În icoanele care îl închipuie pe Sfântul Nicolae este reprezentat şi Mântuitorul Hristos cu Sfânta Evanghelie în mâini, stând de o parte a lui, iar de cealaltă parte Maica Domnului ţinând în mâini un omofor arhieresc.
“…Sfântul Nicolae a fost făcător de minuni, adică a avut de la Dumnezeu darul de a face minuni. Care sunt minunile Sfântului Nicolae, puteţi să le vedeţi în sinaxarul său, care este foarte emoţionant.
Sfântul Ierarh Nicolae este cinstit ca un mare sfânt. Pe cei care au nevoie de ajutorul său îi sprijină nu doar cu cuvântul, ci și cu fapta. Nu-i trece cu vederea pe cei îndurerați, pe cei care sunt ispitiți și pe cei care plâng și pier. Dumnezeu săvârșește prin el minuni mari, al căror număr nu poate fi socotit.
Sfântul Grigorie Palama împarte sufletul în trei părți: partea rațională, cea irascibilă (iuțimea) și cea apetitivă (pofta). Sfântul ne previne că cel ce se îndepărtează de Dumnezeu se îmbolnăvește sufletește, iar vindecarea unuia ca acesta depinde de dobândirea smereniei, a „sărăciei cu duhul” binecuvântate de Hristos Domnul: „Să fim și noi «săraci cu duhul»; după ce ne-am smerit, să suferim trupește, să nu alergăm după înavuțire, pentru a moșteni Împărăția Cerurilor”.
De aceea şi tu, frate, dacă ai căzut din pricina necazurilor sau a slăbiciunii, nu te lăsa înşelat spunându-ţi: am mai căzut şi altă dată, mai cad şi acum, ce înseamnă un păcat mai mult? Am mai căzut o dată în mocirlă, dar nu-i nimic, mă duc să mă spovedesc, mă pocăiesc pentru toate şi apoi mă depărtez de păcat.
Cine se mândrește cu ceva este potrivnic al lui Dumnezeu, fiindcă Domnul ne-a dat pildă a smereniei celei mai adânci atunci când, încingându-Se cu ștergar, a spălat picioarele ucenicilor.
“Nimeni în lumea aceasta nu trebuie dispreţuit, fie că este tâlhar sau actor, că lucrează pământul, că este negustor sau că este strict legat de lanţurile căsătoriei. Nu atât profesia noastră în viaţă, aparenţa exterioară sau îmbrăcămintea sunt plăcute lui Dumnezeu, cât sinceritatea, rugăciunea minţii noastre şi cinstea faptelor noastre”. Dar să nu uităm că toţi cei trei mireni sunt îndemnaţi să se călugărească. Aşadar, “profesia noastră în viaţă” nu este lipsită de importanță!
Să ne oprim însă şi asupra unor relatări unde este menţionat numele monahului. Ele se referă la Avva Pafnutie, Avva Antonie şi Avva Macarie Egipteanul. Povestirea despre Pafnutie se găseşte în Historia Monachorum în Aegypto. După mulţi ani de asceză, el cere lui Dumnezeu să-i arate căruia dintre sfinţi i se aseamănă cel mai mult în virtuţi. Un înger îi spune că este asemenea flautistului dintr-un oraş apropiat. Mergând să-l caute, găseşte un om care îşi recunoaşte deschis păcătoşenia.
La origini, religia a fost maica eticii şi a tehnologiei. Mai înainte de toate, religia a fost un şuvoi ce izvora din adâncimi ascunse, etică un rău purtător de viaţă şi tehnologia, cu ajutorul făgaşelor artei, purta apa din acest rău prin toate arterele vieţii omului.
Dumnezeu i-a vestit omului legea credinţei, legea purtării şi cunoaşterea tehnologiei.
Cu siguranţă că cea mai grea lecţie pentru noi, oamenii, în această viaţă, este împăcarea cu realitatea. Insă aceasta reprezintă concomitent şi elementul cel mai necesar pentru succesul, fericirea şi mântuirea noastră.
Mai există o relatare în Pateric în care mireanul este numit, iar monahul nu, însă aici imaginea sfinţeniei laice este mai puţin pozitivă. Doi părinţi ai deşertului voiau să ştie la ce “măsură” au ajuns şi li s-a răspuns că încă nu ajunseseră la măsura unui mirean numit Euharist. Acesta era un păstor căsătorit. Fiind întrebat despre viaţa lui, el spuse părinţilor că întotdeauna îşi împarte câştigul în trei părţi: una pentru săraci, una pentru primirea de străini şi a treia parte pentru cele de trebuinţă casei lui.
Închipuiţi-vă un vapor falnic izbindu-se de o stâncă în mijlocul oceanului şi începând să se scufunde. Ce vor face cei de pe punte? Unul se apucă de catarg şi caută să se ţină la suprafaţă; altul se agaţă de un butoi; altul prinde un colac de salvare; altul, fără nimic, se aruncă în apă şi înoată. Cineva lasă la apă o barcă dar, în loc să pună îndată mâna pe vâsle, sta să încarce barca cu tot ce apucă de pe vasul care se scufundă.
Frica este un foarte mare păcat și pe foarte mulți oameni frica îi împiedică să vină la Hristos sau să se convertească sau să fie mai buni. Le e frică. Degeaba avem însușiri frumoase, mari calități; dacă ne lipsește curajul, toate sunt corupte, toate sunt stricate. E virtute esențială, în lipsa căreia totul se pierde! Dacă vrei să fii liber, trebuie să știi să plătești. Dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte…
La orele de vârf, obosit după muncă, toți semenii din autobuz îți par neprietenoși. Privește-i ca pe frații tă și poate se mai schimbă atmosfera. Măcar în inima ta.