Valoarea religioasă a postului iese în evidență în mod clar din paginile Vechiului Testament. Constituie expresia lăuntrică a întoarcerii omului către Dumnezeu și descoperă zdrobirea și pocăința omului păcătos. Prin post, omul se smerește înaintea lui Dumnezeu. Și această smerenie și zdrobire pe care le arată suferința postului îi dă omului dreptul de a chema cu căldură mila și ajutorul lui Dumnezeu. Această convingere a israeliteanului evlavios se desprinde din mulți dintre psalmii împăratului profet David. (Ps. 34, 13; 68, 11; 108, 24)
Mulți dintre părinții Bisericii – și în special Sfântul Vasile cel Mare – susțin că postul a fost rânduit încă din Rai odată cu porunca pe care a dat-o Dumnezeu celor întâi zidiți care le interzicea să mănânce „din pomul cunoștinței binelui și a răului” (Fc. 2, 16-17). Scrie Marele Vasile: „Vino ca umblând prin istorie, să cercetezi originea postului. Căci acesta nu este o invenție recentă. Este comoara părinților. Tot ceea ce diferă de vechime este de rușine[1]. Ia aminte la căruntețea postului. Căci este de o vârstă cu omenirea însăși, căci postul pentru prima dată în Rai a fost rânduit cea dintâi poruncă pe care a primit-o Adam: „Nu veți mânca din pomul cunoștinței binelui și răului”. Iar acel „nu veți mânca” înseamnă rânduiala postului și a înfrânării.
Porunca pentru post aspru zilnic o dă Dumnezeu Însuși lui Moise. Este postul care avea loc la sărbătoarea marii pocăințe sau a împăcării (Lev. 16, 29, 30; 23, 27-33). Constituie singurul post pe care-l poruncește legea mozaică și era foarte aspru, lipsă totală de hrană. Prin acest post Israeliții voiau să Îl împace sau să Îl îmbuneze pe Dumnezeu cu privire la păcatele lor. După robia Babilonului s-au rânduit și alte posturi regulate în amintirea unor evenimente religioase și naționale de seamă sau și a diferitelor nenorociri, cum era de pildă zdrobirea tablelor legii de către Moise (Ieș. 32), căderea Ierusalimului sub Babilonieni (4 Regi, 24-25; II Paralelip. 36; Ier. 52, 4).
În afară de posturile regulate în Vechiul Testament mai sunt amintite și zile de post neregulate. În perioada Judecătorilor s-a ținut post pentru tăierea multor mii de israeliți de către fiii lui Veniamin (Jud. 20, 25-26). Postesc israeliții pentru moartea neașteptată a regelui Saul (I Regi, 31, 13). Încă și David împreună cu oamenii lui au postit când a fost anunțat cu privire la moartea lui Saul și a fiilor lui ( II Regi, 1, 11-12).
[1] Principiu al lui Aristotel în Retorica, unde spune că tot ceea ce este de la cei vechi are superioritate și autoritate morală asupra a ceea ce este nou. Vechimea este astfel ridicată la rang de valoare morală și filosofică în sine. Același principiu este invocat de Cicero prin mos maiorum.
IPS Symeon Koutsas, Postul Bisericii. De ce, când şi cum postim?, Editura Apostoliki Diakonia, Athena, 2011