
„Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” (In. XX, 19)


„Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” (In. XX, 19)

“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). Aceste cuvinte le-a grăit Domnul credinciosului Său ucenic, care n-a vrut să creadă în învierea Domnului atunci când ea i-a fost adusă la cunoştinţă de către fraţii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grăit Domnul ucenicului care spusese sus şi tare că el nu va crede în învierea Domnului până ce nu se va căpăta dovada vie a acestei întâmplări atât de minunate şi atât de însemnate pentru lume.
“Am văzut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfântului Apostol Toma ceilalţi Apostoli, cărora li S-a arătat Domnul chiar în ziua învierii Sale, seara, intrând în cămară fără a deschide uşile.

“Hristos a Înviat!
Fraţi creştini, aseară şi astăzi am prăznuit în chip deosebit pe sfântul mare mucenic Gheorghe. Biserica l-a lăudat în cântări frumoase şi vrednice de el, pentru că a meritat toată lauda, un asemenea tânăr general, cum a fost sfântul Gheorghe care; pentru credinţa lui sinceră în Mântuitorul Hristos, a pătimit cele mai cumplite chinuri din partea păgânilor. [Din] Viaţa spusă astăzi la sfânta Liturghie, deja de la acatistul din seara aceasta poate că v-aţi dat seama ce-a însemnat această mare personalitate creştină, sfântul Gheorghe.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie praznicală a fost oficiată de către preoţii slujitori ai mănăstirii împreună cu protodiaconul Ioan Munteanu, răspunsurile la strană fiind date de către corul de maici. Mulțimea de credincioși împreună cu preoții și obștea monahală au fost într-un cuget și o simțire. Nimic mai înălțător și mai nobil decât a aduce doxologie Preasfintei Treimi. O Liturghie cu adevărat simțită și trăită duhovnicește de fiecare din cei prezenți. Sărbătoarea a fost un moment de sfințire, de binecuvântare și de comuniune între cler, monahii și credincioși.

În timp ce foamea şi celelalte necazuri ale ocupaţiei nu l-au biruit, puţin a lipsit să nu fie biruit de dispreţul oamenilor.
În vremea aceea, toţi erau săraci, dar lacov era şi mai sărac. Avea nişte haine de doc, dar nu avea încălţăminte. Cânta la Biserica Sfântul Gheorghe a satului. Dar acum, ajuns bărbat, să stea la strană desculţ şi să-l privească toţi?

Dumnezeu face mai multe pentru mântuirea noastră decât face satana pentru pieirea noastră.
Dumnezeu e bogat! Ne aşteaptă!… Ne aşteaptă să cerem!
Aceasta ni se cere mai întâi: să vrem să biruim ispitele. Şi rugându‑ne lui Dumnezeu, harul nu va lipsi de la noi.
În afară de Biserică nu există mântuire! Doar iadul există în afară de Biserică.
Cine poate să facă un bine şi nu‑l face săvârşeşte un păcat.

Când eram tânăr, şi mai ales când eram student la Teologie mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos şi să citesc în Faptele apostolilor ceea ce au scris Sfinţii Apostoli despre Învierea Domnului Hristos şi până la urmă mi-am dat seama că totuşi nu e convingător. Adică noi avem informaţie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Şi de fapt cred că nimenea nu a avut încredinţarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aştepta cineva, nu ajunge nimenea să se încredinţeze despre Înviere din informaţie. Nici din informaţia Evangheliei, nici din informaţia prin cuvânt, prin predică, ci ajunge să se încredinţeze prin ceea ce s-au încredinţat cei care au ajuns să-şi spună “Hristos a Înviat”, nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.

Aici e Taina Credinţei noastre. Noi credem, nu ceea ce ştim cu mintea cu care ştim că astăzi e marţi, ci ceea ce cunoaştem prin descoperire dumnezeiască, ceea ce aflăm de la Însuşi Dumnezeu aflat în relaţie directă şi vie cu noi, cu fiecare în parte. Biblia ne pregăteşte, ne vesteşte şi ne învaţă cum să primim Această Bună Vestire a întrupării Fiului lui Dumnezeu Cel Unul în Treime, şi a lucrării lui mântuitoare în Biserica Lui. Înainte de primirea acestei Vestiri, sufletul nostru e însetat de Absolut, e ars de un dor nestins şi e dezamăgit de orice încercare a minţii-raţiune de a umple acest Gol, cu ceva surogat…

Am venit la ortodoxie în 2006 un om frânt. Am fost un practicant sincer şi un romano-catolic convins mulţi ani la rând dar credinţa mea a fost zguduită în mare parte de ceea ce am descoperit lucrând ca reporter şi investigând scandalul legat de abuzul sexual. Presupunerea mea dintotdeauna a fost că ale mele convingeri teologice mi-ar proteja miezul credinţei de orice încercare dar informaţiile pe care le aveam şi care mă chinuiau mi-au diminuat puterea de a crede în pretenţiile de adevăr ecleziale ale Bisericii Romane. Pentru soţia mea şi pentru mine Protestantismul nu era o opţiune, dat fiind ceea ce cunoşteam despre istoria bisericii şi date fiind convingerile noastre despre teologia sacramentală. Ne-a mai rămas Ortodoxia că singur liman la care putem trage în urma furtunii ce ameninţa să ne dărâme credinţa.

Ascultaţi cuvintele Sf. Apostol Petru:
“Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce după marea Sa milă ne-a născut din nou prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos spre nădejde vie.” (1 Petru 1:3)

Se îngâna ziua cu noaptea când Maria Magdalena, probabil cu puţin înaintea celorlalte sfinte femei, a găsit piatra răsturnată de pe mormântul Domnului. Înspăimântată, mironosiţa aleargă în cetate şi le spune ucenicilor ce a văzut. Petru şi Ioan se reped într-un suflet către grădină, urmaţi îndeaproape de aceeaşi Marie. Mai sprinten, Ioan ajunge întâiul, dar, tânăr fiind, nu îndrăzneşte să intre în mormântul din peretele de piatră decât însoţit de Petru care, mai vârstnic, îl ajunge gâfâind. Cutremurătorul adevăr le stă în faţă: Domnul nu este acolo! În cugetul lor foarte omenesc, aceasta înseamnă că trupul Învăţătorului a fost sustras de necunoscuţi, pentru pricini de neînţeles. Cu această tulburare se întorc în cetate.

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârşit în noaptea de Paşti. Cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşti. Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

Învierea lui Hristos” este imnul scris de Sfântul Ioan Damaschin şi se cântă atât în timpul slujbei Utreniei Sfintelor Paşti, cât şi a Utreniei din duminici. Utrenia ne aduce aminte de Pătimirile îndurate de Mântuitorul de la miezul nopţii, până în ziuă. Înainte de citirea Psalmului 50, preotul scoate Sfânta Evanghelie în mijlocul Bisericii, se închină şi o sărută, după care intră în Altar, în acest timp cântându-se la strană imnul „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat…”.

Dragii noștri, Hristos a Înviat!

Troparul Învierii Domnului (Glas II): Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate Puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

„Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine.”
Cei îngheţaţi se strâng în jurul focului, ce flămânzi se strâng în jurul mesei; cei care au răbdat suferinţă mare în noaptea cea lungă se bucură la venirea zorilor; cei sleiţi de lupte aprige se veselesc la venirea biruinţei neaşteptate. O, Doamne, prin Învierea ta, Tu Te-ai făcut toate lucrurile pentru toţi oamenii! O, Prea bogatule Împărate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse către cer! Bucuraţi-vă, o, tu, cerule şi, o, tu, pământule, bucuraţi-vă! Bucură-te, o, tu, cerule, precum se bucură mama care îşi hrăneşte copiii cei flămânzi; bucură-te, o, tu, pământule, precum se bucură copiii la primirea hranei din mâinile mamei.lor!

Lumina și mila lui Dumnezeu se revarsă din plin asupra lumii în această noapte „care nu cunoaște somn”. Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a adunat la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” mulțime de creștini, dornici de a da slavă și mulțumire lui Dumnezeu, de a se bucura duhovnicește în „această vestită și Sfântă zi, una a sâmbetelor, împărăteasă și doamnă, praznic al praznicelor este și sărbătoare a sărbătorilor”. Fiecare din noi simțim, trăim în chip tainic și negrăit în adâncul inimii noastre dumnezeiescul fapt al Învierii, care dă sens vieții creștine, istoriei universale și omenirii. Învierea Domnului este sfântă și încărcată de bucurie pentru că astăzi poarta cerului, care fusese închisă oamenilor, a fost deschisă de Hristos celor ce-L mărturisesc.