Utilizarea plantelor medicinale este, întâi de toate, o problemă teologică.
Dumnezeu, știind mai dinainte că în urma căderii vor apărea și bolile, a rânduit plante medicinale pentru alinarea și tămăduirea celor suferinzi.
Tot Dumnezeu a înțeleptit pe medici, ajutându-i să descopere proprietățile tămăduitoare ale plantelor. ”Domnul a zidit din pământ leacurile, și omul înțelept nu le va defăima. Și El a dat oamenilor știința, ca să se mărească întru leacurile Sale cele minunate” (Înțelepciunea lui Iisus Sirah 38, 4-6).
Despre importanța plantelor Sf. Ioan Damaschin ne învață astfel: ”Dintre plante și ierburi, pământul produce unele cu rod, altele pentru mâncare, altele mirositoare; florile sunt dăruite spre desfătarea noastră, spre exemplu trandafirul și cele asemenea; altele pentru vindecarea bolilor. Căci nu este vreo viețuitoare, nici vreo plantă în care Creatorul să nu fi pus o oarecare energie, care să nu fie folositoare oamenilor. Căci Dumnezeu, cunoscând pe toate înainte de facerea lor, a știut că omul, prin voia sa liberă, are să calce porunca și să fie supus stricăciunii; pentru acest motiv a creat toate spre trebuința lui potrivită, pe unele în tărie, pe altele pe pământ și pe altele în apă”.
Tot așa ne învață și Sf. Vasile cel Mare: ”Niciuna din ierburile făcute de Dumnezeu nu-i de prisos, nu-i nefolositoare: sau dau hrana uneia dintre necuvântătoare, sau sunt descoperite de știinta medicală pentru vindecarea bolilor noastre. Chiar și plantele otrăvitoare ne sunt și nouă folositoare în unele ocazii. Cu mătrăguna doctorii vindecă insomniile, cu sucul de mac potolesc durerile cumplite ale trupurilor, iar cu spânzul au vindecat boli învechite.
Folosirea plantelor medicinale pe teritoriul nostru din cele mai vechi timpuri
Arta vindecării bolilor cu ajutorul plantelor medicinale are în țara noastră o veche și bogată tradiție. Cercetările arheologice au dat la iveală atât vase (infuzoare, pâlnii de lut ars), cât și vechi forme fitoterapeutice. Dacii foloseau pe scară largă plantele medicinale pentru tămăduirea diverselor boli: cimbrișorul, țintaura, ghintura, menta, murul, mușețelul, podbalul, socul, urzica, salvia și altele. Înaintașii noștri, luminați de Dumnezeu, au ales cu multă chibzuință formele de utilizare a plantelor medicinale. Cercetările moderne au dovedit că ceaiul, măceratul de plante în vin, țuică, oțet sau ulei, precum și alifiile din plante pe bază de unt sau untură, reușesc extragerea celor mai importante principii active.
Arsenalul terapeutic al medicinii știintifice era constituit în cea mai mare parte din produse vegetale, tincturi și extracte.
În țara noastră s-au identificat multe plante medicinale spontane și s-au analizat principiile active; s-au identificat speciile care pot înlocui produsele vegetale din import; s-au cultivat pe zone întinse anumite plante medicinale; s-a dezvoltat industria farmaceutică și a fost sprijinită producerea medicamentelor din plante; s-a editat un număr mare de cărți, broșuri și pliante referitoare la plantele medicinale; s-a creat o gamă largă de ceaiuri medicinale.
Argumente știintifice pentru folosirea plantelor medicinale
– Principiile active din plantele medicinale uzuale sunt bine studiate. De asemenea, este bine studiat și efectul lor terapeutic. Din cele 870 de specii de plante medicinale folosite în medicina tradițională din Romania, 200 sunt studiate din punct de vedere chimico-farmacodinamic. Să folosim cu încredere aceste plante (în conformitate cu rezultatele cercetării) și să intensificăm cercetarea celorlalte!
– Plantele medicinale conțin mai multe principii active care acționează sinergic pentru optimizarea efectului terapeutic. Izolarea și folosirea separată a acestor principii active conduce la obținerea unor medicamente cu efect dezechilibrat. Această izolare este o ”scoatere din context”.
– Proporția principiilor active din plantele medicinale este optimă. Aceasta proporție optimă nu se regăsește la medicamentele de sinteză.
– Tradiția de mii de ani a folosirii plantelor medicinale este o suficientă ”probă a timpului”.
– Se cunosc bine dozajele optime, precum și contraindicațiile administrării plantelor medicinale. Dacă o plantă medicinală este contraindicată unei anumite persoane, se poate folosi altă planta medicinală cu efect terapeutic asemănător, sau o plantă alimentară cu proprietăți medicale.
– În ciuda părerii obișnuite, induse de propaganda promedicamente, tratamentul cu plante medicinale este, în multe cazuri, mai eficient decât tratamentul medicamentos. De exemplu, tratând 55 de copii, suferind de gripă, doar cu infuzie de tei, odihnă la pat și în cazuri izolate, cu 1-2 tablete de Aspirină, s-a constatat că aceștia s-au însănătoșit mai repede și fără complicații (cum ar fi otita), decât cei tratați cu sulfamide (37 copii) sau antibiotice (67 copii). Specialiștii au stabilit că acțiunea ceaiului de tei este net superioară tratamentului cu chimioterapice sau chiar antibiotice.
– Tratamentul cu plante medicinale are efecte adverse mai puține și mai slabe decât tratamentul cu medicamente de sinteză. Multe plante medicinale sunt lipsite de efecte adverse.
Ioan Vlăducă – Despre alimentație, Babel 2011