În fiecare an, la data de 6/19 august, sărbătorim una dintre cele mai mari sărbători ale Ortodoxiei – Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe muntele Tabor.
„Doamne, bine este să fim noi aici”. (Matei 17, 4)
În fiecare an, la 6/19 august, prăznuim una dintre cele mai mari sărbători creștine – Schimbarea la Față a Mântuitorului pe muntele Tabor.
Să nu mire pe nimeni că eu amintesc cam des despre boala aceasta a sufletului. Astăzi lumea este bântuită mai mult ca oricând de răutatea aceasta şi cele mai multe crime – despre care aflăm din ziare – sunt urmările deznădejdii.
Dragostea lăuntrică îl trădează pe cel care o are, deoarece îndulceşte chiar şi pe întreg omul din afară şi îl înfrumuseţează cu harul dumnezeiesc, care nu se poate ascunde, fiindcă iradiază.
Îngerul întotdeauna împarte ca un înger ceea ce are, bucurie şi veselie cerească, în timp ce diavolul care se camuflează în înger împrăştie tulburare (ceea ce are) sau irită puţin inima, ca să înşele sufletul cu plăcerea trupească, ca şi cum aceasta ar fi, chipurile, duhovnicească, dumnezeiască.
În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinţei voastre; căci adevărat vă spun vouă că: de veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte (Matei 17, 14-23).
Un tătic îndurerat, deznădăjduit, se înfățișează Domnului Hristos, avea o suferință maximă. Copilul său era demonizat, posedat de un duh, ne spune Evanghelistul Marcu, mut și surd, și care se manifesta foarte agresiv, violent, față de copil, dar și prin atmosfera pe care o crea prin aceste manifestări.
Dacă pedeapsa ar ajunge din urmă îndreptarea, lumea s-ar fi pierdut și s-ar fi distrus pe deplin. Dacă Dumnezeu ar fi fost grabnic spre pedepsire, Biserica nu l-ar fi dobândit pe Pavel. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu l-a făcut pe prigonitor apostol și propovăduitor. Bunătatea lui Dumnezeu l-a schimbat pe lup în păstor; îndelunga răbdare a lui Dumnezeu l-a făcut pe vameș evanghelist.
Greu îi este omului să cuprindă înţelesul sfinţeniei. Desigur, în epoca modernă, dominată de o teribilă confuzie a ideilor şi de contradicţiile care se ţin lanţ, foarte puţini sunt cei care îşi pun problema semnificaţiei cuvântului sau a dimensiunilor conţinutului acestuia.
Odată, Cuviosul Nifon mergea pe drum. Puțin mai înaintea lui era un călător, care era temător de Dumnezeu. Atunci Nifon vede un diavol negru zburând în jurul acelui om și semănându-i gânduri murdare. Acela însă avea mintea luminată și nu primea gândurile orbește, fără cercetare. De aceea, adeseori se întorcea și scuipa pe diavol, ocărându-l. Sfântul văzând diavolul că necăjește pe om, i-a aruncat o privire mânioasă, zicându-i:
Iubiţii mei fraţi, dar oare fratele nostru, Protosinghelul Caliopie, când va veni la trâmbiţa cea mare a Judecăţii de Apoi, aşa o să vină, cum îl vedem acum? Oare va veni aşa, un trup galben şi strivit de durere şi aproape fără să aibă chipul cel dintâi şi lipsit de viaţă? Nu, fraţii mei! Ascultaţi pe dumnezeiescul şi marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, ce ne spune. El arată foarte desluşit cele patru însuşiri ale trupurilor noastre după învierea cea de apoi. Ce zice? „Seamănă-se trup stricăcios, sculase-va trup nestricăcios”.
„Părinte, fur”, spunea un om prefăcut la spovedanie, care nu ezita, în momentul în care se spovedea, să fure ceasul duhovnicului, fără ca acesta să fi observat.
– Hoţia, copilul meu, este păcat. Să nu mai faci!
Crucea lui Hristos a fost plinirea voinței Tatălui, Care i-a dăruit omului mijlocul de a se slobozi de duhul neascultării, al trufiei și al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu pe care Satana l-a însuflat în el.
Nu poţi iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.
Dacă mintea se află în chipuri pătimaşe, atunci întregul om se spurcă: şi mintea, şi sufletul, şi chiar şi trupul. Şi dimpotrivă, când mintea noastră, rănită prin harul cel de sus de dragostea lui Hristos, este trasă acolo unde este El, Hristos, atunci se întâmplă contrariul: mintea şi întreaga noastră făptură se sfinţeşte şi se înalţă, se apropie de Dumnezeu, şi cu anii devine în stare a se deprinde cu Dumnezeu, încât zi şi noapte omul petrece în toată vremea în Dumnezeu.