Deniile sunt slujbe specifice Postului Mare. Cuvântul Denie provine din cuvântul vdenia şi înseamnă slujba Utreniei săvârşită seara, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia, ca în cazul Privegherii din ajunul duminicilor, a sărbătorilor împărăteşti şi a sfinţilor cu priveghere.
Cine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit. Cine aduce şi mai mare bucurie casei? Un prieten al casei. Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se întoarce acasă, după o lipsă îndelungată. Fericite mâinile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit! Fericite buzele care L-au întâmpinat pe El ca pe un Prieten! Fericite sufletele care s-au închinat Lui ca Gospodar, cu o cântare de bun venit! Dar unii nu-L cunoşteau pe El, nici nu-L primeau pe El, fie ca oaspete, prieten ori gospodar, ci au luat pietre în mâinile lor ca să le arunce în El şi cu sufletele lor cele muritoare au pus la cale moartea trupului Lui.
Sărbătorile Bisericii sunt diferite. Astăzi prăznuim Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Este una dintre cele mai triste sărbători ale anului bisericesc. S-ar părea că toate întâmplările legate de ea reprezintă o sărbătoare: Hristos intră în sfântul oraş, este întâmpinat de mulţimea poporului pregătit să facă din El un lider politic şi care aştepta de la El biruinţa asupra vrăjmaşului. Oare în acestea nu se regăseşte durerea Mântuitorului?
În rezumat, aceasta înseamnă că se deschide Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului în care toate cele ale noastre încetează, concentrându-ne exclusiv pe zilele de foc ale lui Hristos, pe toate semnele și cuvintele pe care le spune și le face din dragoste pentru noi. Sunt cuvinte și gesturi esențiale, care concentrează în ele miezul lucrării lui Hristos de prefacere și înnoire a lumii. Așadar, important este să fim în jurul Lui, zi și noapte, punând în paranteză preocupările de noi și cele ale noastre, ca să nu pierdem nimic din gesturile, cuvintele sau tăcerile Lui de Taină.
Au trecut cele patruzeci de zile mult folositoare sufletului nostru şi ne aflăm acum în pragul Sfintei şi Marii Săptămâni, în care vom sărbători Pătimirile Domnului nostru, faptul că a biruit moartea prin moartea Sa.
Proclamarea morții lui Hristos este Sfânta Liturghie. Sfinții Părinți spun că atunci când Sfânta Liturghie nu se va mai săvârși, atunci nu va mai fi niciun motiv pentru ca lumea să existe, și se va petrece A Doua Venire a Domnului. Atunci când Sfânta Liturghie nu se va mai săvârși.
Ce spunea Sfânta Stareță Gavriilia? „Vreau să trăiesc taina zilei de mâine, nu să încerc să controlez totul. Nu vreau să deslușesc și să mă frământ pentru ziua de mâine, ci să o las în darul lui Dumnezeu. Lasă ziua de mâine… las-o în pace. Ajunge grija, controlul și anxietatea zilei de azi. Lasă ziua de mâine în voia lui Dumnezeu.”
În piață mergem să cumpărăm diverse și, de multe ori, gustăm înainte de a cumpăra. Vânzătorul nu ne împiedică, ci chiar ne îndeamnă să gustăm, pentru a ne întări dorința de a cumpăra. La fel se întâmplă și în cele duhovnicești: nimic nu vine dintr-odată, în plinătate. Dumnezeu ne oferă posibilitatea să gustăm, să încercăm, nu doar pentru că totul se desfășoară treptat, ci și pentru a arăta bunăvoința Sa și pentru a ne întări dorința de a-L căuta.
– Vorbiți-ne puțin despre ne-simțirea duhovnicească.
Pentru a deveni locul „odihnei” lui Dumnezeu sau pentru a-L avea pe Dumnezeu ca loc de „odihnă”, mintea omenească trebuie să fie capabilă să primească în sine o conștiință infinit profundă și luminoasă. Dumnezeu trebuie să afle în aceasta posibilitatea de a răsfrânge lumina Sa la infinit, posibilitatea unei adânciri nesfârșite. Omul trebuie să fie capabil de o experiență conștientă mereu nouă, mereu mai adâncă a lui Dumnezeu; iar Dumnezeu, la rândul Lui, se bucură de această continuă noutate a bucuriei omului în care El se odihnește.
Dacă noi alegem să nu iertăm, şi avem şi argumente pentru că, vezi Doamne, ne-a făcut cutare şi cutare lucru îngrozitor: s-a uitat urât la mine şi chiar a zis că sunt prost sau viclean, sau nesimţit, sau leneş!
De la Egiptul păcatului la Ierusalimul ceresc
Ce ştim despre Maria Egipteanca? Cine a fost ea? Se poate răspunde: o desfrânată. Unii pot spune: o pustnică. Sau, fără să ezite: o sfântă. Maria Egipteanca este, înainte de orice, o minune, minunea transformării unei păcătoase în sfântă. Povestea vieţii ei este istoria acestei transformări.
Cu rugăciunea să cerem de la Dumnezeu mântuire sufletelor noastre, că ne-o va da, după cum singur Hristos zice: „Cereți și vi se va da” (Matei 7, 7). Că rugăciunea ce se face cu căldură, din inimă, pătrunde cerurile și intră în urechile lui Dumnezeu. (…)