Spunea odată bătrânul către Protosinghelul Eftimie, ucenicul său:
– Astă noapte, după ce am făcut câteva aţe de metanii, m-am aşezat puţin pe scaun să mă odihnesc. După câteva minute, am simţit că cineva mi-a smuls cu mânie metaniile din mână şi le-a aruncat. Când am deschis ochii, am văzut în chilie o ceată de diavoli negri, care săltau şi jucau. Dar, îndată ce am început să strig către Hristos cu lacrimi, diavolii s-au făcut nevăzuţi.
Dacă voieşti a te izbăvi de ispite, totdeauna să te trezveşti şi roagă-te neîncetat lui Dumnezeu: „Pune, Doamne, strajă gurii mele, şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele” (Psalmi 140, 3); smereşte-te, aminteşte-ţi că pământ eşti şi în pământ vei merge; ia aminte la tine însuţi şi cercetează lucrurile tale, iar nu pe cele străine.
Se cuvine celui ce se nevoieşte să se înfrâneze de la toate, nu doar de la bucate, ci îndeobşte de la toate cele oprite, căci în ce chip tăierea unui singur mădular urâţeşte tot trupul omului, aşa strică neajunsul unei singure virtuţi întreaga frumuseţe a înfrânării.
Valoarea religioasă a postului iese în evidență în mod clar din paginile Vechiului Testament. Constituie expresia lăuntrică a întoarcerii omului către Dumnezeu și descoperă zdrobirea și pocăința omului păcătos. Prin post, omul se smerește înaintea lui Dumnezeu. Și această smerenie și zdrobire pe care le arată suferința postului îi dă omului dreptul de a chema cu căldură mila și ajutorul lui Dumnezeu. Această convingere a israeliteanului evlavios se desprinde din mulți dintre psalmii împăratului profet David. (Ps. 34, 13; 68, 11; 108, 24)
Dacă înveţi toate câte ţi-a poruncit să le păzeşti, prin aceasta îi vei avea pe mulţi care să-ţi urmeze cu sârg. Căci după cum lumânarea, când este luminoasă, poate să aprindă mii de alte lumânări, dar fiind stinsă nici sieşi nu-şi va da lumină, nici pe alte lumânări nu va putea să le aprindă, aşa este şi cu viaţa curată: dacă lumina din noi este strălucitoare, vom face mii şi de ucenici, şi de învăţători, punându-ne înaintea lor ca un model. Căci nu vor putea atât să folosească vorbele mele, cât viaţa noastră.
Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. (Mt. 10, 37)
Următoarea întâmplare mi-a fost povestită de fericitul Gheronda Gavriil, care, pentru mulți ani, a fost egumenul Sfintei Mănăstiri Dionysíou din Sfântul Munte.
Rugăciunea poate să scoată din iad sufletele oamenilor şi să învie trupuri, să dezrădăcineze munţii şi copacii din uscat şi să-i sădească în firea cea umedă a apei, după cum am văzut că au făcut unii din oamenii îmbunătăţiţi. Şi pe scurt, tot ce va voi să facă un credincios, semne şi minuni, să facă numai rugăciune cu evlavie şi cu credinţă, şi să nu se îndoiască în inima sa, şi îl va asculta Stăpânul, precum a zis în Sfânta Evanghelie.
De multe ori m-am gândit la consistenţa ontologică a pământului. Materie diversă, unde nimic nu se pierde, totul se transformă. Un uriaş conglomerat de ţărână, în care se amestecă morţii cu viii, regnul vegetal cu cel animal etc. Pământul acesta negru care se transformă în noroi după ploaie a fost odată amforă plină cu vin, trup de om, ochi de prunc privind uimiţi lumea, snop de grâne coapte de razele soarelui. Au fost sute, poate mii de metamorfoze ale pământului mumă trecând prin durerile naşterii, făurindu-se prin foc, arzându-se de gheaţă, devenind mereu ţărână fecundă, purtată cu grijă de Dumnezeu.
Ştiaţi că şi unii dintre turcii, care sunt păgâni şi nu cred în Dumnezeu şi sfinţii Lui, au icoana Sfântului Ierarh Nicolae şi i se închină lui? Să vă povestesc cum s-a întâmplat această minune:
Domnul a zis: Cine vrea ceva, crezând, va lua. Ajunge ca cererea să fie în armonie cu poruncile lui Dumnezeu, adică cu Dragostea.
Cea mai perfidă întorsătură pe care şi-o doreşte diavolul este să reducă tainele credinţei la o chestiune politică. Acuzatorii lui Hristos din sânul evreilor căutau în orice chip să-i atribuie o vină politică, de aceea strigau „acesta S-a făcut pe sine împărat!”, iar în altă parte Îl ispiteau: „se cuvine sau nu să dăm dajdie Cezarului?” – toate acestea cu scopul de a-L „prinde în cuvânt”, după cum se exprimă Evanghelistul, pentru a-L putea preda autorităţilor romane spre moarte.
La Academia Ortodoxă din Creta a avut loc în această dimineață, 20 iunie 2016, sesiunea inaugurală a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Evenimentul a debutat cu rostirea rugăciunii de invocare a Duhului Sfânt, Împărate ceresc, și intonarea Troparului Cincizecimii.
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic a prezentat scrisorile venite din partea Patriarhilor Antiohiei și Moscovei, ca răspuns la invitația Întâistătătorilor ortodocși prezenți în Creta adresată celor patru Întâistătători care au anunțat absența de la lucrările Sfântului și Marelui Sinod. Cei doi patriarhi, au reafirmat faptul că se află în imposibilitatea de a participa, dar au transmis că îi însoțesc pe cei prezenți la Sinod cu rugăciunile lor.
Învierea lui Hristos şi credinţa Fecioarei Maria în Hristos Cel înviat sunt simultane. Fulgerul învierii (Matei 28, 3: Şi înfăţişarea Lui era ca fulgerul) a strălucit nu numai în mormântul din grădină. El a strălucit mai ales în inima Maicii Domnului, aflată cu Fiul ei într-o comuniune care abia acum poate să se realizeze în mod deplin. N-a venit încă ceasul Meu, îi spusese Iisus Maicii Sale la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 4).
Lucrul care îi arde pe toţi oamenii este pocania – pocăinţa – pe care o trimite Dumnezeu, ori vrem, ori nu vrem. De aceea este bine ca să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul, căci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt păcatele noastre. Deci, dacă păţeşti necazuri în viaţă, află că ai făcut greşeli. Necazurile sunt mâna întinsă a milei lui Dumnezeu către noi.
„Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu doreşte nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toţi să fie părtaşi sorţii lui, face tot ce-i stă în putinţă ca să ne împiedice de la rugăciune. Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci ştie că pocăinţa sinceră poate şterge mulţime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieţii noastre, insuflând în noi pofta de distracţii, gustul pentru noutăţi şi chiar o anume sete de ştiinţă şi cunoaştere din care până şi ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea.
Sfânta Treime, Tată, Fiule, şi Duhule;
Preaînalte Dumnezeule, Împărate şi Făcătorule a toată veşnicia, Care ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tău, şi ai scris împrejur în chipul văzut al firii noastre asemănarea Fiinţei Tale nevăzute, fă-ne să aflăm milă şi har în ochii Tăi ca să Te putem slăvi în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale, împreună cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie.