Patru lucruri sunt rele şi dacă unul din acestea are omul, nu poate să se pocăiască, şi rugăciunea lui nu este primită la Dumnezeu:
1. mândria, când socoteşte că vieţuieşte bine;
2. că mulţi se folosesc şi se zidesc din întâlnirea şi vorbirea cu el;
3. că vieţuirea lui place şi lui Dumnezeu, şi oamenilor; şi
4. că adevărat s-a izbăvit de păcatele sale cele multe după ce s-a depărtat în pustie.
Dacă acestea le socoteşte omul despre sine, nu vieţuieşte Dumnezeu întru el. Ci călugărului, dimpotrivă, i se cuvine a se socoti pe sine mai rău decât necuvântătoarele şi a socoti că lucrul lui nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu; după cum zice proorocul: „Toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu“.
De nu se va încredinţa, într-adevăr, că este mai necurat decât necuvântătoarele, decât cele zburătoare şi decât câinii, nu-i primeşte Dumnezeu rugăciunea. Că necuvântătoarele, păsările, câinii şi alte animale niciodată nu greşesc faţă de Dumnezeu, nici nu vin la judecată. Arătat este deci că omul este mai păcătos decât dobitoacele. Că mai de folos i-ar fi fost lui să fi fost ca cele necuvântătoare, nici din morţi să învieze, nici la Judecată să vie. Cele necuvântătoare nu grăiesc de rău, nu se mândresc, ci iubesc pe cei ce le hrănesc, în timp ce omul nu iubeşte pe Cel ce-l hrăneşte, adică pe Dumnezeu, Care l-a făcut. Că, dacă are pomenire de rău asupra duşmanului său, rugăciunea nu îi este primită la Dumnezeu; chiar de s-ar răstigni pe sine şi chiar de ar învia morţii, cel care nu iartă nu are parte de milă sau de iertare la Dumnezeu.
Dacă osândeşte pe vreun om care păcătuieşte, şi el va fi osândit, măcar de ar face semne şi minuni, că zice Hristos: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi” (Mt 7, 1). Deci se cuvine creştinului a nu judeca pe nici un om. Că nici Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Drept aceea, cel ce judecă mai înainte de Hristos este antihrist, adică potrivnic al lui Hristos. Că azi mulţi sunt curvari şi tâlhari, iar mâine sunt cuvioşi şi drepţi. Păcatele lor le-a văzut cel ce judecă, dar pocăinţa lor nu a văzut-o, şi ei judecă cu nedreptate.
Căci dacă-l judecăm pe aproapele nu avem dragoste, iar dacă nu avem dragoste, după cum zice Apostolul: „Chiar de-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor (…), de-aş avea toată ştiinţa, şi credinţă de-aş avea cât să mut şi munţii (…), de mi-aş da toată avuţia săracilor şi trupul de mi l-aş da să-l ardă, dacă dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte!” (I Cor 13, 1-3).
Dar poate va zice cineva: „Cum este cu putinţă a da săracilor toată averea şi a nu avea dragoste, că doar milostenia dragoste este?“. Milostenia nu este dragoste desăvârşită, ci numai parte din dragoste. Că mulţi unora le fac milostenie, iar altora le fac strâmbătate. Pe unii îi primesc cu drag, iar pe alţii îi pomenesc de rău. Pe unii îi acoperă, iar pe alţii îi bârfesc. De cei străini se milostivesc, iar pe cei de aproape îi urăsc. Deci nu este această dragoste desăvârşită, nu este! Ci dragostea pe nimeni nu urăşte, pe nimeni nu ocărăşte, pe nimeni nu supără; nu-i este silă nici de credincios, nici de necredincios, nici de străin, nici de ai lui, nici de păcătos, nici de curvar, nici de spurcat. Ci mai vârtos pe neputincioşi, pe păcătoşi, pe leneşi îi iubeşte şi pentru ei plânge cu durere şi se tânguieşte pentru cei răi şi păcătoşi. Se umileşte urmând lui Hristos, Care a chemat pe cei păcătoşi, mâncând şi bând cu ei. Iar în alt loc Domnul a zis: „Fiţi buni şi îndurători, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri, căci Acela face să răsară soarele şi trimite ploaia peste cei buni şi peste cei răi, peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mt 5, 45). Deci a arătat Domnul care este dragostea cea adevărată: a iubi pe toţi deopotrivă.
Aşa şi cel ce, în adevăr, are dragoste: pe toţi îi iubeşte, pe toţi îi ajută, pe toţi îi miluieşte, pentru toţi se roagă. Că sunt orbi cei care fac milostenie la mulţi, dar pe alţii îi urăsc şi, trupul pângărindu-şi, se rătăcesc, nădăjduind în milostenia pe care o fac.
Iar Domnul nostru Iisus Hristos să ne păzească cu Harul Său, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

                                                                                                                                                  Sfântul Paisie Velicicovschi, Crinii Țarinii

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.