Iată, în patru cuvinte, întreaga soartă a tuturor oamenilor din toate timpurile! În patru cuvinte, întreaga istorie a neamului omenesc! În patru cuvinte, istoria ta şi a mea. În patru cuvinte, cea mai mare revoluţie în toate lumile omeneşti, cea mai importantă cotitură, cel mai mare macaz. Atunci când trenul vieţii omeneşti, care alerga pe şinele morţii, şi-a schimbat dintr-odată direcţia spre nemurire, totul s-a schimbat. Întorsătura nemaivăzută! Ce s-a întâmplat cu neamul omenesc?
Prin a Sa Înviere, Domnul ne-a scos din iad şi ne-a înălţat în Rai. A smuls din moarte neamul omenesc şi l-a înălţat la nemurire. Din nimicnicie, din nefiinţă, Domnul a adus fiinţa omenească la Viaţa veşnică. L-a smuls pe om de la diavol şi l-a pus în braţele lui Dumnezeu. Acesta este Paştele! Aceasta este Învierea! Cu adevărat cea mai mare revoluţie din toate lumile. Singura revoluţie desăvârşită şi împlinită – căci ce se dăruieşte omului prin ea? Viaţa veşnică! Viaţa veşnică, în care intrăm prin Adevărul veşnic, prin Dreptatea veşnică, prin Dragostea veşnică, prin Bucuria veşnică.
Iată ziua pe care a făcut-o Domnul! (Psalmul 117,24) – se cântă astăzi într-o minunată cântare bisericească. Şi cine a făcut până acum zilele oamenilor? Cine a creat zilele vieţii tale şi ale mele, ale fiecărui om – cine? Moartea! Moartea a făcut zilele tale şi ale mele şi prin păcat ne-a aruncat în braţele diavolului, iar diavolul ne-a aruncat în iad. Iată cine a creat zilele neamului omenesc şi zilele vieţii omeneşti. Păcatul, moartea, diavolul – iată creatorii zilelor noastre, iată soarele negru în noaptea cumplită a păcatelor şi a morţii în care a petrecut neamul omenesc până la venirea Domnului Hristos. Ce au făcut ei până la Domnul Hristos? Au ridicat statui. Cui? Morţii şi diavolului! Căci orice păcat este o statuie pe care omul o ridică diavolului. Şi această lume până la venirea Domnului Hristos fusese transformată într-un nesfârşit teren de joacă, arhiplin de dumnezei mincinoşi. Aceste statui le-au înălţat oamenii, oamenii cu păcatele lor. Lumea cea plină de idoli, lumea plină de dumnezei mincinoşi. Ele toate l-au făcut pe om să se mintă prin păcat, prin patimi păcătoase.
Aceasta caută omul şi astăzi, după Învierea Domnului Hristos, atunci când nu vrea să-I urmeze Lui. Şi astăzi, prin păcatele sale, el înalţă statui diavolului, creează idoli de toate felurile, dumnezei mincinoşi cărora li se închină. Câţi oameni nu se închină astăzi dumnezeilor mincinoşi? Câţi oameni nu sunt astăzi nesimţitori înaintea Domnului Hristos Celui înviat? Oamenii trăiesc într-o cultură mincinoasă. Cultura europeană: idolatrie, cumplită idolatrie, legiuire mincinoasă, împărăţie şi regat mincinos, dictatura mincinoasă, tirani mincinoşi. Toate acestea fără Hristos şi împotriva lui Hristos – şi altfel nu poate fi! Altfel nu poate fi! Oamenii ridică necontenit statui diavolului, oamenii îşi duc mereu viaţa printre dumnezei mincinoşi dacă nu cred în Domnul Iisus Cel înviat.
Această lume fără Hristos – ce este ea? Ţinut al morţii? Morgă? Un imens mormânt! Şi l-au pus în el pe om, hoit după hoit, mort după mort, putreziciune după putreziciune. Asta este lumea fără Domnul Hristos! Însă împreună cu El, cu Mântuitorul, această lume devine înviere, devine răsadniţa nemuririi, devine primăvara înmiresmată a veşniciei. Aceasta a făcut-o Învierea Domnului Hristos.
Şi noi, creştinii, ce suntem, cine suntem noi? Noi suntem morţi care am ieşit din morminte, am înviat din morminte şi vieţuim în această lume. Ce a făcut Domnul Hristos cu noi prin Învierea Sa? Ce a dăruit Domnul Hristos neamului omenesc biruind pe cel mai mare duşman al nostru, moartea şi diavolul şi păcatul? Ce ne-a dăruit Domnul Hristos? Ne-a dăruit Viaţa, Viaţa fără de moarte, Viaţa veşnică, în care moartea nu mai poate să intre, în care diavolul nu mai poate face rău, în care niciun păcat nu poate vătăma. Domnul a preschimbat fiecare fiinţă omenească într-o făptură nemuritoare. Noi, creştinii, trăim în această lume ca nişte morţi înviaţi. Ce este Sfântul Botez, prin care Îl urmăm pe Hristos? Sfântul Botez nu este nimic altceva, după cum învaţă Sfânta Evanghelie, decât îngropare împreună cu Domnul Hristos şi înviere împreună cu El (Romani 6, 3-4). Şi noi, prin botez, ne îngropăm împreună cu Hristos, precum se spune în minunatele cântări ale Canonului Învierii: Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat…
Da, înviez împreună cu Tine, Doamne! Acesta este creştinul.
Creştinul este omul care a înviat împreună cu Domnul Hristos şi astfel trăieşte în această lume: ca un mort care a ieşit din mormânt, a biruit toate morţile şi trece prin această viaţă ca un nemuritor pe care niciun fel de moarte nu-l mai poate vătăma. Niciuna, căci chiar dacă toate morţile l-ar ataca pe omul lui Hristos, nimic nu-i pot face! Nemuritor – mai puternic decât toate morţile, mirându-se de orice moarte şi nimicind-o cu puterea Domnului Celui înviat.
Precum Hristos S-a îngropat, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi, cei ce trăim în această lume, întru înnoirea vieţii (1 Corinteni 15, 20; Romani 6, 4), spune Sfântul Apostol Pavel. Aceasta este nevoinţa noastră, nevoinţa creştină în noua Viaţă. În ce fel de Viaţă? În Viaţă fără de moarte.
Eşti creştin. Întristările vin în această lume, dar ştii, tot ceea ce faci este nemuritor. Totul merge în Viaţa veşnică împreună cu tine.
Cel ce este în Hristos este făptura nouă (2 Corinteni 5, 17), spune Sfântul Apostol Pavel. Este făptură nouă. De eşti întru Hristos, de ai credinţă în Hristos, iată, eşti om, om botezat, om nemuritor. Iată, tu eşti un om nou, tu eşti un mort înviat, ai o inimă nouă, un suflet nou, inimă nemuritoare, suflet nemuritor şi bucurie nemuritoare întru Domnul Cel înviat.
Cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi (2 Corinteni 5,17).
Cele vechi au trecut, a trecut omul cel vechi, muritor, şi s-a făcut om nou, nemuritor întru Hristos. A trecut duhoarea vieţii omeneşti şi s-a făcut primăvară a vieţii omeneşti, primăvară veşnică. Au trecut vechile simţiri, vechile cugete, moartea cea cu greu miros, şi, de la Hristos, a răsărit în om, simţirea cea nouă, nemuritoare şi veşnică, răspândind bună-mireasmă în Ceruri. Simţirea şi cugetele creştinului, ale omului celui nou, răspândesc buna-mireasmă în Ceruri.
Nimic nu este nou sub soare cu excepţia Unuia, cu excepţia Domnului Hristos! Acesta este Singurul Nou. Şi oamenii care voiesc să aibă în ei înşişi acest Nou, acest Nou Veşnic, care niciodată nu îmbătrâneşte, iată îl au întru Domnul Hristos. Dar reuşesc să ajungă la aceasta numai cu credinţa în El, cu credinţa în Domnul Iisus Cel Înviat. Căci în această lume, frate, nimic nu este veşnic afară de ceea ce nu moare, afară de ceea ce este mai tare decât moartea – şi acesta este Domnul Hristos şi tot ceea ce este de la El şi întru El. Acesta niciodată nu moare, acesta este Noul Veşnic. Noul Veşnic şi pentru mine şi pentru tine şi pentru fiecare om, căci această putere dumnezeiască de a învia, pe care Domnul a dăruit-o omului, această Viaţă veşnică, această Dreptate veşnică sunt puterile cele veşnice pe care nicio moarte nu le poate nimici, nici nu le poate scoate afară de la tine, omule al lui Hristos.
Da, în această lume numai creştinii sunt veşnic noi, tineri veşnici, căci nu există moarte întru sufletele lor. Nimic nu-i poate îmbătrâni. În această lume omul îmbătrâneşte din cauza păcatelor, îmbătrâneşte din cauza morţii, până ce nu moare cu totul se descompune în mocirla sa. Iar omul lui Hristos este veşnic tânăr. Cu cât trăieşte mai mult, devine tot mai tânăr, căci astfel este veşnicia pe care o dăruieşte Domnul, astfel este Puterea veşnică, Dreptatea Veşnică, Viaţa veşnică pe care le dăruieşte Domnul celor care Îi urmează Lui.
Domnul a venit în această lume ca să arate şi să adeverească aceea că numai prin mijloace bune omul poate deveni bun, că numai cu ajutor dumnezeiesc poate deveni dumnezeu după har, că numai cu ajutorul lui Dumnezeu, poate deveni desăvârşit în această lume, desăvârşit în bine, în dreptate, în adevăr, în iubire. Fără de aceasta, lumea se înăbuşă în ucideri şi în răutăţi. Necontenită ucidere – aceasta este istoria neamului omenesc. Ucidere necontenită, fără de Hristos şi împotriva lui Hristos. Un minunat Sfânt, Sfântul Simeon, Noul Teolog, a spus: „Binele care nu se face cu intenţie bună, nu este bine”. Aceasta este învăţătura evanghelică, frate. Binele se poate obţine numai prin procedee bune. Da, ceea ce este bun se poate obţine numai cu ajutorul lui Dumnezeu, iar nu cu ajutorul diavolului. Viaţa veşnică, Adevărul veşnic, Dreptatea veşnică se pot obţine numai cu ajutorul lui Dumnezeu, al Domnului Hristos, nu prin înşelăciunile diavoleşti, nu cu ajutorul diavolului.
Iar noi, creştinii, începem de la Botez. Aceasta este singura putere, singurul nou, şi este dăruit de Domnul Hristos fiecăruia dintre noi. Şi noi ne distingem de ceilalţi oameni prin aceea că credem în Învierea lui Hristos şi în învierea noastră proprie. Şi noi, creştinii de astăzi, creştinii veacului al douăzecilea, deşi suntem slăbănogi şi schilozi, mărturisim, împreună cu Sfinţii Apostoli un singur adevăr. Ce fel de mărturisire? Mărturisim pe Domnul Cel Înviat! Domnul a înviat, omul a înviat! Aceasta este mărturisirea noastră. În această lume, noi, fiecare dintre noi ca şi creştin, propovăduim neîncetat un singur lucru, mărturisim acelaşi lucru: pe Domnul Înviat şi pe noi înşine înviaţi. Şi vieţuieşti în această lume ca un mort înviat, care a biruit moartea, a biruit toate morţile, şi astăzi, şi mâine, şi în vecii vecilor. Prin cine? Prin Domnul Iisus Hristos Cel înviat.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”
Sfântul Iustin Popovici