“Postul este medicament. Și dacă medicamentul este de mii de ori folositor, adeseori se face inutil și chiar păgubitor datorită lipsei de experiență a celui care îl folosește. Pentru că trebuie să știm și timpul în care îl folosim și cantitatea medicamentului și natura trupului acelora care îl vor primi și anotimpul anului și dieta corespunzătoare și multe altele, dintre care , dacă omitem numai unul, acesta strică pe toate celelalte mai sus însemnate.”

Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), Patriarhul Constantinopolului

Postul este remediul suprem, medicul dinlăuntrul nostru – spunea Paracelsius (pe numele lui adevărat: Philipp Aureolus Theohrast BOMBATUS von HOHENHEIM, 1493-1541, creștin laic, alchimist, medic, „magician”, filozof al naturii, germano-elvețian, renascentist, precursorul iatrochimiei, dar înțelegea omul ca pe o reflectare a Universului, consiedera boala ca o dereglare a psihicului, dar și a mediului de viață, iar vindecarea – posibilă prin susținerea vitalității și armonizarea psihicului).

Postul alimentar ajută la eliminarea toxinelor și a reziduurilor nocive din organism, vindecă sau ajută la vindecarea bolilor, regenerează fizic, emoțional și mental întregul organism.

El constituie cea mai puternică metodă naturistă, cu efecte spectaculoase, cea mai ieftină și la îndemâna oricui.

Pentru a se împlini și desăvârși, postul trebuie corelat cu rugăciunea, efectele acesteia fiind cunoscute de mii de ani, dar neglijate în ultima sută de ani.

Consumul energetic pentru digestia alimentelor poate ajunge la cca. 70-80% din metabolismul bazal – el fiind influențat foarte mult de starea emoțională! Eliminând digestia refolosești energia!

Se pune însă o problemă și anume acea a aportului energetic, cu alte cuvinte: de unde energie dacă ții post?!

Aici sunt posibile, cel puțin, două linii de discuții:

–          pentru cei care țin posturi lungi, pentru cei care au renunțat chiar și la apă – pentru autotrofi energia care îi ține în viață cu lunile și chiar cu anii vine de la Dumnezeu, organismul călăuzit de mintea răsucită după Dumnezeu prinde alte surse, învață să trăiască după alte reguli! Omul gând este dependent doar de respirație, doar de aer! Acești oameni sunt rari, sunt de regulă neștiuți;

–          așa că noi vom continua să vorbim despre postul pentru oamenii care merg pe stradă, la serviciu, care au copii, amaruri și bucurii, care se manifestă prin râs și plâns, care sunt tare prinși de viața pământească – și ei sunt cei mai mulți!

Pentru aceștia din urmă, și din punct de vedere al detoxifierii, o zi de post cu apă este echivalentă cu 3 zile de post cu sucuri!

Durata postului poate fi între o zi și 40 de zile . Sunt descrise în literatura de specialitate cazuri când postul a fost de 75 de zile și chiar de peste 100 de zile.

Se apreciază că organismul, unui adult sănătos și normopomnderal, dispune de un depozit, de un supliment de cca. 120 000 – 130 000 de calorii stocate sub formă de grăsime structurată după cum urmează:

–          80-85% în țesutul adipos;

–          15-20% risipită în toate organele, în toate țesuturile.

–        Este interesant că în postul de 21 de zile, deși se pierd obișnuit între 9-12 Kg, cantitatea de grăsime pierdută este mică, de doar  2-5 Kg și aceasta pentru că, în înțelepciunea lui organismul apelează la grăsimi mult mai târziu în post, în prima parte, el apelează la apă și la structurile proteice (mușchi!).

Încărcătura calorică pe care o avem poate fi acoperitoare pentru un post de 40 de zile (în care se consumă numai apă)! Atenție nu se pornește la un astfel de postdecât în anumite condiții pe care le puteți obțime de la medic sau de la duhovnic, persoane care țin posturi, care știu din experiență – căci una e cititul și alta e simțitul!

    O zi pe săptămână de post alimentar sau, cel mult post cu apă reprezintă o bună metodă de întreținere a sănătății. Aparatul digestiv are nevoie de pauză pentru refacerea structurilor și fiziologiei acestora.

„Foamea controlată” prelungește viața, o întărește și îi dă putere.

Cei care sunt capabili să-și controleze foamea au, se pare, putere de stăpânire, pot învăța ușor, pot lua decizii optime în timpi scurți etc.

Până la un anumit punct, toți oamenii pot fi considerați bolnavi, chiar și cei aparent sănătoși au în ei dereglări metabolice datorate acumulărilor lente de toxine.

Cercetările au arătat că este imposibil ca organismul să se debaraseze de toxine atât timp cât procesul de digestie continuă!

Deci, indirect se recomandă mijlocul cel mai eficace de eluiminare a toxinelor, postul, ca fiind diferit de înfometare.

Primul lucru pe care îl face natura unui om bolnav este acela de a-i suprima pofta de mâncare. Dar oamenii sunt convinși că știu ce trebuie să facă mai bine decât “știe” natura, motiv pentru care , ei se forțează să mănânce cât mai bine, cât mai proteic pentru a rezista bolii!!!

Din acest punct de vedere, animalele și copiii mici reacționează corect. Un animal bolnav refuză orice hrană, se ascunde până trece răul și își poate relua activitatea. Copilul mic refuză până și apa, spre disperarea mamei!

Dezintoxicarea se realizează corect numai prin post. Este un lucru cunoscut de mii de ani și neglijat total în ultimii 100 de ani!

Omul trebuie să înțeleagă faptul că „mănâncă pentru a trăi și trebuie să se ferească de a-și face din mâncare un hobby”. Reducerea rației energetice se constituie într-o măsură demonstrată de creștere a duratei vieții și de eliberare de suferințe. Roy Walford și Dr. Edward Masoro (Universitatea din Texas) au experimentat pe animale postul și au demonstat creșterea longevității lor cu 50 %!

În Secretele tinereții, Cristopher Vasy (naturopat contemporan elvețian) spune: persoanele centenare studiateconsumă în jur de 1700 de calorii pe zi pe când noi ceilalți consumăm în jur de 2500 de calorii pe zi! Alături de el sunt autori care consideră că mai importantă este calitatea alimentelor decât cantitatea și valoarea lor energetică.

În altă ordine de idei, postul poate fi: negru sau cu apă la discreție ori cu: apă, sucuri sau crudități în regim restricționar. Postul poate fi regulat (săptămânal) sau periodic și mai lung: lunar, trimestrial, anual.

Extras din Dr. Floarea Damaschin, 333 sfaturi pentru alimentație și alimente sănătoase, Editura Sfinții Martiri Brâncoveni 201, p. 179-183

Sursa: http://farmaciadomnului.blogspot.com/

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.