Minune şi taină necuprinsă de gând şi de cuvânt, Sfânta Fecioară Maria, Născătoarea Fiului lui Dumnezeu, nu ne-a lăsat scrise învăţături şi sfaturi. Ele ar fi fost folositoare nouă, având în vedere înălţimea vieţii ei duhovniceşti, smerenia şi înţelepciunea ei duhovnicească. A rămas în Scriptură doar acel cuvânt memorabil şi atotcuprinzător „Faceţi tot ce vă va spune” Hristos (Ioan 2, 5) ,rostit la Nunta din Cana Galileii. Un îndemn la ascultare totală faţă de Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, luminaţi fiind de simţirea prezenţei Duhului Sfânt.
Prima icoană a Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca se numeşte „Povăţuitoare”, iar alte icoane ale ei poartă nume precum „Îndrumătoarea”, „Arătătoarea căii”. Maica Domnului este prin excelenţă învăţătoare, însă nu atât prin cuvinte, cât prin faptele ei minunate, săvârşite în tăcere, în smerenie, iubire şi ascultare faţă de Părintele nostru Cel ceresc. Întreaga ei viaţă pământească este pentru noi o povaţă, o icoană şi un îndemn. Toate principalele evenimente din viaţa ei, devenite mari praznice în Biserică: Naşterea, Intrarea în Biserică, Buna-Vestire, Adormirea, învaţă şi îndeamnă cu putere, întreaga noastră fiinţă, la îndumnezeire prin credinţă, rugăciune, iubire, ascultare de Fiul ei, Mântuitorul Iisus Hristos.
Naşterea ei, care „aduce bucurie la toată lumea” (Troparul praznicului Naşterii Domnului) trezeşte în suflet bucuria, mulţumirea, recunoştinţa şi responsabilitatea pentru darul sfânt al vieţii.
Naşterea de prunci nu este doar rodul biologic al unirii conjugale, ci după modelul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, este şi rodul rugăciunii, postirii, iubirii şi supunerii faţă de porunca lui Dumnezeu. Bucuria Naşterii Maicii Domnului, ne mai arată că orice om se naşte spre bucurie altora, spre a fi purtător de Hristos – bucuria tuturor.
Intrarea în Biserică este cea mai vie icoană a desprinderii noastre de cele pământeşti, trecătoare, pe care o săvârşim de câte ori ne apropiem de Dumnezeu, de Biserică, de mânăstiri, de cele Sfinte, când ne rugăm. Spre Dumnezeu mergem şi atunci când greşim, cerând iertare păcatelor noastre, dar mai ales în vreme de bucurie. Atunci cu cântări de psalmi mergem spre El, precum Preacurata Fecioară cu alai de nevinovate fecioare, oameni şi îngeri, a pornit spre Templu.
Urcarea celor cincisprezece trepte de către Prunca de trei ani, pe care în mod natural nu le-ar fi putut urca, primirea ei de către arhiereul Zaharia, ducerea în Sfânta Sfintelor unde va fi învăţată, hrănită şi povăţuită de către Arhanghelul Gavriil, nu este altceva decât icoana îmbisericirii noastre, care se face cu puterea Duhului Sfânt.
Sufletul nostru în momentul Botezului urcă toate treptele sfinţeniei îmbrăcându-se în Hristos, intră cu El nu numai în Sfânta Sfintelor pământească ci şi cerească primind îngerul ca povăţuitor şi păzitor.
Cei doisprezece ani petrecuţi de Sfânta Fecioară în Templu, unde prin muncă, rugăciune, contemplaţie, priveghere, studiu, meditaţie, ascultare, s-a desăvârşit, s-a sfinţit, depăşind pe Serafimi în iubirea de Dumnezeu, pe Heruvimi în înţelepciune, pe toate cetele îngereşti în curăţie, iubire şi apropiere de oameni. Prin aceasta ne învaţă ca şi noi în Biserică să ne curăţim de patimi şi păcate să creştem în virtute până la sfinţenie.
La Buna-Vestire, prin adumbrirea Duhului Sfânt şi zămislirea Celui Necuprins, Sfânta Fecioară, „pierde grija păcatului”, viaţa ei de acum este viaţa lui Hristos-Cuvântul cel întrupat în ea. Acest fapt ne învaţă că dacă Sfinţenia Sacramentală primită prin Botez, Mirungere, şi celelalte Sfinte Taine, se poate pierde destul de uşor, sfinţenia dobândită prin multă osteneală, prin stăruinţa şi străduinţa virtuţii nu se mai pierde, este păstrată ca rod pentru viaţa veşnică.
Crescându-L cu o iubire şi dăruire unice, însoţindu-L în toată activitatea Lui, a suportat dureri de neînchipuit în sufletul Ei, atunci când Mântuitorul a fost trădat, vândut, prins, biciuit, batjocorit, lovit, răstignit, omorât. În frumuseţea şi nobleţea ei dumnezeiască, Maica lui Dumnezeu şi Împărăteasa întregii zidiri, ne învaţă ca la micile noastre măsuri omeneşti, să-L păstrăm pe Hristos în noi şi darul Său primit la Sfântul Botez, jertfindu-I cu dragoste după putere inima, mintea, trupul şi voinţa noastră, dând din viaţa noastră spre a primi din viaţa Lui.
La Învierea Mântuitorului, Maica Domnului, care murise lumii şi păcatului, fiind veşnic vie, a fost nu numai singura fiinţă care nu s-a îndoit de Înviere, ci şi aceea care a primit vestea bucuriei Învierii, cu o credinţă desăvârşită, neînpuţinată şi neştirbită de vreo umbră a gândului raţiunii omeneşti. Alipindu-ne de ea, cea dintâi Mironosiţă şi întăritoare a credinţei apostolilor în Înviere, vom putea totdeauna să biruim ispitele neputinţei, necredinţei sau îndoielii în minunea Învierii şi a celorlalte minuni ale credinţei noastre în Hristos.
Pentru toate virtuţile ei, Mântuitorul Hristos a dăruit-o Bisericii ca Ocrotitoare şi Apărătoare nebiruită, scăpare, mângâietoare şi alinare a noastră, dulceaţa sufletelor şi tăria truputilor noastre.
Ei ne rugăm zicându-i: O, prea sfântă Stăpână Împărăteasă, prea sfânt lăcaş al dumnezeirii, cămară şi icoană însufleţită a lui Dumnezeu, înaintemergătoare a venirii Soarelui Dreptăţii pe pământ şi înaintemergătoare a noastră în Împărăţia Lui, Sfântă Maică a lui Hristos şi a tuturor creştinilor luminează întunericul minţii noastre, aprinde focul Duhului Sfânt în inimile noastre, cea dintâi fiică a Tatălui fiind, întăreşte voinţa noastră, în lucrarea poruncilor Lui… O miime din focul iubirii şi dorul din sufletul tău, după Înălţarea Fiului Tău la cer, şi din bunătatea şi iubirea ta faţă de oameni pe care ai avut-o către Biserica nou întemeiată, dăruieşte şi nouă robilor tăi, pentru a nu fi pământ sterp, neroditor, plin de spinii acestui veac, sau netrebnice şi blestemate slugi.
Ceea ce la Adormirea ta, ai primit de la Arhanghel, ramura cea de măslin din netrecătorul Rai, ca una care niciodată nu ne laşi pe noi, arată-te mângâietoare, lumină dulce şi clară vieţii noastre, mântuind-o şi unind-o cu viaţa cea de-a pururi fiitoare în care tu, Stăpână şi Maică, locuieşti.
Arhim. Andrei Coroian