Articole

Necesitatea Spovedaniei înainte de Cununie

Adesea, pregătirea pentru nuntă este o pregătire pur materială, pur omenească; după ce s-au stabilit datele financiare cu privire la susținerea și desfășurarea nunții, în grabă se stabilește și ora săvârșirii slujbei Cununiei. Mentalitatea referitoare la căsătorie și la viața de cuplu se face simțită și-n trăirea momentului unic pentru o familie: nașterea ei ca „biserică-mireasă” a lui Hristos. Iubirea care-i unește pe miri trebuie completată de iubirea lor față de Dumnezeu, care-i face să-și pună problema mântuirii, într-un mod foarte concret.

Continuare …

Despre războiul gândurilor

Gândurile tale sunt împovărate pentru că ai primit gândurile semenilor tăi. Roagă-te,dar, lui Dumnezeu să te despovăreze: „Doamne, ia de la mine povara asta!” Acestea sunt gândurile lor, este urzeala lor – iar tu, omule, ai avut cu totul alt gând. Ei, însă, au avut un altul, astfel încât s-au năpustit asupra ta (cu gândurile), și te-au prins de îndată în planul lor de atac – și suferi, vezi. Dar dacă ai rupe legătura cu această năvală a lor, ai avea pace. Atunci ar putea vorbi și s-ar putea năpusti asupra ta – și tu vei rămâne liniștit. După aceea, se vor dezumfla ca o bășică. La început, se vor umfla precum un mare balon, iar apoi, când nici un gând (rău) nu va veni de la tine, când vei răspândi numai gânduri liniștite, pline de dragoste – atâta timp cât împărtășești numai bine, se vor dezumfla și nu vor mai avea putere, și nu te vor mai lovi, nu vor mai fi primejdie pentru tine.

Continuare …

Părintele Arsenie Boca: Ce să cerem de la Dumnezeu?

E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poți cunoaște mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi și mai restrâns din punct de vedere religios.
Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafață este Dumnezeu în om) o poți cunoaște din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

Continuare …

Iertarea este un act de iubire

Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinţă numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poţi deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neîncrezători. Numai o dovadă de iubire, care merge până la jertfa prin care omul se dăruiește celuilalt, poate câştiga inima celuilalt. Atunci însă, Îl imităm pe Hristos. Dar această „imitaţie” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos să Se încorporeze în noi şi să ne refacă în Sine după El, Modelul nostru originar. Iertarea  este  legată  de  înţelegerea  slăbiciunii  celuilalt şi  a  propriei  noastre slăbiciuni,  de  nevoia  pe  care  o  avem  de  celălalt. De  ce  să   nu-l  iertăm  pe celălalt, când eu însumi mă  simt plin de păcate? Care om poate spune că  a făcut tot ce putea pentru ceilalţi? Deşi  ştiu că  este  bolnav,  din  comoditate  personală  spun  că  sunt  obosit. Predic tot  timpul  pentru  că  nu-mi împlinesc toate datoriile faţă  de ceilalţi. Nu  fac  poate  rău,  dar  nu  fac  nici  bine,  iar  aceasta  înseamnă  a-i  lăsa  pe ceilalţi în singurătatea şi neputinţa lor. Se întâmplă  atât de des ca  cineva să simtă  nevoia  de  a  fi  încurajat,  ajutat,  mângâiat;  şi  nu  o  fac;  sunt  mereu păcătos. Atunci de ce să  nu iert celorlalţi; de ce să  pretind altora mai mult decât pot să dau eu însumi?”

Continuare …

Ignoranța este un păcat foarte grav

Sorin Dumitrescu: Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe?
Părintele Galeriu: Nu, nici vorbă, nici pomeneală! Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.

Continuare …

Sfântul Ignatie Briancianinov – Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)

Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl în acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).
Iubiţi fraţi!  Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac.
Învăţătura aceasta ne-a vestit-o Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfânta învăţătura  lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime, să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul.

Continuare …

În rai va fi cam cum e la Paşti, iar la Paşti e bucurie, în rai e bucurie

     Domnul nostru Iisus Hristos spune că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac în împărăţia lui Dumnezeu. Sunt mai multe pilde în Sfânta Evanghelie în care împărăţia lui Dumnezeu este asemănată cu o masă, cu un ospăţ, cu o nuntă, cu un ospăţ de nuntă. Se spune că la ospăţul acela sunt primiţi toţi cei care răspund invitaţiei şi care au haine de nuntă. Împărăţia lui Dumnezeu însă nu începe cu lumea cealaltă, nu începe cu moartea, ci împărăţia lui Dumnezeu începe cu viaţa în care trăim acum.

Continuare …

Cunoaşterea de sine nu e o chestiune intelectuală

     Virtuţile sunt drumul spre cunoaşterea de sine, pentru că sunt drumul spre cunoaşterea şi trăirea infinităţii iubitoare a lui Dumnezeu. Vârful virtuţilor este smerita cugetare, iar în ea se arată adevărata cunoaştere de sine. Se identifică astfel făptuirea morală cu progresul întru cunoaşterea de sine. În afară de această făptuire nu se poate cunoaşte cineva pe sine.

Continuare …

Trebuie să sprijinim familiile de preoţi să poată purta crucea unei astfel de jertfe

       De la început trebuie să spun ce mare binecuvântare este pentru Biserica noastră Ortodoxă faptul că a stabilit, printre altele, şi căsătoria clerului, a stabilit ca preoţii să aibă familie, în opoziţie cu Biserică Romano-Catolică care, din acest punct de vedere, urmează alt drum. În toate problemele ei, dar şi în aceasta, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă se dovedeşte mult mai călduroasă, mult mai aproape de om şi de nevoile lui şi, repet, consider că este o foarte mare binecuvântare să avem preoţi căsătoriţi. Ei alcătuiesc majoritatea preoţilor noştri care trăiesc Taina Preoţiei simultan cu căldura căminului şi a iubirii familiale. Tind să cred că, dacă lucrurile nu ar fi fost aşa, Biserica ar fi fost cumva străină de problemele omului contemporan, şi aceasta deoarece în familie se trăieşte plinătatea nevoilor omeneşti, dar şi a soluţiilor creştineşti ale acestor nevoi şi probleme cu care se confruntă oamenii.

Continuare …

Sfântul Nicolae Velimirovici – Preoţia în ortodoxie şi Preoţia la eretici

Ai auzit pe unii eretici spunând: „Toți creștinii sunt preoți, de aceea nu avem nevoie de preoți consacrați. Oricine care este botezat, a devenit preot prin botez. Prin urmare, toți creștinii, bărbați și femei, pot săvârși toate actele preoțești, pe care acum le săvârșesc anumiți preoți”.
Află că aceasta este o mare înșelăciune.

Continuare …

Sfântul Tihon din Zadonsk – Otrava ascunsă în om

Se întâmplă ca oameni răi să dea cuiva otrava înălțării de sine: așa ne-a vărsat în fire otrava aducătoare de moarte a păcatului, vrăjmașul nostru, șarpele cel vechi. Dacă se întâmplă să se otrăvească, omul, chiar, dacă înainte era sănătos, ajunge în mare suferință: și firea noastră era curată, neprihănită, sfântă, bună dar când otrava vicleanului șarpe a pătruns în ea, a căzut în boală și nenorocire nevindecată. Aflându-se în om, otrava îi îmbolnăvește tot trupul: și otrava cea aducătoare de moarte a șarpelui ne-a îmbolnăvit toate puterile sufletești și trupești.

Continuare …

Sfântul Epifanie şi judecata cea dreaptă

Mănăstirea Suruceni păstrează cu sfinţenie părticică din moaştele Sfântului Epifanie.
E
ra un oarecare diacon în episcopie, anume Sabin, având ca meşteşug scrierea cărţilor şi cu dreaptă viaţă era împodobit. Şi erau în episcopie călugări, ca la optzeci, iar Sabin era mai cuvios între toţi. Deci, pe acesta îl pusese Sfântul Epifanie judecător peste treburile bisericeşti. Iar odinioară, s-au judecat de către Sabin doi oameni: unul fiind bogat, iar altul sărac. Şi Sabin a cugetat să părtinească şi să ajute săracului, măcar că bogatul avea mai multă dreptate decât săracul.

Continuare …

Bunătatea e o afirmare a călugăriei

Călugăria ortodoxă este o călugărie în anonimat. Toţi cei care se afirmă pe ei prin călugăria însăşi, nu ştiu ce-i lepădarea de sine şi nici ce este începutul cel bun. Există posibilitatea unei afirmări în călugărie şi prin calugărie; aceasta însă nu duce la desăvârşire, ci la înrăutăţire. Călugăria fără lepădare de sine, fără ascultare, fără smerenie nici nu există. Am putea spune că de fapt, călugăria încetează cu fiecare încălcare a voturilor monahale.

Continuare …

Fă Rai din ce ai!

Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se înțelege peste tot în natură. Suntem ceea ce gândim (sănătoși, bolnavi, fericiți, nefericiți). Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia. Ele descarcă o anumită chimie în corp. Orice emoție negativă blochează celulele sistemului imunitar și ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore sau chiar ani. Stresul este moartea celulei. E drept că unele celule nervoase se refac printr-o gândire constructivă, optimistă, dar e nevoie de MUNCĂ personală. Orice boală trebuie tratată cu înțelegere, compasiune și nu cu revoltă, deoarece unele suferințe le primim ca lecții, iar  altele au cauze spirituale (egoism, invidie,  răzbunare, stres, frică etc).

Continuare …

De ce a fost invidiat Iisus?

Răbdarea răului, primirea umilinţei la care te supune lumea aceasta, au cea mai mare putere asupra răului. Chip desăvârşit de umilinţă ne-a dat Iisus pe Cruce. El, Fiul şi slava Tatălui, Dumnezeu adevărat, nu S-a împotrivit necredinţei lui Iuda, ci a primit toate vânzările lui. A primit să treacă prin cea din urmă umilire pe pământ, căci, ca un Dumnezeu, ştia ce putere are umilinţa, răbdând bătăi, scuipări în obraz, cununi de spini, piroanele şi răstignirea pe Cruce, iar peste suflet ‒ hulirea celor fărădelege. Toate acestea însă nu erau crucea cea mai grea. Pe aceasta o avea la spate. Dar avea Iisus o cruce mai grea, pe care era răstignit cu faţa: era neasemănata durere a milei Sale faţă de oameni. Crucea aceasta n-o simte decât omul care nu se mai sminteşte de om, ci, înţelegându-l, nesfârşit îl iartă şi îi stinge veninul cu roua cerului din sufletul său.

Continuare …