In timp ce am fost chemaţi spre acest mare plan, de a ne uni cu Dumnezeu, de a deveni dumnezei prin har şi de a ne bucura de această mare binecuvântare pentru care am fost zidiţi de către Creatorul nostru, noi trăim de multe ori ca şi cum acest scop mare şi nobil nu ar exista. De aceea viaţa noastră este plină de eşecuri.
Fugi de slava deșartă și slăvit vei fi, teme-te de trufie și mărit vei fi. Că nu e dată oamenilor slava deșartă și nici trufia… Dacă de bună voie te-ai lepădat de lucrurile vieții acesteia, nicidecum să nu te cerți cu cineva pentru un lucru de nimic. Dacă ți s-a urât de slava cea deșartă, fugi de acei oameni care o vânează.
Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
Aşa de bogaţi…, în viaţa lor aşa de multe fapte au făcut şi aşa de frumos au scris, aşa de mult au scris, încât oricând se poate vorbi cu foarte mult folos despre ei. Opera lor este întinsă, volume întregi. E o colecţie numită Migne, în greceşte şi latineşte, volume întregi din operele lor.
Se întâmplă adeseori în lume, iubiţi fraţi, spune Sfântul Nicodim Aghioritul, ca omul să se teamă mult. Se teme ca nu cumva să se îmbolnăvească, să păţească ceva, să-i facă cineva vreun rău, să nu reuşească, să nu propăşească, să-şi piardă bunul nume, să nu fie apreciat, recunoscut. Pentru mântuirea sufletului său nepieritor nu se sinchiseşte, nu se teme, nu se frământă din cale-afară, nădăjduieşte doar la mila Preaînduratului Dumnezeu, dacă, desigur, îi mai e aminte şi de asta şi îi mai pasă.
Ia aminte la tine, o, tinereţe, dorind a te nevoi, să nu cumva să treacă zilele tale în răspândire. Să nu primeşti gândurile cele rele şi viclene, ca să nu obosească puterea ta în războiul vrăjmaşului tău. Să ai totdeauna pe dulcele Stăpân în cugetul tău, ca să se încununeze drumul nevoinţei tale. Aleargă iute în lupta nevoinţei tale, o, tinereţe, căci a sosit ziua şi s-a apropiat vremea când cei ce se ostenesc se încununează şi cei ce s-au trândăvit se căiesc.
Ne aflăm în pragul perioadei Triodului. Biserica începe iarăşi un nou drum, un drum pieptiş poate, dar care are o mare însemnătate, întrucât ne conduce la adevărata odihnă. Principalul nu este faptul că-l parcurgem, ci felul în care o facem. L-am parcurs şi reparcurs de atâtea ori fără vreun rezultat esenţial. Pesemne nu l-am străbătut cum se cuvine, cu luare-aminte şi corect, şi astfel n-am dobândit un rod strălucit.
Cea dintâi Duminică, a Vameșului și Fariseului, Sfinții Părinți au mai numit-o „vestitoare” a luptelor celor duhovnicești, pentru că prin ea, ca o trâmbiță, ni se vestește pregătirea de război împotriva dracilor, în postul care vine.
Din Duminica Vameșului și a Fariseului începe Triodul. Iată, începe să adie a post! Trebuie să ne pregătim de întâmpinarea lui – şi nu doar de întâmpinare, ci mai ales pentru scopul în vederea căruia a fost rânduit Postul: pentru pocăinţă şi îndreptarea vieţii celei neîndreptate. Şi iată că auziţi cântarea umilincioasă: „uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de viaţă!” Uşile pocăinţei deschide-mi mie! – Dar cine le-a închis? Ele au fost deschise prin cruce: stau şi vor sta deschise pentru toţi oamenii, atâta vreme cât va dăinui lumea, şi pentru fiecare dintre noi, atâta vreme cât mai este suflare de viaţă în nările noastre.