Articole

Cu noi este Dumnezeul părinților noștri

Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice Îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre.
Trebuie ca rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruință și cu smerenie. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne făgăduiește împlinirea rugăminților noastre, atunci când zice: „Toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi”. Și iarăși: „Cereți și vi se va da”.

Continuare …

Păcatul te smerește, arătându-ți cât ești de neputincios

De ce a îngăduit Domnul existența săracilor? Pentru binele tău, pentru a-ți putea ispăși păcatele și a te curăța de ele, fiindcă „milostenia va curăța păcatele” (Sirah 3, 29). Pentru a ți-i face pe săraci rugători pentru tine, pentru ca Domnul să se milostivească de tine, fiindcă „cei milostivi se vor milui” (Matei 5, 7). De ce a îngăduit Domnul să existe în lume săraci? Printre altele, fiindcă nici pe tine nu te poate face drept, chiar dacă asta ți-i dorința.

Continuare …

Când omul nu vrea să se mustre pe sine, va ajunge să-L învinuiască pe Dumnezeu Însuși

Ascultați ce spune Însuși Domnul nostru: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și sme­rit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Iată că aici ne-a arătat, pe scurt, rădăcina și pricina tuturor relelor, precum și doctoria împo­triva lor, care este pricina a tot binele; ne-a ară­tat că semeția ne-a doborât, că nu este cu putin­ță să fim miluiți altfel decât prin lucrul potrivnic ei, adică prin smerita cugetare.

Continuare …

„Iar am supărat pe Dumnezeu!”

Părintele Paisie, zăcând ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, și aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga și plângea, zicând în taină: „Iar am supărat pe Dumnezeu!”.

Continuare …

Hrana sufletului este smerenia

Hrana care întreține viața duhovnicească sunt faptele săvârșite în numele lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, nu pentru a fi văzuți. Hrana sufletului este chiar smerenia. Ea înlocuiește și faptele, după învățătura Sfinților Părinți, cea ridicată pe cuvântul lui Dumnezeu. Spre zidirea noastră, Mântuitorul ne-a istorisit pilda plină de înaltă învățătură a Vameșului și a Fariseului, care ne învață smerenia.

Continuare …

Domnul vorbea cu poporul într-o limbă simplă

Domnul, câtă vreme a fost cu noi pe pământ, vorbea cu poporul într-o limbă simplă, plină de chipuri luate din viaţa de zi cu zi, pentru ca şi cei mai simpli să Îl poată înţelege. Astfel, explica apostolilor: „Vouă este dată a cunoaşte tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dară celorlalţi în pilde”.

Continuare …

Răul trebuie biruit cu gânduri liniştite şi paşnice

Domnul dă fiecărui credincios râvnitor harul în dar, însă cere sufletului să lepede conştient, în mod absolut, răul şi să se întoarcă cu totul spre bine – înspre Domnul. Să lepede răul în chip conştient! Răul trebuie biruit cu pace şi linişte, cu gânduri liniştite şi paşnice. De aceea ni se şi întâmplă multe necazuri şi suferinţe de-a lungul vieţii. Sfinţii Părinţi spun că, dacă nu ne smerim singuri, Domnul nu va conteni să ne smerească. Adeseori va da peste noi un necaz care ne aduce multe dureri – până ce nu vom învăţa să-l biruim prin pace şi linişte şi să nu îi dăm însemnătate.

Continuare …

Tăcerea lui Dumnezeu faţă de încercările noastre nu este indiferenţă…

Simptomul care ne chinuie este de cele mai multe ori chiar ceea ce într-adevăr ni se întâmplă. Este un adevăr pe care trebuie să-l ascultăm, și nu să-l cenzurăm încă o dată. Este o realitate care ne vorbeşte, care vrea să ne transmită ceva. Să nu ne grăbim să o excludem din viaţa noastră. Să așteptăm cu răbdare și să ascultăm ce vrea să ne spună.

Continuare …

Să avem în minte Patria cerească

Călătorii se apără de tâlhari cu armele. Tot așa, noi trebuie să ne apărăm de demoni cu rugăciunea și cu cuvântul dumnezeiesc.
Totdeauna, gândul călătorului este la locul spre care merge și se ostenește să ajungă. Tot așa și noi trebuie să avem în minte Patria cerească și nevoința prin care să ajungem în acest loc. „Alergați așa ca să-l luați” (I Corinteni 9, 24).

Continuare …

Pe cei mândri Singur Dumnezeu îi tămăduiește

Pe cei mândri, Singur Dumnezeu îi tămăduieşte. Asta înseamnă că scârbele lăuntrice (prin care se tămăduieşte mândria) sunt trimise de la Dumnezeu, pentru că, de-ar veni de la oameni, cel mândru nu le-ar putea duce. Iar cel smerit le poartă pe toate de la oameni şi toată lumea zice: vrednic este de acestea.

Continuare …

Pr. Nicolae Dima: Spovedania și drumul sufletului de după moarte

Pr. Nicolae Dima: Spovedania și drumul sufletului de după moarte. Patru cazuri:
Într-un moment de adâncă rugăciune, Sfântul Macarie Egipteanul are o viziune în care patru suflete merg spre drumul fără întoarcere. Care dintre ele merg în lumina veșnică și care merg în întunericul înghețat? Și ce legătură are asta cu spovedania?

Continuare …

Şi unde vom fugi fraţilor de la faţa Lui Dumnezeu

Şi unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraţilor, de la faţa Lui Dumnezeu (Psalmi 138, 7)? Căci dacă urcăm la Cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este şi acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ţine sufletele şi trupurile noastre (Psalmi 138, 9-10).

Continuare …

Omul care poartă în sine Împărăția lui Dumnezeu răspândește în jur gânduri sfinte

Omul care poartă în sine Împărăția lui Dumnezeu răspândește în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeiești. Împărăția lui Dumnezeu făurește în noi atmosfera Împărăției cerurilor. Rostul creștinilor este să curățească atmosfera în lume și să lărgească Împărăția lui Dumnezeu.

Continuare …

Rugăciunea în biserică este mai presus decât rugăciunea săvârşită acasă

Despre rugăciunea în biserică să ştiţi că ea este mai presus decât rugăciunea săvârşită acasă, căci este înălţată de o adunare întreagă de oameni, în cadrul căreia, poate, există multe rugăciuni foarte curate, aduse din inimi smerite către Dumnezeu, pe care El le primeşte ca pe o tămâie binemirositoare şi alături de care sunt primite şi ale noastre, măcar că sunt neputincioase şi neînsemnate.

Continuare …

Omul supărăcios se pedepsește pe sine însuși îngrozitor

Caracterul supărăcios este o sabie cu două tăișuri, îndreptată în primul rând nu împotriva celor care ne supără, ci chiar împotriva noastră. Însăși structura verbului „a se supăra” arată că cei împotriva cărora se îndreaptă acțiunea distructivă a supărării suntem chiar noi. Cei care ne supără poate că nici nu știu că noi suntem mâniați pe ei, poate că nici nu bănuiesc că noi suferim.

Continuare …

Primind gândul cel rău, îl primim în trupul nostru pe însuşi vrăjmaşul

Faţă de aproapele nostru trebuie să avem aceeaşi purtare. Nu se cuvine să împărţim oamenii: acesta îmi este simpatic, acesta antipatic, căci atunci aţi intrat în război cu cealaltă persoană, şi nu vă va răbda – chiar dacă în afară nu i-aţi dat nici un prilej, nici prin cuvinte, nici prin fapte, însă aţi cugetat la aceasta, aţi gândit-o în lăuntrul vostru.

Continuare …