Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi.
R. Rădulescu: Părinte profesor, o altă pildă despre relația omului cu ceea ce posedă el, Pilda bogatului nemilostiv, așa este numită în Scriptură. O auzim astăzi la Evanghelia din cadrul Sfintei Liturghii. Ogoarele unui om au rodit mai mult decât în alți ani, încât a trebuit să-și mărească hambarele sale, și chiar să-și construiască altele noi. Mântuitorul Hristos spune că a apelat la o soluție nebunească. Vă întreb de ce o apreciază în felul acesta Mântuitorul Hristos, de ce-i spune: „nebune”?
Omul cu frică de Dumnezeu nu nesocotește legea postului. Vă voi vorbi despre această problemă, căci diavolul cel viclean, care urăște tot binele, merge la fiecare creștin și, legându-l nevăzut cu nesârguința și lenea, îl silește să nesocotească sfântul post, care dă naștere atâtor bunătăți duhovnicești și care contribuie la mântuirea noastră.
În toate zilele sale și în toate faptele sale, omul credincios știe că se duce la Dumnezeu și, pentru că știe, nu numai că nu se mândrește cu aceasta către nimeni, dar plin de cutremur și de grijă, totdeauna se străduiește să poată face fiecare pas spre Dumnezeu, în așa fel încât atunci când va ajunge în fața Lui, să nu-i fie rușine de niciun pas de pe tot drumul făcut până aici.
Va trebui ca, după ce am strigat către Dumnezeu, să mă opresc. Prin respirație, inspir și expir. Dar în clipa în care pot să fiu atent și să urmăresc – dacă voi lua aminte la ea – voi vedea că este chiar clipa, acea clipă intermediară a întretăierii, a opririi la jumătatea intervalului acela dintre inspirație și expirație.
Dacă noi alegem să nu iertăm, şi avem şi argumente pentru că, vezi Doamne, ne-a făcut cutare şi cutare lucru îngrozitor: s-a uitat urât la mine şi chiar a zis că sunt prost sau viclean, sau nesimţit, sau leneş!
Nu te ruga să se facă voia ta, căci ea nu este întru totul potrivită cu voia lui Dumnezeu. Ci mai bine roagă-te, precum ai fost învăţat, zicând: fie voia Ta cu mine (Matei 6, 10). Şi în orice lucru aşa să-L rogi să facă voia Lui: căci El întotdeauna doreşte ceea ce este bun şi de folos sufletului tău, iar tu nu întotdeauna cauţi acestea.
Prin dragostea celorlalți ajungem și la dragostea lui Dumnezeu și bătăile inimii noastre se vor uni cu cele ale lui Dumnezeu. Tot ceea ce iubește Acela voi iubi și eu. Tot ce voiește Acela voi vrea și eu. Atunci toate vor deveni ușoare și frumoase. Altfel vom spune minciuni. Vom crede într-un Dumnezeu pe Care nu-L vom iubi și vom trăi cu apropiații noștri cu prefăcătorie, conflictual, bănuitori și temători și nu frățește și cu dragoste.
După cum am menționat deja, avva Evagrie scrie ca monah pentru monahi, prin urmare ca ascet cu un program de viață foarte sever (și în privința mâncării), adresându-se unor oameni de același format.
În cazul în care omul n-a cedat încă, demonul slavei deșarte care voise să-l conducă spre cele mai iraționale exagerări recurge la un ultim șiretlic și își schimbă din nou tactica. Îi șoptește celui statornic: Ai ajuns la țintă, nu mai e nevoie să ții post!
Toată activitatea vizibilă a omului pe pământ este o reflectare a activităţii interioare, spirituală a sufletului, aşa că viaţa actuală, vizibilă, a omului este o imagine fidelă a sufletului său şi a facultăţilor acestuia.
Când vei dori să începi vreo faptă bună, mai întâi pregătește-te pentru a înfrunta ispitele care vor fi îndreptate asupra ta. Să le înfrunți curajos și să nu te clintești în nădejdea ta întru Dumnezeu.
Când omul începe să trăiască cu credință fierbinte, vrăjmașul binelui îl întâlnește de obicei cu diferite și strașnice ispite pentru ca el, îngrozindu-se de aceasta, să înceteze fapta bună.
Odată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicești, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile lor lumești.
Mulţi oameni au vrut să se facă sfinţi. Luptele lor pentru dobândirea curăţeniei necesare sfinţeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase şi mult mai dure decât luptele din arene. Pentru dobândirea curăţeniei, atleţii lui Hristos luptau împotriva trupului lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi şi noapte, de-a lungul unei întregi vieţi. O luptă palpitantă şi fără nici un răgaz.