Duminica este ziua Domnului și ar trebui să ne-o petrecem diferit față de celelalte zile din cursul săptămânii.

Este o zi în care ne ridicăm mințile și inimile spre Dumnezeu, mulțumind pentru toate bunătățile pe care ni le-a dat în cursul săptămânii care se încheie și rugându-ne să Își reverse Harul Său peste noi în săptămâna care urmează.

Continuare …

Jucăria influențează foarte serios psihicul copilului și dezvoltarea personalității acestuia. Pentru el jucăria este ceva viu și adevărat. Fiind pasionat de jucărie, copilul se identifică adesea cu aceasta, cu „trăsăturile” și cu esența ascunsă a ei.

Este periculos dacă acest lucru se produce în jocul cu un erou negativ. Pericolul constă în faptul că tot ceea ce este pierdut, în joc, de către copil, se regăsește reflectat în viața reală.

Continuare …

Aud din ce în ce mai des o vorbă: nu mai sunt Sărbătorile cum erau altă dată. Nemulţumirile se referă la pierderea bucuriei de a sărbători, la lipsa de trăire autentică a Crăciunului, la diluarea atmosferei de sărbătoare sau la contextul social apăsător în care ne găsesc ele.

Dar de ce se întâmplă aceasta? Cine ne răpeşte această bucurie? Nu cumva noi înşine?!

Continuare …

Oraşul este ambianţa propice în care proliferează mentalitatea individualistă. Dacă în satul tradiţional românesc era ruşine să comiţi anumite fapte care contraveneau bunului-simţ şi legii morale sădite în om de Dumnezeu, oraşul îţi sugerează că nu există acte reprobabile din punct de vedere moral, ci doar fapte penale. Dacă faci un lucru rău în spaţiul tău privat sau unul care trece neobservat de ochiul vigilent al legii, nu e nici o problemă: „hoţul neprins e negustor cinstit“. Orăşeanul este un individualist, în primul rând pentru că s-a obişnuit să se întemeieze în sine. Îşi este reper unic.

Continuare …

Aveam o cunoştinţă împreună cu care mergeam la Biserica Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, de pe strada Ohta, o bătrână, care avea credinţa unui copil şi era o mare rugătoare. Deseori ne întorceam de la biserică pe jos şi discutam. Unele din povestirile ei mi le-am notat.

Iată una dintre ele:

Continuare …

Când eram copil – aveam vreo 5-6 ani – fratele mamei, Petrea Dabija, m-a luat cu căruţa la Mănăstirea Suruceni. Aici fuseseră călugăriţi odinioară alţi doi unchi ai mei – Serafim Dabija şi Nicodim Onu, care la acea oră făceau închisoare, undeva pe lângă Polul Nord pentru că noii stăpâni ai Basarabiei îi suspectaseră că ar conspira cu Dumnezeu contra puterii sovietice. Badea Petrea adusese, ascunse în fânul căruţei lui, câteva sfeşnice şi nişte icoane care aparţinuseră mănăstirii Zloţi, închisă după arestarea rudelor mele. Acolo părintele Serafim fusese stareţ şi părintele Nicodim – diacon.

Continuare …