Părintele Eumenie Saridakis (+23 mai 1999) – Diavolul se teme doar de smerenie
„Să vă aduceți aminte de chipul lui ferm, bun și rugător, să-l așezați pe pomelnicele dumneavoastră la cei adormiți și să veniți la soroacele rânduite de pomenire. Să veniți, de asemenea, din când în când să vă reculegeți în acest loc sfânt, cerând Părintelui Arhiepiscop binecuvântare și rugăciune la Dumnezeu pentru noi cei încă rămași în lume.”
Vă voi vorbi simplu, iubiţii mei. Şi vă rog aveţi puţină răbdare şi să ascultaţi cuvintele unui om, care vă vorbeşte din credinţa în Hristos. Dacă n-aş fi crezut, nu v-aş fi vorbit.
Dacă deschizi inima vreunui om, vei găsi multe pasiuni, dorinţe, vise. Cea mai vie dorinţă care este? Omul vrea să trăiască fericit, doreşte fericirea. Toţi vânăm fericirea. Dar unde este fericirea? Cine este un om fericit?Aici părerile sunt diferite. Oare este fericit cel care are autoritate sau cel puternic de care se tem toţi, sau bogatul cu lirele şi vapoarele lui, sau cel ce cade cu mutra în plăceri şi-n distracţii? Lume nefericită, care alergi să-ţi potoleşti setea în aceste băltoace, vrei fericirea?
Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi: „De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?“
„Ţipăm deoarece ne pierdem calmul“, zise unul dintre ei.
„Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?“, întrebă din nou înţeleptul.
Omul creştin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu şi să ia poziţia cuvenită. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L mulţumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este mulţumit când omul face voia Lui, adică atunci când împlineşte poruncile Lui. Porunca dragostei şi porunca smereniei. Când omul are smerenie şi dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el.
Nimeni dintre cei vii nu poate cunoaște mai bine voia lui Dumnezeu cu privire la faptele sale decât numai cel ce își dorește sincer, din toată inima să lucreze în toate după voia lui Dumnezeu.
Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpînind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici şi Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care după aceea s-a făcut monah, a fost năvălire a ismailitenilor contra stăpînirii greceşti de pe acea parte de mare, pentru că, începînd de la Herson, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pămîntul creştin pînă la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbaţi, femei şi copii, i-au robit şi toate părţile acelea le-au luat în stăpînirea lor. Atunci şi cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaşte ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiaşi agareni.
Cum să scăpăm de împietrirea inimii?
V-am dat un sfat: să fiți veseli. Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ.
„Şi ei (demonii – n.n.) asudă şi se ostenesc în lupta cu neamul omenesc, ca să poată obține victoria pe care o doresc, şi-i cuprinde şi pe ei tristețea care ne-ar fi cuprins pe noi, dacă am fi fost învinşi de ei, potrivit acestor cuvinte: «Este un capăt al vrăjmăşiei lor: răutatea buzelor lor îi va acoperi», şi «Răutatea lui se va întoarce în capul lui», şi: «O să-i vină lațul pe care nu-l cunoaşte; cursa pe care o ascunde îl va prinde pe el şi va cădea în lațul lui», pe care, se-nțelege, l-a pregătit pentru a înşela pe oameni.
Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a încetat din viață miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord.
Marți, 19 mai 2020, la Reședința mitropolitană din Chișinău, Întâistătătorul Bisercii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR a condus lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La ședință s-au întrunit membrii Sinodului BOM în următoarea componență:
La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos.
Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine: „Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune… cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște loukumi și să plece!”
Părintele Zaharia de la Essex s-a născut și a crescut în Cipru, în sânul unei familii ortodoxe. Ca tânăr, Părintele Zaharia a părăsit Ciprul pentru a studia Chimia la Londra. Înainte de finalizarea studiilor, a devenit un apropiat al Părintelui Sofronie și al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezatorul”. Părintele Zaharia a ales sa abandoneze studiile în Chimie, preferând să răspundă chemării lui Dumnezeu prin urmarea căii monahale.
Trebuie să slujim Biserica ca pe unicul Trup al lui Hristos, ca pe un singur organism, ca pe o singură substanță. Personalitatea fiecăruia este bucata de pământ încredințată lui pentru a o lucra, curăți și a o face să rodească. Lucrând cu noi înșine, lucrăm pentru întreg, pentru întreaga Biserică, pentru Capul ei, Mântuitorul Care S-a jertfit. Lăsându-ne însă terenul nelucrat, neglijându-l, osândindu-l, ne vătămăm nu numai pe noi înșine, ci și Biserica.
Iubiți lumina, tindeți spre lumină, precum tot ce este bun, curat și viu tinde spre ea. Nimeni dintre voi să nu fie asemenea acelor necuvântătoare care nu iubesc lumina și trăiesc în întuneric, precum cucuvelele, liliecii și broaștele! Să ne apere pe noi Domnul de asemănarea cu acei oameni răi, care iubesc întunericul!
Fiecare să fie conştient că dacă lucrează ceva este pentru Dumnezeu şi are plată de la Domnul. Deci nu-l interesează ce face altul. Dacă apare cârteala, lucrul ăla nu mai are valoare duhovnicească.
Să te rogi să-ţi dea Domnul răbdare şi smerita cugetare ca să ai pacea sufletului. Cel mai mare lucru este să ai pacea sufletului, în orice situaţie, orice ţi-ar zice cineva.