„Important e să nu rămâi căzut… să te ridici și să continui postul. Să te ridici în toată vremea și în tot locul. Și Domnul îți va răsplăti și ție, celui care va ajunge în al 11-lea ceas, lângă El, Cer Răstignit și Înviat. „
Articole
Patimile ne îngroaşă mintea şi împiedică rugăciunea curată
O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire”.
Tot ce gândim, simțim, creăm, dorim, lasă o urmă neștearsă în sufletul nostru
Sunt oameni care, din punct de vedere duhovnicesc, se situează la un nivel atât de jos, încât se aseamănă animalelor. Dar sunt și oameni care duc o viață spirituală deosebită. Astfel de oameni sunt purtători de Duh Sfânt fiindcă omul, fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a primit de la Acesta suflarea Duhului Sfânt.
Părintele Petroniu Tănase – Predică la Duminica Sfântului Ioan Scărarul
Săptămâna a patra, Săptămâna Înjumătățirii Postului, este luminată de prezența Sfintei Cruci, de care necontenit pomenesc slujbele bisericești.
PS Ignatie: „Să nu fim ipocriţi când vorbim de credinţă. Aceasta presupune o relaţie personală cu Dumnezeu, înseamnă să doreşti să te întâlneşti cu El!”
„Tatăl din Evanghelie Îl roagă pe Hristos să se milostivească de el, de durerea pe care o poartă, văzându-şi copilul într-o formă de degradare spirituală. În urma acestei cereri, se încropeşte un dialog foarte frumos, sincer, fără menajamente, ca o formă de spovedanie, din partea tatălui acelui copil.
Biserica există pentru a-i ajuta pe toţi oamenii să ajungă la desăvârşire
Cine este mesia? „Mesia” este omul care vede că Dumnezeu este prezent în viaţa lui, în toate cele din jurul lui şi crede în cea din urmă stăpânire a puterii binelui în lume.
Dumnezeu cunoaşte inima celor care se roagă
Aşadar – va spune cineva – ce nevoie are Dumnezeu de cererea noastră? Nu ştie El de ce avem trebuinţă? Deci, ce nevoie (este) de cerere? Dumnezeu cunoaşte, într-adevăr, ceea ce ne trebuie şi ne procură din belşug toate bunurile materiale, spre a ne bucura de ele, şi, fiindcă este bun, plouă şi peste cei buni şi peste cei nedrepţi şi face să răsară soarele Său şi peste cei răi şi peste cei buni, şi înainte ca să le cerem noi; totuşi, credinţa şi faptele virtuţii şi împărăţia cerurilor nu le vei primi dacă nu le vei cere cu osteneală şi cu multă stăruinţă.
Ţi-am dat un răstimp ca să înveţi îndeletnicirea milei, de ce l-ai prăpădit cu treburi zadarnice şi uşuratice?
“Ar trebui să hărăzim lucrurilor duhovniceşti, rugăciunii, întreaga noastră viaţă – iar noi o risipim în fapte nedemne, în tălăzuiri, în vorbiri ruşinoase, în convorbiri şi plăceri ticăloase, în vinovate arătări mândre, fără folos şi spre pierzania noastră.
Cu adevărat zadarnic se zbate orice pământean
Dacă tu cauţi o astfel de înduioşare, atunci este foarte de folos să asculţi următoarea învăţătură despre ieşirea sufletului. Acum tu, omule, te desfătezi cu frumuseţea, cu farmecul, cu slava şi-ţi petreci viaţa ta în podoabe deşarte, sperând să-ţi petreci viaţa aşa ceasuri, luni şi ani de-a rândul.
Cât de des să ne împărtășim?
Nu trebuie să nu primim Duminica Sfânta Împărtăşanie, fiindcă ne ştim păcătoşi, ci cu totul mai mult să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea sufletului şi pentru curăţirea cea duhovnicească, cu acea umilire a minţii şi cu atâta credinţă, încât judecându-ne nevrednici de primirea marelui Har, să căutăm şi mai mult leacuri pentru rănile noastre.
Spovedania este primul element al pocăinței
Spovedania este primul element al pocăinței. În parabola fiului risipitor vedem marea ei însemnătate, când citim: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău” (Luca 15,18). Prin cuvântul „sculându-mă” arată îndreptarea căderii, întreruperea hotărârii celei vinovate și a săvârșirii greșelii păcătoase. Prin mărturisirea „am greșit (am păcătuit)”, caută mai înainte de toate iertarea. Elementul următor al pocăinței active este smerenia, care respinge iraționalul în care imaginația înșelată se mișcă în chip egoist.
Există trei căi sigure către Împărăția Cerurilor
Am cunoscut un preot în vârstă de la Munthele Athos, îl chema Nifon. Într-o zi părintele Nifin mi-s spus: „Există trei căi sigure către Împărăția Cerurilor! Trei căi absolut sigure!
Starețul Iosif Vatopedinul: Oare nu vom răbda încercările pentru dragostea lui Hristos?!
Examenele noastre nu constau în dobândirea unei vrednicii neînsemnate sau a unei poziții sociale și a banilor. Ori devenim fii ai lui Dumnezeu, ori ne va lua diavolul! Nu exista cale de mijloc! De ce să nu fim atenți când toate sunt în favoarea noastră? Harul dumnezeiesc este mereu cu noi și trebuie să-l păstram! Nu ne-am făcut monahi din vitejia noastră, ci din lucrarea harului care este în noi! Ne-a atras, vrând-nevrând, și ne-a adus aici! Deci, îl ținem aproape pe Dumnezeu! Nu Il ignoram, îndoindu-ne de venirea Lui.
Să nu te înfricoșezi de vei cădea în fiecare zi și nici să nu încetezi lupta
De am căzut în groapa nelegiuirilor, nu vom putea ieși dintr-însa până ce nu vom coborî în prăpastia umilinței celor ce se pocăiesc.
Cea mai mare pedeapsă, pentru om, este ca Dumnezeu să-l lase în voia sa proprie
Numai când ne eliberăm de propriile noastre gânduri, idei, dorinţe, putem trăi, în toată curăţia, în „prezenţa” lui Dumnezeu.
În inima mea pot afla iadul sau raiul
Păcatul lucrează în mine prin gândul păcătos, prin simțirea inimii și prin simțirile trupești, lucrează prin închipuire. Privirea înlăuntrul meu îmi arată că în toată ființa mea există o vătămare păcătoasă, care consimte și ajută păcatului care năpădește asupra mea din afară. Eu sunt asemenea celui legat cu lanțuri.
Mâna ei vă călăuzeşte, veşmântul ei vă acoperă, ochii ei vă privesc, dragostea ei vă încălzeşte, pilda ei vă îmbărbătează
Aţi citit cum Maica Domnului din vremuri străvechi i-a pedepsit cumplit pe toţi cei ce au năvălit asupra Sfântului Munte. Vă amintiţi cum v-a acoperit cu acoperământul său în vremea Războiului Mondial. Cu mai multă grijă decât rândunica pe rânduneii săi. Şi oamenii sunt, oare, nişte vrăjmaşi înfricoşători, ca să vă temeţi de ei?