Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.
La Hristos ai putea să vii, dar nu vrei…
Articole
Predică la Duminica intrării Domnului în Ierusalim
Sărbătorile Bisericii sunt diferite. Astăzi prăznuim Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Este una dintre cele mai triste sărbători ale anului bisericesc. S-ar părea că toate întâmplările legate de ea reprezintă o sărbătoare: Hristos intră în sfântul oraş, este întâmpinat de mulţimea poporului pregătit să facă din El un lider politic şi care aştepta de la El biruinţa asupra vrăjmaşului. Oare în acestea nu se regăseşte durerea Mântuitorului?
Creștinul nu trăiește „în nori”, cum se spune de obicei. El surprinde realitatea și o trăiește
În Sfântul Munte, la chilia mea, uşa are o clanţă veche. Trebuie apăsată bine ca să se deschidă uşa, şi atunci face un zgomot foarte puternic. De fiecare dată când venea cineva, făcea „craaaac!”. Se auzea zgomotul la o sută de metri. Nu puteau deschide fără să facă gălăgie. Deşi era uşor, şi le arătam, şi încercau şi ei, iarăşi făceau zgomot.
Aceste lucruri par simple, dar au legătură cu întreaga noastră viaţă. Cu cât vă apropiaţi de Dumnezeu, cu atât sunteţi mai atenţi, fără să urmăriţi asta, în toate lucrurile, dar şi în cele duhovniceşti. Fiind atenţi la sufletul vostru, deveniţi prin harul dumnezeiesc mai înţelepţi.
Puterea preoției și tămăduirea de patimi
Episcopii, preoţii şi diaconii nu sunt doar persoane liturgice hirotonite pentru a săvârşi Sfintele Taine, ci şi medici duhovniceşti care îi ajută pe credincioşi să se purifice, să se sfinţească şi să înainteze în comuniunea cu Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog scria că se poate încumeta să oficieze Sfânta Liturghie numai acela care o săvârşeşte „cu conştiinţa unei inimi curate, în cinstea Treimii Curate, Sfinte şi Neprihănite”, şi numai dacă L-a văzut pe Hristos, dacă a primit Duhul Sfânt, şi dacă „datorită Amândurora a fost condus la Tatăl”.
Dumnezeu nu vrea în niciun caz să fie urmat de oameni lipsiți de personalitate
A se lepăda omul de sine nu înseamnă a se lepăda de personalitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de identitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de responsabilitatea sa față de societate, față de muncă, față de familie. Înseamnă a se lepăda de ego, de egoism.
Sufletul iubitor de Dumnezeu nu poate trăi decât în rugăciune
Așa cum peștele trăiește în apă și cu apă, tot astfel sufletul iubitor de Dumnezeu trăiește în rugăciune și cu rugăciune. Acest lucru vine de acolo că sufletul iubitor de Dumnezeu năzuiește neîncetat, însetează să stea de vorbă cu Creatorul său iubit.
Tineretul când află modestia, simplitatea, sinceritatea, atunci li se creează probleme de conştiinţă
Lucru bun este că oamenii însetează după simplitate şi au ajuns până acolo încât să facă din ea o modă, deşi lăuntric nu simt acest lucru. Vin unii în Sfântul Munte purtând haine decolorate. Mă întreb: „Aceştia nu lucrează pe ogoare, dar oare de ce sunt aşa?”. Unul vorbeşte ţărăneşte din fire şi te bucuri de el. Altul caută să vorbească ţărăneşte şi-ţi vine să vomiţi. Sunt şi alţii care vin cu cravate. Dintr-o extremă în alta. Unul avea vreo şase-şapte cravate cu el într-o dimineaţă, pe când se pregăteau de plecare, şi-a pus cravata, costumul etc.
Împărații și bogații toate câte le fac, le fac cu ajutorul banilor
Cei care nu au nimic, tocmai aceștia, mai cu seamă, pot să grăiască liberi de toate cele. Câți bogați nu erau în vremea lui Irod, câți puternici ai zilei? Dar cine a avut [curajul] să iasă în față și să-l certe pe tiran? Cine a apărat legile nedreptățite ale lui Dumnezeu? Niciunul dintre cei avuți. Ci săracul și sărmanul, cel care nu avea nici măcar pat, nici masă, nici acoperiș: cetățeanul pustiului ‒ Ioan Botezătorul.
O, Iisuse, Puterea și Nădejdea mântuirii noastre
Fiii lui Israel, când au ieșit din Egipt și mergeau spre pământul făgăduinței, au fost mușcați de șerpi. Dumnezeu, milostivindu-Se de ei, i-a poruncit lui Moise să înalțe un șarpe de aramă într-un copac înalt, pentru ca oamenii care fuseseră mușcați să privească la acel șarpe, spre vindecarea lor. Și ei, privind astfel, s-au vindecat (Numeri 21, 6-9).
Respingerea gândurilor potrivnice este un lucru esenţial
După cum în cazul bolilor trupeşti şi sufleteşti există atât tratamente profilactice, care se ocupă de prevenirea bolii, cât şi tratamente propriu-zise, care se administrează după declanşarea acesteia, la fel se întâmplă şi în cazul bolilor gândurilor.
Păcatul este o rană a sufletului
Noi suntem răi, maică! Numai Dumnezeu e bun. Şi Dumnezeu de aia S‑a făcut om: să ne dea putere să ne facem buni. Fără puterea Lui, niciun om nu poate fi bun. Poate să fie cumsecade… adică, aşa, dacă nu‑l stârneşti.
Ce să fac ca să mă izbăvesc de păcat
Cel dintâi este rugăciunea deasă, smerită şi sârguincioasă cu zdrobirea inimii. „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” – spune Hristos (Matei 26, 41).
Al doilea este aducerea aminte de moarte: „În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată” (Isus Sirah 7, 38). După moarte este judecata lui Hristos: de la judecată se merge fie la munca veşnică, fie la fericirea veşnică.
Să nu se amăgească nimeni cu săturarea pântecelui și să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului
Mai întâi deci vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotrivește îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor și despre felul și cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinții Părinți. Aceștia n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtășirii de bucate, nici aceeași măsură pentru toți. Fiindcă nu toți au aceeași tărie și aceeași vârstă; apoi și din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingașe a trupului, însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare și de săturarea pântecelui.
Omului treaz îi e rușine de cele pentru care omul beat nu se rușinează
Omul încearcă cu disperare, dar fără succes, să fugă de trăirea chinuitoare a propriilor greșeli și a pustietății sale sufletești. Astfel, înăbușind tulburarea și singurătatea lăuntrică, el cade în capcana diverselor dependențe (alcoolismului, narcomaniei, ludomaniei, computeromaniei, sexomaniei etc.).
În articolul: „De ce folosesc oamenii narcoticele?”, Lev Tolstoi sublinia cândva: „Nu în plăcerea, nu în distracția, nu în veselia pe care o aduc constă pricina răspândirii universale a hașișului, opiului, alcoolului, tutunului, ci doar în necesitatea oamenilor de a ascunde de ei înșiși ceea ce le arată conștiința…
Totul se întâmplă după rânduiala lui Dumnezeu
După ale cui rânduieli și legi se săvârșește zămislirea, formarea și creșterea trupului omenesc în pântecele mamei, maturizarea lui și ieșirea la lumină a organismului omenesc deplin? După ale cui rânduieli sunt consumate mâncarea și băutura, sunt potolite foamea și setea, se săvârșește hrănirea trupului nostru? Cine a gândit și a zidit așa o minunată felurime a nenumăratelor roade gustoase pentru limbă și preafrumoase la arătare ale pământului, ce cu înțelepciune și gust ales au fost rânduite și pregătite spre hrana și desfătarea noastră?
Să cultivăm nădejdea cea după Dumnezeu
Vorbim despre deznădejdea de care sunt stăpâniţi mulţi oameni în zilele noastre. Potrivit Sfântului Ioan Scărarul, deznădejdea poate fi de două feluri. „Există o deznădejde din mulţimea de păcate şi din povara conştiinţei şi a întristării de nesuportat (…).
Pe cei ce îşi fac voia proprie nu-i vor primi nici cerul, nici pământul
Ne-am deprins să ne împotrivim totdeauna la ceva, căci întotdeauna ceva nu este după voia noastră. Nu ne-am deprins cu ascultarea. Nu am învăţat să ne supunem voii lui Dumnezeu, ci dorim să fie voia noastră. Ei, păi, fiule, voia ta nu trebuie s-o faci!