Trăim vremuri paradoxale. Suntem mai conectați ca oricând, înconjurați de oameni, dar în adâncul sufletului mulți se simt singuri, neînțeleși, neîmpliniți. De ce? Pentru că, așa cum subliniază Arhimandritul Simeon Kraiopoulos în articolul său „Oamenii sunt bolnavi sufletește, dar refuză să recunoască” (manastireasuruceni.md), nu simpla prezență fizică a celorlalți ne aduce bucurie, ci comuniunea autentică în iubire.
Dar pentru a redescoperi această comuniune, este nevoie de un drum interior, de o luptă cu propriul egoism și de o voință fermă de a răspunde chemării lui Dumnezeu. După cum amintește Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru în articolul „Pentru noi a coborât pe pământ Cel mai presus de Ceruri” (manastireasuruceni.md), mântuirea este darul pe care Dumnezeu ni-l oferă din iubire, dar ea devine realitate în viața noastră doar dacă ne-o dorim și o căutăm cu tot sufletul.
Singurătatea în mijlocul oamenilor
Arhimandritul Simeon Kraiopoulos arată că izolarea sufletului nu ține de lipsa celor din jur, ci de neputința noastră de a iubi și de a primi iubirea. Omul se închide în sine, iar „înconjurați de oameni, murim de singurătate”. Soluția? Regăsirea iubirii ca dar, nu ca pretenție, și deschiderea către relații curate, întemeiate pe adevăr și credință.
Mântuirea – o voință care trebuie să devină faptă
Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru ne amintește că Dumnezeu voiește mântuirea noastră, dar nu ne-o impune. Trebuie să vrem și noi, să „lucrăm mântuirea noastră cu frică și cu cutremur”. Voința omului și harul lui Dumnezeu se întâlnesc în această lucrare de restaurare. Fără această dorință sinceră, sufletul rămâne gol, în derivă, chiar și în mijlocul unei lumi pline de oferte de „fericire”.
Neînțelegerile – rodul bolii sufletești
Același Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, în cuvântul său „Oamenii sunt bolnavi sufletește, dar refuză să recunoască” (manastireasuruceni.md), atrage atenția că sursa conflictelor dintre noi nu e întotdeauna exteriorul, ci starea lăuntrică. Dacă sufletul e bolnav și omul refuză să recunoască, proiectează propria rană asupra celuilalt.
Astfel apar certurile, despărțirile, înstrăinările. Vindecarea începe prin smerenie și prin curajul de a spune: „Sunt bolnav sufletește, Doamne, vindecă-mă.”
Drumul spre comuniune și vindecare
Perspectivele se completează:
Arhimandritul Simeon Kraiopoulos ne arată rana singurătății sufletești și ne descoperă cauza neînțelegerilor — refuzul de a recunoaște propria boală sufletească.
Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru ne cheamă să voim cu tot sufletul mântuirea.
Împreună, ele ne oferă un drum de vindecare: deschiderea inimii, voința sinceră de mântuire și asumarea sinceră a neputințelor.
Concluzie
Într-o lume grăbită, plină de zgomot și conexiuni superficiale, singurătatea, neînțelegerile și lipsa de sens nu dispar prin artificii sociale, ci prin lucrarea lăuntrică și prin redescoperirea comuniunii cu Dumnezeu și cu aproapele.
Numai așa, în loc să fim „înconjurați de oameni și totuși singuri”, putem deveni împreună-lucrători ai harului și ai iubirii, transformându-ne viețile în spații de vindecare, pace și mântuire.