Sirah 7, 39).
Boala călește sufletul credinciosului și îl curățește așa cum se curăță în foc aurul. Cuviosul Pimen Multpătimitorul a ajuns la mântuire îndurând fără cârtire boala și mulțumind lui Dumnezeu pentru ea. El era călăuzit de cuvintele lui Hristos:iar cel ce va răbda până la sfârșit se va mântui (Matei 24, 13).
Konstantin V. Zorin, Scoală-te și umblă: pași spre însănătoșire, Editura Sophia, 2009, p.27-28,40