Și iată ce ne cere actul pocăinței în Legea cea Nouă: să lași ale tale – ne pare greu, dar asta le-a cerut și la ucenici – cum gândești, ce crezi, ce vezi, ce pipăi, ce simți în mână, ceea ce auzi și miroși, și să te încrezi în Cuvântul lui Dumnezeu mai mult decât în simțurile tale, și în percepția și cugetele tale.
Primii Apostoli, când i-a luat [Domnul ca ucenici], s-au chinuit o noapte întreagă să pescuiască – noaptea, când era momentul prielnic pentru pescuit. În zori, Mântuitorul le-a spus să arunce mreaja. “Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit, dar după cuvântul Tău o să facem“. Ce înseamnă! Nu așa: “Adică ne înveți Tu pe noi, da’ ce ești Tu pescar, măi?“, “Unde mai? Păi n-am dat-o toată noaptea acolo?“. Auzi! Deci nu vii cu treburi de-astea. Dar după cuvântul Tău vom face. Și pentru că au lăsat, iată că și Dumnezeu imediat a intervenit. Asta nu este o ascultare oarbă în sensul ca să nu gândești, ci este o ascultare oarbă în sensul că: Doamne, toate le știi, toate le poți, în sensul acesta, al încredințării; că El a vrut mai întâi să ne încredințeze cine este El. Nimic nu ne-a pretins mai întâi de a face El ceea ce ne-a cerut El nouă. Și atunci, în lumina acestui adevăr, al jertfei Sale depline, al puterii Sale, noi venim.
Părintele Amfilohie Brânză