Dacă pierzi bani, poţi să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îţi pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă îţi pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi. Şi dacă toată lumea ar fi a ta, dacă ai fi stăpân peste tot pământul, chiar şi dând tot ce ai, nu ai putea cumpăra un suflet.
Ştii ce spune omul acesta al lui Dumnezeu despre ceea ce vrei tu să faci? Despre spovedanie şi despre pocăinţă? Spune că este cea mai mare şi mai binecuvântată Taină care ne-a fost lăsată. Ea ne pregăteşte cel mai bine pentru ceruri. Niciun păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru om şi pentru Dumnezeul iubirii. Dumnezeu se odihneşte în omul care se pocăieşte, oricât de păcătos ar fi el. Dumnezeu doreşte doar mărturisirea greşelii, apoi totul se va încheia sigur bine.
După învăţătura revelată a Bisericii, Dumnezeu este esenţă, natură şi lucrare, şi dacă natura Sa, firea, substanţa, este de nepătruns omului, lucrarea Sa este posibil să fie simţită, înţeleasă. Lucrarea lui Dumnezeu, precum învaţă Sfântul Grigorie Palama, este dătătoare de viaţă, înţelepţitoare, îndumnezeitoare, astfel toată natura, toată zidirea participă în mod corespunzător stării ei la lucrările lui Dumnezeu, dar doar sfinţii şi îngerii participă în mod îndumnezeitor la lucrarea Lui.
Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie.
Oare nu ştii, omule, că din prima și până în ultima zi a vieţii tale tu alergi mereu? Că îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău?
Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă? Niciun om chibzuit, sau întreg la minte, nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său până nu-l pregăteşte mai întâi: îl lungeşte, pune lanţuri, prăjină, unge osiile şi apoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte.
„Şi trecând El dincolo, în ţinutul gherghesenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea sa treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus cele întâmplate cu îndrăciţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui lisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, lisus a trecut şi a venit în cetatea Sa”.
„… îl întreabă pe Cain și-i zice: Unde este Abel, fratele tău? Iubitorul de oameni Dumnezeu se face că nu știe, ca prin întrebare să-l facă pe cel ce a săvârșit păcatul să și-l mărturisească, ca să poată căpăta iertare și poate și milă. Unde este Abel, fratele tău?
Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu părintele meu. Și mi se întâmpla ca după ce mâncam noi, să mă ridic de la masă și să fur câte un posmag îndemnat de diavol, și-l mâncam fără știrea bătrânului. Deci stăruind eu așa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obicei și nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra, dar bătrânului mi-era rușine să-i spun.
Părinte, uneori pornim să facem o treabă și apar o mulțime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?
Să cercetăm dacă suntem noi vinovați. Dacă nu suntem noi vinovați, piedica este de la Dumnezeu spre binele nostru. De aceea nimeni nu trebuie să se mâhnească dacă nu s-a făcut treaba sau dacă a întârziat.
Rânduiala împărtășirii preoților și a mirenilor la fiecare Liturghie (după spovedanie și după ce au primit binecuvântarea duhovnicului) nu este una pe care am inventat-o eu sau alt preot, ci este o rânduială veche, după care Biserica a trăit în toate timpurile.
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta.
Nu dori să vezi în chip simţit îngeri sau puteri sau pe Hristos, ca să nu-ţi ieşi din minţi cu desăvârşire, primind lup în loc de Păstor şi închinându-te vrăjmaşilor demoni.
Dacă doreşti să vezi faţa Tatălui Care este în ceruri, să nu dai atenţie nici dacă ţi S-ar înfăţişa Hristos sau îngeri sau puteri! Hristos este cu adevărat prezent. Nu-i nevoie să-L vezi ca să spui că Hristos este aici, că Hristos e de faţă.
Este o rugăciune plină de putere – care vine de la Mântuitorul nostru şi de la Sfinţii Apostoli – şi este cuprinsă în aceste cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune este scurtă şi de aceea poate fi spusă oriunde şi oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.
În lumea modernă (în această grabă a vieţii când nu avem timp de rugăciune îndelungă în camera noastră, în faţa icoanei şi a candelei aprinse) putem spune această rugăciune
Mergeți, vă rog, și găsiți icoana celei de-a Doua Veniri, și veți vedea că în jurul lui Hristos sunt cei din Rai, care se află într-o lumină aurie. Lumina care-i învăluie este aurie. Aceeași lumină aurie, pe măsură ce se îndepărtează de Hristos, începe și își schimbă culoarea și, treptat, din aurie, pe măsură ce se îndepărtează, se face roșie, și în lumina asta roșie se află cei osândiți.
Fereşte-te de aceia pe care-i vezi că neglijează poruncile lui Dumnezeu. Se constată că aceştia sunt morţi pentru virtuţi şi trăiesc pentru patimi; că se bucură de propriile lor voinţe, dar sunt goliţi de bucuria dumnezeiască.
Cele duhovniceşti nu se dobândesc fără suferinţă. Ar trebui să adaug că, desigur, Bătrânul nu ţintea să dobândească vreun dar. Nicidecum. Dorea să câştige numai iubirea lui Hristos, nimic altceva. Scopul monahului – şi, în general, al oricărui creştin – nu este dobândirea de daruri de la Dumnezeu, ci numai iubirea Lui, ieşirea din autosuficienţă, comuniunea iubitoare cu El.
Ca să înțelegeți mai bine cât de urât este blestemul înaintea lui Dumnezeu, voi aduce de față o povestire înfricoșată, care se cuprinde în Scrisoarea Sfințitului Mucenic Dionisie Areopagitul, trimisă către fericitul Dimofil.
Sfântul Dionisie Areopagitul a trăit în vremea Sfinților Apostoli, a fost răpit pe nori de la Atena, la Ghetsimani, pentru a fi de față la înmormântarea Maicii Domnului. S-a săvârșit ca mucenic la anul 96 în cetatea Parisului (care se chema Luteția pe vremea aceea).