Articole

Trebuie la fiecare pas să renunțăm la noi înșine astfel încât celălalt să poată fi

Hristos ne cheamă să murim nouă înșine. Ce înseamnă oare aceasta? Afirmația este ambiguă, precum toate cele ce se spun despre moarte. Să însemne oare o autodistrugere? Mulți presupun că așa ar fi, și caută s-o aplice în acest sens. Din fericire, ei greșesc, dar rămân afectați de teroarea ei. Înțeles cum se cuvine, „a muri pentru sine” înseamnă acceptarea acestui proces de stingere treptată a ceva ce există în noi, realizând că în noi există un sine profund și real aparținând veșniciei și un sine superficial care trebuie să se dizolve.

Continuare …

Credinţa mea este singurul interes veritabil al vieţii mele

Credinţa mea Te vede, Doamne. Ea este lumina şi vederea departe văzătoare a ochilor mei. Ea este simţirea omniprezenţei Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ şi îmi înalţă braţele spre Cer. Credinţa mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănţuiască şi limba mea să cânte. Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanţă ei simt sosirea mamei lor.

Continuare …

Oamenii se chinuiesc pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde

Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca să nu te chinuieşti. Dacă oamenii ar gândi puţin mai călugăreşte, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniştiţi. Acum se chinuiesc, pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde.

Continuare …

Adeverirea credinţei se descoperă celor cu viaţă înaltă

Partea cea mai bună a harului credinţei este adeverirea cererii din rugăciunea cuiva, prin nădejdea cea către Dumnezeu. Dar adeverirea credinţei în Dumnezeu nu întăreşte mărturisirea, deşi este mamă bună a credinţei, ci sufletul, care vede adevărul lui Dumnezeu prin puterea vieţuirii, mărturiseşte. Când întâlneşti în Sfintele Scripturi credinţa amestecată cu vieţuirea, să nu pui vederea despre credinţă mai presus de mărturisirea cea dreaptă (prin trăire).

Continuare …

Doar în Dumnezeu vei afla adevărata fericire și bucurie

Doar în Dumnezeu vei afla adevărata fericire și bucurie, căci statornicul și adevăratul Dumnezeu este izvorul lor. Pentru a te bucura de cele pământești e nevoie de multă străduință și muncă grea, iar mai apoi toate acestea se dovedesc a fi vătămătoare, vrednice de osândă. „Deșertăciuni sunt toate cele omenești. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăția, nu ne însoțește mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier” (din slujba de înmormântare).

Continuare …

Doamne, Cela ce ai înviat morții scoală-mă și pe mine cel omorât de păcat

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea, căci dacă mă vei milui, slobozindu-mă din jalnica boală a patimilor, vreau să ascult de bunătatea Ta. Dacă vei face după mulțimea bunătății Tale, mă vei izbăvi. Dacă vei vărsa asupra mea bunătatea Ta, mă voi mântui. Încredințat sunt că aceasta este cu putință la Tine. Știu că i-ai miluit și îi mântuiești pe toți cei ce se întorc către Tine din toată puterea lor.

Continuare …

„Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”

Aceste cuvinte, „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29), au o mare însemnătate în viaţa noastră de zi cu zi. Noi suntem cei ce am văzut harul învierii, după cum zice una din stihiri, însă noi suntem şi aceia care trebuie să fie cer­caţi ca să ni se vădească adevărata inimă.

Continuare …

Ordinea fundamentală în care trebuie să ne rugăm este: rugăciunea de mulţumire, de pocăinţă şi de cerere

Maica Domnului ne poate sluji de icoană şi model. Într-adevăr ea răspunde Bunei Vestiri aduse de Arhanghel cu rugăciunea: „Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1, 46-47). Este o atitudine de bucurie, euharistică, doxologică.

Continuare …

Sfinţenia este ceea ce trebuie să căutăm cu deosebire în viaţă

Monahismul, care naşte Sfinţi, ne provoacă şi ne invită la o atitudine eroică, la o mai mare cumpătare, la simplitate, bunăcuviinţă şi smerenie. Suntem datori să păstrăm neatins, viu şi curat duhul monahismului ortodox, cu orice preţ. Suntem chemaţi să fim ucenici întru răbdare ai Părinţilor din vechime.

Continuare …

Uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul și chipul în care îl atrage la Sine!

Domnul îl cercetează pe om într-un mod personal, de aceea fiecare dintre noi își are propria-i cale către Dumnezeu. Am auzit istorisiri uimitoare despre cum și-au trăit unii oameni „dragostea cea dintâi”. Adeseori cea mai mică deschidere a inimii este de ajuns ca Dumnezeu să intre înlăuntrul omului și să i Se descopere.

Continuare …

Cuviosul Paisie pătrundea înlăuntrul omului cu libertate

Nu este cu putinţă să surprindem într-un mic text harismele teologice care zugrăvesc chipul sfinţit al Părintelui. In genere, aş putea vorbi despre Părintele Paisie ca despre un om îndumnezeit, care s-a îndreptat adică spre îndumnezeirea cea după Har, petrecând în sânul Bisericii într-o viaţă de împărtăşire cu Sfintele Taine ale acesteia şi în nevoinţă.
Îmi voi îndrepta atenţia asupra a trei harisme duhovniceşti, dincolo de harismele fireşti pe care le-a avut, între care isteţimea şi curăţia gândurilor sale.

Continuare …