Purtăm în noi păcatul strămoşesc, această otravă a celei dintâi ispite a lui Adam în Rai – “Veţi fi ca Dumnezeu” – însă ascultarea ne poate slobozi de ea.
Dumnezeu întotdeauna sfârșește prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv
Articole
Omilia Parintelui Petroniu Tanase la Duminica a doua după Rusalii
I. Cu totul neobişnuită ne apare întâmplarea pe care ne-o pune înainte Sfânta Evanghelie de astăzi. Mântuitorul abia coborâse din munte, unde postise 40 de zile, fusese ispitit de diavolul şi se pregătea să-Şi înceapă lucrarea dumnezeiască.
Hristos ne deschide calea
Domnul nostru i-a chemat pe primii ucenici şi le-a zis că îi va face „pescari de oameni” (Matei 4,18 – 22). Cu simplitate şi statornicie le-a zis: „Această artă pe care voi o aveţi, de a pescui, aceasta de-acum va dobândi o altă dimensiune. Vă voi face pescari de oameni şi veniţi de Mă urmaţi”. Aceia, ca oameni simpli, au mers fără ca să cerceteze pe toate părţile acest fapt. […] Este nevoie de curaj şi de risc în viaţă ca să aflăm adevărul.
Dacă oamenii și-ar simţi păcatele proprii, n-ar mai avea timp să-i judece pe alţii
Te necăjeşti pentru că în fiecare săptămână ai parte de tulburare din pricina discuţiilor şi judecăţilor pe care le auzi în societate cu privire la monahism, pentru că te amesteci în ele şi uneori împărtăşeşti părerea altora. Ce să-i faci? Vinovat nu este monahismul, ci slăbiciunea unora, care văd lumea cu ochi „ageri” şi, băgând de seamă slăbiciunile unora, aruncă cu noroi în tot monahismul.
Cât de scumpă este lacrima pocăinței!
-Vin oamenii să-şi mărturisească păcatele, dar nu-şi schimbă viaţa, nu se transformă.
Cel ce cunoaște pe Dumnezeu prin modul său de viață are Duhul lui Dumnezeu
Căci pocăința este cu adevărat începutul, iar sfârșitul este reînvierea simțurilor lăuntrice duhovnicești după care obișnuiește să vină cunoștința lui Dumnezeu eliberată de întunecime. „Ne vei da viață, zice și David, și vom chema numele Tău”. Și iarăși: „Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda”.
Fugiţi de desfrânare!
Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
Nu te teme, nu eşti singur. Singur este cel care nu ştie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toţi oamenii tovarăşi
Nu te teme, nu eşti singur. Singur este cel care nu ştie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toţi oamenii tovarăşi. Unul ca acesta şi într-o tovărăşie cât se poate de numeroasă va spune, cum spun şi acum unii: „Mă plictisesc! Nu ştiu ce să mai fac! Toate mă plictisesc cumplit”. Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenuşă fără foc. Iar tu nu eşti singur, fiindcă stai cu Domnul, şi Domnul e cu tine.
Ce să facem când nu ne putem ruga?
Când îți este greu să te rogi, stai, așa cum ți-am mai spus și altă dată, înaintea icoanei lui Hristos și nu-I spune nimic. Doar privește-L și, încet-încet, îți va vorbi El. Îți va spune: „De vreme ce te ostenești de dragul Meu, Eu te voi alina, voi fi alături de tine, te voi sprijini. Nu te întrista!”.
Duhovnicul trebuie să știe să vindece omul
General vorbind, preoția este o știință terapeutică. Ea are ca scop să-l vindece pe om prin toate mijloacele de care dispune Sfânta noastră Biserică. Prin urmare, aceasta este lucrarea preotului.
Atâta fericire trăim cu adevărat, câtă întâlnire autentică avem cu Dumnezeu
Fiecare ceas și clipă, fiecare întâmplare și înțeles sunt daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dăruiește timpul, dar, în realitate timp nu există. Timpul este ceva trecător. Lasă urme zborul unei păsări? Cu siguranță, nu! Tot așa este și timpul. Există numai veșnicia, care Îl cuprinde pe Dumnezeu și făpturile zidite după chipul Lui. Singurul veșnic, precum și singurul bun și sfânt, este Dumnezeu.
“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
“În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pământ, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.
Doar Dumnezeu dă sens vieții
Este foarte important să cerem rugăciunea fraților noștri. Nu este greșit să-l rogi pe fratele tău: „Știi, am nevoie de rugăciunea ta” sau „Mâine trebuie să mă confrunt cu o dificultate, roagă-te pentru mine!” Este important să mergeți la biserică și să cereți preoților și sfinților să se roage pentru voi, iar rugăciunea noastră pentru ei este, de asemenea, importantă. Atunci vom forma un singur Trup și vom lua parte la lupta comună a tuturor, a întregului Adam, așa cum a spunea Sfântul Paisie. Și, știi ce fel de beneficii primește cel care se roagă pentru ceilalți?
În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi
Este un mare meşteşug să izbândiţi sfinţirea sufletului vostru. Pretutindeni se poate sfinţi cineva. În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi. Prin blândeţe, răbdare şi iubire. Să puneţi în fiecare zi un început nou, o nouă dispoziţie, cu înflăcărare şi iubire, rugăciune şi tăcere. Nu să aveţi nelinişti şi să vă doară pieptul.
Unirea cu Biserica sunt Raiul cel de pe pământ
Când toţi aud în acelaşi ceas, în acelaşi loc, Psaltirea şi toate citirile, se unesc prin auzire cu harul lui Dumnezeu, pentru că ceea ce este de spus de către citeţ este auzit şi împărtăşit tuturor. Puterea celor mulţi se înmulţeşte, ca şi când ar vedea un lucru frumos şi l-ar privi toţi cu ardoare. Ei, privirea lor, care se întâlneşte pe acest lucru frumos, îi uneşte.
Dumnezeiescul har nu anulează libertatea omului
Sfântul Apostol Pavel are nişte cuvinte care, într-o oarecare măsură, sunt descurajatoare. El consideră că este un nenorocit şi explică de ce: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine” (Romani 7, 19-20). Însă, de cugetăm mai mult asupra cuvintelor Apostolului şi, bineînţeles, ne regăsim în ele în anumite situaţii, atunci ar trebui să avem o mare bucurie.
Să intrăm în viaţa cea nouă, oricât ne-ar costa aceasta
A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi nu numai în suflet, ci chiar în trupul nostru, astfel încât viaţa Sa să devină viaţa noastră şi viaţa noastră să devină viaţa Lui. Iată de ce, de multe ori, atunci când, după ce ne împărtăşim, săvârşim faptele întunericului, Îl tragem şi pe Dumnezeu oarecum cu forţa şi într-un chip dureros după noi, pe acelaşi drum pe care, în zilele Patimilor, El a fost dus la Răstignire, la suferinţă şi ocară. Trebuie să ţinem minte aceasta.