Articole

„Acest om mi-a devenit nesuferit! Mă ocărăşte, mă dispreţuieşte, mă vorbeşte de rău, să vezi ce-i fac!”

Când stomacul nu mai poate să „digere” mâncărurile pe care le înghiţi, înseamnă că ai o problemă, eşti un om care suferă. Şi dacă îţi doreşti sănătatea, va trebui să te îngrijeşti să afli modul potrivit prin care să-ţi vindeci stomacul.
Acelaşi lucru este valabil şi cu „stomacul” care se numeşte suflet. Când nu-l „înghiţi” pe aproapele tău, când, aşa cum se spune, nu-l ai la inimă, tu eşti problema, nu aproapele tău!

Continuare …

Există ceva asupra căruia timpul nu are putere. Inima omului

Iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va. (I Corinteni 13, 8)
Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred totuşi că acest moment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „niciodată nu se trece”.

Continuare …

Omul capabil de viață spirituală simte mai puțin timpul

Dacă timpul ar fi singura formă de existență, învăluită din toate părțile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranțele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera și nu ai teamă” ar fi cel mai înțelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic față de toate, dacă în curând nu ne așteaptă altceva decât nimicul!

Continuare …

Parintele Petroniu Tanase: „În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut”

De obicei, omul înţelept, la încheierea unui soroc de vreme, se uită în urmă şi-şi face socotelile timpului trecut: face bilanţul pierderilor şi câştigului şi ia învăţăminte pentru anul ce a început. Aşa trebuie să facă tot creştinul la acest început de an nou.

Continuare …

Timpul – o tainică introducere în veșnicie

Dumnezeu nicidecum nu depinde de timp și nu este limitat de acesta, ci, de fapt, timpul depinde de Dumnezeu și este limitat de El. Este imposibil să dăm o definiție exactă a veșniciei și a timpului, deoarece și veșnicia, și timpul, în natura lor tainică, sunt incomparabil mai mari și mai profunde decât noțiunile omenești.

Continuare …

Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de veşnicie!

Merg încet pe drum spre Sihăstria. Pe munţi bate un vânt puternic. Un vânt uscat şi monoton. Brazii cântă acelaşi cântec trist şi solitar ce îmi trezeşte în suflet un dor de linişte, de singurătate. Aş vrea să fiu singur, să nu mai vorbesc cu nimeni, să nu mai văd pe nimeni, să nu mai aud zgomot, să nu mai am griji, să nu mă mai ştie nimeni, să fiu singur, mereu singur. Mi-e dor de munţi! Aş vrea să stau sus pe creste de munţi, să-mi bată vântul mereu în faţă, să-mi cânte brazii mereu în urechi, iar pâraiele să-mi şoptească în murmur aceeaşi tainică rugăciune.

Continuare …

Din gândurile rele se nasc faptele cele rele

Starea firească a seminției lui Adam cuprinde în sine nu numai plângere, ci și deznădăjduire; nu numai tânguire, ci și împietrire; nu numai jale, ci și pierzare. Cugetă omul cu osârdie cele rele (Facerea 6, 5): de aici urmează numaidecât un potop întreg de rele, ce se revarsă din cugetări asupra tuturor faptelor lui, îi înghite toate puterile și – chiar în privința celor dinafară – nu aduce decât pustiire.

Continuare …

Căutarea lui Hristos. Cuvânt la Pilda celor poftiţi la cină

Astăzi este duminica celor chemaţi la cină. În această pildă (v. Luca 14, 16-24) pe care am citit-o, se menţionează că, deşi Domnul a chemat pe mulţi la cina cea mare, aceia au refuzat invitaţia, unii pentru că erau prinşi de grijile proprietăţilor lor, alţii pentru că erau ocupaţi cu plăcerile, alţii cu grijile, cu căsătoria adică. Ei au refuzat prin aceste pretexte participarea lor la cina cea mare pe care a pregătit-o Domnul. Atunci Domnul l-a trimis pe slujitorul său să-i cheme să vină pe ciungii şi pe şchiopii de pe drumuri şi, deoarece mai era încă loc, i-a poruncit slujitorului ca să-i silească şi pe alţii să intre.

Continuare …

Am fost chemaţi la această mare cină a credinţei. Cum vom răspunde?

Auzim de la Hristos o parabolă familiară, dar foarte surprinzătoare. Un om este gata să dea o petrecere mare şi îşi trimite sluga să cheme oaspeţii invitaţi. Dar toţi se scuză – şi cât de familiare sunt aceste scuze: unii trebuie să îşi lucreze pământurile sau să aibă grijă de animale, trebuie să aibă grijă de afacerile lor, în timp ce alţii sunt căsătoriţi şi trebuie să aibă grijă de familiile lor.

Continuare …

Cum să nu trăim rugăciunea ca pe o obligație de rutină?

Rugăciunea trebuie tratată tot ca o întâlnire cu Dumnezeu. Când te pui tu față în față cu Dumnezeul tău, nu poți să-I ascunzi nimic. Nu poți să-ți furi căciula. Ai să încerci, dar n-o să-ți meargă. Cum se ajunge la rugăciune sinceră? Lăsând inima să-și facă treaba ei. Varsă-ți inima așa cum e în fața lui Dumnezeu.

Continuare …

Nu neglijați niciodată rugăciunea

Părinte, l-au întrebat o dată doi tineri căsătoriți, seara când ne întoarcem acasă obosiți de la serviciu, nu avem poftă de rugăciune.
Dar cum aveți poftă de mâncare? Precum nu vă lipsiți de mâncare, oricât de obosiți ați fi, tot așa, și încă mai mult, nu trebuie să vă lipsiți niciodată nici de mâncarea duhovnicească, de legătura cu Dumnezeu.

Continuare …

“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”

În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pământ, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.