Luna lui Gustar, ultima redută a verii. Chiar dacă soarele toropește la amiază, deja dă semne că şi-a cam pierdut vigoarea din zilele lui Cuptor. Diminețile se arată puţintel răcoroase, pâclele – coborând peste repezișurile de brădet ori deasupra văilor domoale ale pâraielor – par mai stăruitoare. Lanurile de grâu, ondulând odinioară înspicate, acum sunt treierate, căci truditorii ogoarelor se grăbesc a le pregăti în vederea arăturilor de toamnă. Zilele îşi păstrează încă fierbințeala, însă deasupra fânețelor liniștite plutește un freamăt cuminte, uscat, tulburat din vreme în vreme de mulțimea gângăniilor agitate de soarele dogoritor.
Deși am ajuns la finele verii, zic, sărbătorile frumoase ale lunii august ne fac să simțim că trăim o nesfârșită primăvară duhovnicească.
Odată cu începerea sfârșitului de vară, am intrat în postul închinat sărbătorii mari și sfinte a cinstitei mutări în veșnicie a Născătoarei de Dumnezeu. În vremi nu demult apuse, bătrânii noștri așteptau momentul cu toată evlavia și dragostea. Evlavie, deoarece Împărăteasa cerului și a pământului mijlocește necontenit la Fiul ei și Dumnezeul nostru, cerându-ne nouă har, milă și pace; dragoste, fiindcă ajunarea de două săptămâni statornicită de Biserică reprezintă o dovadă vie a recunoștinței și iubirii ce o nutrim faţă de Cea plină de dar.
În trecut, creştinii respectau postul cu strășnicie. Îmi amintesc de o vorbă înțeleaptă a bunicii mele: „Cum să nu postesc în Postul Sântei Mării, că doar e rupt din Postul Mare?!”. La vârsta prunciei nu înțelegeam de ce bătrâna numea astfel postul din august. Abia peste ani am observat că, potrivit canoanelor, rânduiala ajunării statornicite de Sfinții Părinți în vremea acestui post se aseamănă cu cea din Postul Mare. Bunăoară, în cartea Tipicul cel Mare şi în învățătura privitoare la posturi din Ceaslovul mare, se prevăd următoarele reguli: lunea, miercurea şi vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea din zi (aprox. orele 15-16 p.m.), când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se mănâncă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin. Pravila Mare dă dezlegare la vin şi untdelemn şi pentru zilele de marţi şi joi. Când serbăm Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Cărțile de învățătură indică, de asemenea, ca rânduială specială, de-a lungul întregului post, săvârșirea celor două Paraclise ale Maicii Domnului.
Ce vremuri frumoase, pline de pioșenie, erau odinioară, când înaintașii păzeau cu strășnicie aceste aspecte care oglindeau o profundă și neprefăcută dragoste faţă de Preabuna noastră mijlocitoare. Astăzi, se pare, numeroşi semeni de-ai noștri pun mai presus de orice altceva micile bucurii oferite de concediul de odihnă, sacrificând postul Maicii Domnului din motive… „practice”. Adesea mi-a fost dat să aud: „Părinte nu pot posti acum, că merg la mare, la munte, în stațiune, la tratament…”. Ba unii, simțindu-se oarecum vinovați că încalcă rânduiala Bisericii, vin să ceară dezlegare spre a se înfrupta în zilele de ajunare. Iar ca un făcut, foarte mulți primesc ori își programează concediile de odihnă taman când se lasă postul, de parcă s-ar urzi un complot cvasi-general împotriva Postului Adormirii Maicii Domnului.
Vă închipuiți că majoritatea răspunsurilor prin care încerc să-i conving să nu renunțe la postire, în ciuda călătoriilor, a plecării la odihnă, poartă în ele un dram de amar. Zilele trecute i-am spus unui doritor de dispense: „Cum ar fi să-şi ia și Maica Domnului concediu?” Simţind cum talazurile vieții lovesc nemiloase la ușa sufletelor noastre, alergăm cu grăbire la ajutorul Fecioarei Maria. Uneori – adesea inconștient – strigăm către ea: „Maica Domnului, ajută-ne! Ai milă de noi!” Ce s-ar întâmpla dacă nu ne-ar auzi, ca și când ar fi plecată în concediu? Câtă suferință, disperare ori deznădejde nu s-ar cuibări în inimile noastre! Dar slavă cerului că lucrurile nu se petrec așa! Preasfânta Născătoare de Dumnezeu stă necontenit în rugăciune pentru lume, fiind tuturor mamă iubitoare, mult folositoare și ajutătoare în atâtea necazuri, boli, lipsuri ori suferințe ce ne împresoară. Nu o lasă inima să nu ne întindă grabnic al ei ajutor. Aceste lucruri ar trebui să ni le reamintim atunci când ne-ar tenta să invocăm nepostirea în concediu. Noi, călugării, nu intrăm niciodată în concediu, dar înțelegem nevoia credincioșilor de a-și reface forțele printr-o binemeritată perioadă de odihnă. Dintr-o asemenea perspectivă, concediul nu se dovedeşte doar binevenit, ci absolut necesar. Însuşi Dumnezeu, după cele șase zile în care a creat lumea, în a șaptea S-a odihnit. Oare a obosit Dumnezeu? Desigur că nu, dar astfel Domnul ne atrage atenţia că ziua de odihnă constituie nu numai un repaus fizic, ci şi o celebrare a Lui ca Făuritor al nostru şi al întregului univers, ziua când ne amintim de Ziditorul tuturor făpturilor, arătându-ne recunoştinţa faţă de El. Dumnezeiescul Pavel, Apostolul, spune că ziua de odihnă a fost umbra lucrurilor viitoare (Coloseni 2, 17), adică un indicator spre odihna desăvârşită, venit în persoana Mântuitorului Hristos, Care ne îndeamnă: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11, 28-30).
Deci cum să împăcăm concediul cu postirea? Aș vedea o soluție lesnicioasă: să o luați pe Maica Domnului la drum cu frățiile voastre. Sună ciudat, nu? Dar să știți că Buna Maică nu este deloc pretențioasă. Nu cere nimic, e discretă, necheltuitoare. În plus, vă va ocroti șederea, călătoria, pelerinajul. Tot ce trebuie să faceți este ca, pe lângă clipele de relaxare, de tratament, drumeții ori plajă, să vă rezervați câteva minute spre a citi o rugăciune Maicii Domnului. În peregrinările estivale să găsiţi timpul de a vă coborî genunchii la rugăciune într-o sfântă biserică și, de ce nu?, să vă întâlniți cu Mântuitorul Hristos la o dumnezeiască Liturghie. Cât privește regimul alimentar, vă garantez că vă puteți odihni și relaxa chiar consumând bucate de post. Vă veți simţi, fără îndoială, revigorați, pentru că odihnă nu înseamnă îmbuibare și doar repaus fizic, ci și pace în suflete. Vă doresc un post binecuvântat, iar de veți porni în concediu, nu uitați să-i faceți loc în suflete și Împărătesei celei alese și mai înalte decât Cerurile.
Arhimandrit Mihail Daniliuc